Bolojan, energie: cronologia care ridică întrebări

mul care în martie a semnat închiderea centralelor pe cărbune prin ordonanță de urgență este același om care, câteva luni mai târziu, cere populației să stingă lumina din cauza lipsei de energie — și asta spune ceva despre modul în care se iau, de fapt, deciziile strategice în România.

Ilie Bolojan, premierul interimar al cărui guvern a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai 2026, dar care continuă să gestioneze afacerile curente ale executivului, a fost confruntat de un reporter al Gândul cu propria sa decizie din 27 martie 2026. Atunci, printr-o ordonanță de urgență, mai multe centrale pe cărbune au fost închise pentru îndeplinirea unui jalon asumat în cadrul PNRR. Câteva luni mai târziu, același Bolojan anunță stare de alertă la nivel național din cauza producției scăzute de energie și le cere românilor să reducă consumul, inclusiv prin stingerea luminii.

Ce nu se spune în comunicatele oficiale

Oficial, povestea sună coerent: România își respectă angajamentele europene, tranziția energetică e dureroasă dar necesară. Ceea ce nu se explică însă este cum s-a ajuns, în doar câteva luni, de la decizia de a scoate din funcțiune capacități de producție considerate „poluante” la un scenariu de criză în care aceleași capacități, dacă ar fi fost funcționale, ar fi putut atenua deficitul. Cine a calculat impactul real al închiderii acestor centrale asupra securității energetice naționale, înainte de semnarea ordonanței? Documentele publice nu oferă un răspuns clar.

Context extins: presiunea de a bifa jaloanele PNRR vine într-un moment în care România se confruntă și cu o criză politică prelungită — un guvern interimar, fără o majoritate parlamentară clară, care ia decizii cu impact pe termen lung fără mandatul politic complet al unui executiv învestit. Termenul critic de 31 august 2026 pentru jaloanele PNRR restante pune și mai multă presiune pe un aparat administrativ care funcționează, de fapt, în regim de gestiune curentă.

Coincidență sau plan prost calculat?

Nimeni nu susține că închiderea centralelor pe cărbune a fost o greșeală intenționată. Dar cronologia — semnare OUG în martie, alertă națională de energie câteva luni mai târziu, cerere publică adresată cetățenilor de a-și reduce consumul — ridică o întrebare simplă: a existat, la momentul deciziei, o evaluare reală a riscurilor pe termen scurt, sau bifarea unui jalon european a contat mai mult decât siguranța energetică imediată a țării? Cine beneficiază de imaginea unei Românii „conforme” cu Bruxelles-ul, chiar dacă prețul îl plătesc cetățenii obișnuiți, prin facturi mai mari sau prin restricții de consum?

Deocamdată, singurul lucru cert este că omul care a semnat închiderea și omul care cere acum austeritate energetică sunt aceeași persoană — iar explicațiile oficiale rămân, cel puțin până acum, incomplete.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)