De ce Trump menajează petrolul Iranului, dar nu și insula

eea ce oficial sună a precauție strategică ascunde de fapt o calculație economică rece: președintele american Donald Trump a recunoscut, într-un interviu, că Statele Unite au lovit deja de două sau trei ori insula Kharg — principalul terminal petrolier al Iranului — dar au evitat deliberat rezervele de petrol de acolo, tocmai pentru a nu perturba economia mondială. Cine beneficiază de această „menajare” selectivă? Nu neapărat Iranul.

Într-un fragment difuzat recent la Fox News, în emisiunea „Special Report”, Trump a fost întrebat direct de corespondentul-șef pentru afaceri externe al postului, Trey Yingst, dacă mai intenționează să preia controlul asupra insulei Kharg. Răspunsul președintelui a fost, cel puțin, evaziv: „Nu pot să-ți spun asta, pentru că dacă aș face-o ar fi o prostie, nu? Ar fi frumos, ar face titluri mici, dar ar fi o prostie.”

Lovituri „chirurgicale”, dar nu asupra petrolului

Trump a confirmat că insula a fost deja vizată militar de mai multe ori: „Am spus să lovim tot, în afară de petrol, doar să lăsăm acea zonă mică, de la 25 de metri în afară, să nu atingem petrolul, pentru că nu vreau asta, în ceea ce privește economia mondială. Este o bucată importantă din economia lumii. Deci nu am lovit asta. La un moment dat am putea, dar cred că e improbabil.”

Formularea nu e deloc întâmplătoare. Kharg Island gestionează, în mod normal, marea majoritate a exporturilor petroliere iraniene. O lovitură directă asupra infrastructurii de stocare ar putea trimite șocuri instantanee pe piețele globale de energie — exact genul de instabilitate pe care niciun lider occidental nu-și dorește să și-l asume public, mai ales într-un an electoral sau într-o perioadă de fragilitate economică internă.

Cronologia ridică întrebări

Întrebat dacă exclude o campanie terestră „la scară limitată”, Trump a răspuns, din nou, ambiguu: „Nu vreau să spun nici asta, dar aș spune nu, dacă aș crede că e potrivit. Uneori ai nevoie de o campanie terestră. Dar avem alți oameni care vor face campania terestră pentru noi.” Cine sunt acei „alți oameni” rămâne nespus — o omisiune care, în contextul tensiunilor prelungite din Golf, nu poate fi trecută cu vederea.

Declarația vine pe fondul unui conflict care durează deja de luni bune între SUA, Israel și Iran, cu efecte resimțite mult dincolo de Orientul Mijlociu. Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că orice fluctuație majoră a prețului petrolului iranian se propagă instant în facturile europene — iar România a resimțit deja acest lucru, fiind clasată de Eurostat pe locul doi în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor combustibililor, într-un context de inflație deja record la nivel comunitar. Coincidență sau nu, românii plătesc indirect prețul unei diplomații ambigue jucate la mii de kilometri distanță.

„Degradarea” ca prag de decizie

Poate cea mai revelatoare frază a interviului este ultima: „Cât despre a o lua, dacă îi degradăm suficient de mult și de adânc, aș face-o.” Practic, Trump nu exclude ocuparea insulei — doar amână decizia până când consideră că Iranul e „suficient de slăbit”. Ce înseamnă exact acest prag, cine îl măsoară și pe baza căror criterii militare sau economice, rămâne, deocamdată, doar în mintea Casei Albe.

Rămâne de văzut dacă această strategie a ambiguității calculate este menită să descurajeze Teheranul, să liniștească piețele de energie, sau, mai degrabă, să cumpere timp politic intern pentru o administrație care joacă simultan cartea forței și pe cea a prudenței economice.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)