Athos și livratorii asiatici: cine profită din umbră

eea ce presa greacă prezintă drept un simplu scandal local de corupție la Muntele Athos ascunde, de fapt, un tipar mult mai larg: rețele de intermediari care transformă credința și munca ieftină în profit necontrolat, în timp ce instituțiile — fie ele bisericești, fie de stat — par să privească în altă parte. Două povești, aparent fără legătură, spun în realitate același lucru: cine deține controlul asupra unui sistem opac câștigă, iar cei care muncesc cinstit — pelerini, livratori, credincioși — plătesc nota.

Muntele Athos: pelerinajul transformat în afacere de milioane

Publicația elenă Voicenews a publicat informații care descriu Muntele Athos, tradițional bastion al Ortodoxiei și al reculegerii, drept teatrul unui „turism de pelerinaj” industrializat. Pelerinul obișnuit, care ar trebui să obțină accesul cu un bilet oficial (diamonitirio) de doar 25 de euro, este practic exclus de pe piață de grupuri organizate, în special din România, care plătesc prin intermediari și ghizi ilegali până la 700 de euro pentru un pachet de patru zile.

Cifrele sunt greu de digerat: în cele opt luni de vârf ale anului, intră zilnic între 500 și 1.000 de persoane prin biroul de pelerini, iar rețeaua de intermediari ar putea încasa ilegal până la 140.000 de euro pe zi — adică aproximativ 35 de milioane de euro anual, în numerar, nedeclarați. Cine beneficiază de acest flux? Nu pelerinii, în mod evident, ci o rețea care pare să funcționeze fără nicio interferență din partea autorităților.

Mai apar și mite de 50-100 de euro pentru biletele de intrare, un veritabil „rent-a-car” monahal cu vehicule ale mănăstirilor închiriate la 300 de euro pe zi, precum și suveniruri false „lucrate manual”, importate de fapt din China prin Alibaba și Temu, vândute turiștilor drept obiecte autentice athonite. Ancheta se concentrează acum pe șeful Biroului de Pelerini din Ouranoupoli, Vasilis G., acuzat de exploatarea sistematică a limitelor stricte impuse pentru permisele străinilor — dar întrebarea rămâne: cum a putut acest sistem să funcționeze atâția ani fără ca Sfânta Epistasie, Administrația Civilă a Muntelui Athos sau Guvernul elen să intervină? Coincidență sau toleranță instituțională calculată — asta ar trebui să lămurească o anchetă serioasă, nu doar articolele de presă.

Livratorii asiatici: nu ei sunt problema, ci cine îi aduce

În România, un fost livrator cu opt ani de experiență pe platforme precum Glovo, Uber Eats sau Tazz a scris o mărturie amplă pentru jurnalistul Robert Turcescu, publicată în urma dezbaterii generate de cazul Dan Tanasă privind livratorii asiatici. Concluzia sa e limpede: nu muncitorii din Asia i-au scos pe români din piața livrărilor, ci administratorii de flote și patronii care au descoperit că pot câștiga mai mult exploatând forța de muncă ieftină adusă din Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka sau India.

Potrivit relatării, mecanismul e simplu: platformele nu mai permit colaborarea directă, ci obligă livratorii să lucreze prin flote intermediare care rețin comisioane. Acolo unde un livrator român ar fi generat bonusuri de 700 de euro, flota preferă să angajeze un muncitor străin căruia îi plătește salariul minim, îi oferă o bicicletă sau un scuter și îl cazează, adesea înghesuit, într-o garsonieră sau mansardă — diferența rămânând profit pentru intermediari. Există chiar grupuri de Facebook dedicate celor din Sri Lanka, Bangladesh sau India, unde viitorii livratori întreabă din timp ce flotă are comisionul cel mai mic înainte să ajungă în țară.

Livratorul povestește că, în timp ce comisioanele reținute românilor erau de aproximativ 10%, muncitorilor străini li se rețin frecvent 14-15% sau mai mult, plus chirii pentru echipamente amortizate în doar câteva luni. A observat inclusiv diferențe în distribuirea comenzilor și a bonusurilor prin aplicație, favorabile unor curieri străini, deși platforma a susținut că totul e decis algoritmic. El nu afirmă că există o fraudă dovedită, dar subliniază că aceste diferențe „ridică multe semne de întrebare”.

Mai grav, mărturia vorbește despre presiuni tot mai dese asupra angajaților români din diverse sectoare — inclusiv retail alimentar și HoReCa — care sunt amenințați, direct sau indirect, că vor fi înlocuiți cu muncitori străini dacă cer salarii mai mari. Ceea ce nu se spune public este că acest model — forță de muncă ieftină, necondiționată, ușor de controlat — descurajează exact presiunea salarială de care ar avea nevoie o economie cu inflație ridicată și cu o diasporă care nu are niciun motiv să se întoarcă acasă.

Un tipar care se repetă

Dincolo de diferențele de context — un munte sfânt în Grecia, o piață de livrări în România — ambele povești descriu aceeași logică economică: acolo unde există o cerere mare și o reglementare slabă, apar intermediari care extrag profit din vulnerabilitatea celor de la bază, fie ei pelerini creduli, fie muncitori disperați să câștige un salariu decent. Cronologia din ambele cazuri ridică aceeași întrebare structurală: de ce instituțiile menite să supravegheze aceste sisteme par mereu cu un pas în urma rețelelor pe care ar trebui să le controleze?

Sursă: Solid News (solidnews.ro)