Alarma rusă din Europa: cine are interes ca frica să crească acum

rei șefi de servicii secrete europene vorbesc, în aceeași săptămână, aproape cu aceleași cuvinte, despre un posibil atac rusesc asupra NATO în „luni, nu ani”. Coincidență de calendar sau mesaj coordonat, transmis deliberat prin The Guardian tocmai când Adunarea Generală a ONU se reunește la New York? Cronologia, cel puțin, ridică întrebări.

Avertismentele au pornit de la premierul polonez Donald Tusk, care a declarat în parlament că serviciile de informații se așteaptă la un atac rusesc cu drone sau rachete pe teritoriul NATO, menit să demonstreze că „articolul 5 este mai mult teoretic decât practic”. Președintele francez Emmanuel Macron a numit avertismentele lui Tusk „fundamentate și bine documentate” și a convocat de urgență, la Paris, liderii de partide și candidații la prezidențialele din 2027 pentru a discuta exact acest scenariu.

Trei șefi de servicii, același mesaj, momente diferite

Michal Koudelka, șeful serviciului ceh BIS, a spus într-un interviu rar acordat la sediul din Praga că nu exclude „o incursiune limitată, provocări sub falsă pavăză, o campanie masivă de influențare” din partea Kremlinului, plasând orizontul de timp în „luni, nu ani”. Ce nu se menționează explicit în aceste declarații este cine, concret, ar avea de câștigat dintr-o asemenea escaladare a discursului public — și cine ar avea de câștigat din opusul lui, adică din calmarea lui.

Pentru că exact aici apare fisura interesantă: oficialii din țările baltice, cele mai expuse geografic unui atac rusesc, sunt semnificativ mai reticenți decât colegii lor din Europa de Vest. Normunds Mežviets, șeful VDD (serviciul leton de securitate), a declarat clar: „Nu vedem indicii ale unui atac iminent”. El a recunoscut existența unor pregătiri rusești pentru „acțiuni mai decisive”, dar a lăsat deschisă întrebarea dacă acestea sunt parte a unui plan concret sau doar a strategiei de a răspândi frică și incertitudine în Occident.

Cine beneficiază de o narativă a fricii? Estonia a simțit nevoia să intervină public exact pe acest fir. Secretarul general al MAE estonian, Jonatan Vseviov, a condamnat pe X „panica de pe rețelele sociale” din ultimele zile, cerând calm: „Dacă există motive să ne temem de un atac, fiți siguri: vom spune asta clar. Până atunci, păstrați-vă calmul, continuați-vă activitatea și sprijiniți Ucraina.” E o poziție care contrastează vizibil cu tonul dramatic adoptat la Paris și Varșovia.

Vizita CIA de la Moscova — un detaliu trecut cu vederea

Niciunul dintre cei trei șefi de servicii nu a vrut să comenteze un detaliu care, în context, pare mai mult decât o simplă notă de subsol: vizita surpriză a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova luna trecută, cu escală la Riga. Întrebarea rămasă fără răspuns oficial este dacă acea vizită a fost, parțial, un avertisment direct transmis Kremlinului cu privire la riscurile unui atac asupra NATO. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat categoric orice zvon legat de un atac rus asupra NATO: „Nu are nicio legătură cu realitatea şi nicio legătură cu intenţiile Federaţiei Ruse.”

Context extins care nu apare în relatările oficiale: exact acest tipar — avertismente americane repetate despre o invazie iminentă, urmate de negări repetate ale Kremlinului — s-a văzut identic în lunile premergătoare invaziei pe scară largă din Ucraina, în 2022. De această dată, războiul se apropie de a cincea iarnă, negocierile de pace mediate de administrația Trump (prin emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner, cu vizite atât la Moscova, cât și la Kiev) nu dau semne de progres, iar Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești.

Sabotaj, nu atac deschis — tactica reală a Kremlinului

Koudelka descrie strategia actuală a Moscovei drept „escaladare pentru a dezescalada” — presiune constantă asupra punctelor sensibile ale societăților occidentale, cu scopul de a eroda sprijinul pentru Ucraina. Thomas Nilsson, șeful serviciului de informații militare suedez, a numit incidentul recent cu o dronă înarmată la aeroportul din Leipzig — atribuit de autoritățile germane serviciilor secrete ruse — un „moment decisiv”. „Dacă ai de-a face cu atacuri care ar putea duce la pierderi de vieți omenești sau la distrugerea unor infrastructuri extrem de critice, cred că acesta este un moment de cotitură”, a spus el.

Mežviets a observat o schimbare de ținte: de la sabotaje aleatorii, menite să semene panică, la atacuri concentrate pe infrastructura feroviară și pe industria de apărare care susține Ucraina. „Dacă faci asta, efectul operațiunilor psihologice este oricum atins, așa că obții ambele lucruri dintr-o singură mișcare”, a explicat el — practic, un atac cu dublu scop, militar și psihologic.

Nilsson a mers și mai departe, spunând că Moscova ar prefera ca NATO să rămână blocată în „discuții interminabile despre consultările prevăzute la articolul 4, fără însă a lua măsuri concrete” — cu alte cuvinte, o alianță paralizată de propria birocrație, nu de un atac direct. Koudelka a adăugat un detaliu care spune multe despre costul real al acestei strategii: fiecare incendiu sau defecțiune trebuie tratată acum ca un potențial atac terorist, suprasolicitând resursele serviciilor de informații — „un rezultat pozitiv” pentru Moscova, indiferent de cauza reală a incidentului.

Ce rămâne, la finalul acestui puzzle de declarații, avertismente și negări? O certitudine: campania de sabotaj rusă în Europa nu va scădea în intensitate. Restul — dacă e vorba de un plan concret pentru o invazie sau doar de un joc psihologic la scară continentală — rămâne, cel puțin oficial, o întrebare deschisă. Și, ca de obicei, cei mai apropiați geografic de amenințare sunt și cei mai puțin dispuși să tragă concluzii pripite.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)