Deficit de energie cu mai puțini consumatori: cui îi convine?

omânia are tot mai puțini oameni, tot mai puține fabrici în funcțiune, dar deficitul de energie și seceta se adâncesc de la an la an — ceea ce oficial e prezentat drept ghinion climatic sau moștenire istorică ascunde, de fapt, o întrebare incomodă pe care aproape nimeni din spațiul public nu o pune cu voce tare: de ce, cu un consum mai mic, ne descurcăm mai rău ca niciodată?

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a ridicat exact acest semn de întrebare, subliniind o contradicție pe care rapoartele oficiale preferă să o treacă sub tăcere: dacă populația scade, iar fabricile se închid una după alta, logica elementară ar spune că presiunea pe resurse ar trebui să se reducă, nu să crească. Or, realitatea arată exact pe dos — deficitul energetic se adâncește, iar seceta afectează tot mai multe regiuni ale țării. „Nu cumva facem ceva greșit?”, a întrebat retoric Peiu, sugerând că explicația nu ține doar de vremea capricioasă, ci de decizii politice și administrative care merită analizate cu lupa.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Printre factorii pe care liderul senatorilor AUR îi leagă de această situație se numără blocarea proiectelor hidroenergetice — investiții care, în teorie, ar fi trebuit să asigure atât producție de energie curată, cât și gestionarea resurselor de apă în perioadele secetoase. Coincidență sau nu, tocmai aceste proiecte au rămas blocate ani de zile în diverse etape birocratice sau au fost abandonate, în timp ce discursul public despre „tranziția verde” a fost dominat de alte tipuri de investiții, adesea dependente de importuri și de finanțare externă.

Context extins: dezbaterea nu e izolată de tabloul geopolitic mai larg. România se află într-o cursă europeană pentru fonduri PNRR, cu jaloane și termene strânse, iar deciziile privind infrastructura energetică sunt influențate constant de presiuni venite din partea partenerilor europeni și a marilor jucători din piața energiei. Cine beneficiază de o Românie dependentă de importuri energetice, în loc de una care își valorifică propriul potențial hidroenergetic? Este o întrebare pe care rapoartele instituționale rareori o formulează explicit, deși cronologia deciziilor din ultimii ani ridică, cel puțin, curiozitate.

Populație în scădere, dar criză în creștere

Scăderea demografică a României este un fapt cunoscut și documentat — milioane de români au plecat în diaspora, iar natalitatea este în declin constant. Teoretic, un consum mai mic de resurse ar trebui să ducă la un excedent, nu la un deficit. Faptul că se întâmplă exact invers, subliniat de Peiu, deschide o discuție mai amplă despre modul în care sunt gestionate — sau mismanaged — resursele naturale și infrastructura critică a țării, într-un moment în care criza guvernamentală prelungită lasă multe decizii strategice în stand-by.

Nu este prima dată când AUR critică direcția politicilor energetice ale guvernărilor succesive, iar declarația lui Peiu se înscrie într-un tipar mai larg de contestare a modului în care România își gestionează resursele naturale în raport cu angajamentele europene. Rămâne de văzut dacă aceste semnale vor genera o dezbatere reală în Parlament sau dacă vor rămâne, ca de atâtea ori, doar o întrebare retorică aruncată în spațiul public.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)