Azilele groazei: ce ascunde ancheta cu sute de morți îngropați pe câmp

rețea care exploata persoane vulnerabile sub paravanul unei asociații umanitare a fost destructurată de DIICOT și polițiștii clujeni, dar cronologia evenimentelor ridică întrebări pe care autoritățile le-au evitat ani la rând: cine a acoperit operațiunea, cum au murit sute de oameni fără ca nimeni să intervină, și de ce Ministerul Muncii convoacă celulă de criză abia acum, după ce probele au devenit imposibil de ascuns?

Percheziții ample au avut loc în județul Bihor într-un dosar care investighează moartea a sute de persoane vulnerabile — vârstnici, bolnavi psihic, persoane fără adăpost — care au fost exploatate sub acoperirea unei organizații pretins umanitare. Victimele au fost îngropate pe câmp, fără acte de deces corecte, fără urmărire medicală, fără ca vreun inspector să observe dispariția lor din evidențe. DIICOT documentează acum ceea ce ar fi trebuit să fie evident cu ani în urmă: un sistem paralel de „îngrijire” care transforma oamenii în surse de venit prin pensii și ajutoare sociale deturnate.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că acest tip de exploatare nu apare izolat. În ultimii zece ani, România a fost implicată în multiple scandaluri legate de azile private neautorizate, centre de îngrijire fictive și rețele de trafic de persoane vulnerabile — toate funcționând sub umbrela unor ONG-uri cu statut legal impecabil. Întrebarea este simplă: câte alte „asociații umanitare” operează după același model, sub ochii autorităților care verifică doar hârtiile, nu realitatea din teren?

Ministerul Muncii a convocat o celulă de criză — un gest care sună mai degrabă a gestionare de imagine decât a răspuns operațional. Dacă sistemul de monitorizare funcționa, cum au dispărut sute de oameni fără ca nimeni să observe? Dacă inspectorii efectuau controale periodice, cum au ratat îngropările pe câmp și lipsa actelor medicale? Coincidență sau neglijență instituționalizată?

Ancheta DIICOT se concentrează pe identificarea tuturor victimelor, stabilirea cauzelor decesului și trasarea fluxurilor financiare. Pensiile și ajutoarele sociale ale persoanelor decedate au continuat să fie încasate luni sau ani de zile după moarte — un indicator clar că cineva avea acces la sistemul informatic al statului și știa exact cum să manevreze birocrația fără să ridice alarme. Cine beneficia de fapt de aceste sume? Unde se opreau banii înainte de a ajunge în conturile finale?

Cazul „azilelor groazei” din Bihor nu este primul și, dacă ne uităm la istoricul similar din alte județe — Argeș, Teleorman, Ilfov — probabil nici ultimul. Modelul este identic: asociație cu statut legal, contract cu primării sau consilii județene, beneficiari vulnerabili fără familie care să întrebe, controale formale care bifează hârtii, nu realități. Sistemul funcționează până când un denunț intern sau o anchetă paralelă sparge fațada.

Rămâne de văzut câți funcționari publici vor fi trași la răspundere pentru complicitate prin omisiune. Și mai important: câte alte rețele similare continuă să opereze, chiar acum, sub acoperirea acelorași formulări legale impecabile pe care autoritățile le acceptă fără verificare reală?