Prețurile industriale din România: de 2,5 ori mai mari decât media europeană

omânia se îndreaptă spre un colaps industrial tăcut, iar cifrele pe care nimeni nu le pune în prim-plan arată că prețurile produselor industriale autohtone au explodat cu peste 77% față de 2021 — de aproape două ori și jumătate mai mult decât media europeană de 31%. Ceea ce oficial este prezentat ca o simplă problemă de inflație ascunde, de fapt, o erodare sistematică a competitivității economice a țării.

Avertismentul vine de la Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, și ridică o întrebare pe care rapoartele oficiale par să o ocolească cu grijă: cum a ajuns România să înregistreze o scumpire industrială atât de dramatică față de partenerii europeni, și mai ales — cine beneficiază de pe urma acestei prăpăstii de competitivitate?

Cronologia ridică semne de întrebare. Explozia de prețuri industriale nu s-a produs în vid: ea coincide cu o perioadă în care România a adoptat o serie de măsuri fiscale succesive — TVA majorat la 21%, eliminarea plafonului la prețul gazelor și energiei electrice, accize mărite — toate prezentate publicului ca „necesare” pentru reducerea deficitului bugetar. Efectul cumulat asupra costurilor de producție industrială nu a fost niciodată cuantificat public într-un document oficial accesibil cetățenilor.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele instituționale este că o industrie care produce la costuri cu 77% mai mari decât în 2021, într-o piață unde concurenții europeni au suportat doar 31% scumpire, nu poate supraviețui pe termen lung fără fie să se mute, fie să moară. Fabrica care pleacă din România nu face titluri de presă. Contractul pierdut în favoarea unui producător polonez sau ceh nu apare în statistici imediat. Colapsul industrial este, prin natura sa, un fenomen lent — tocmai de aceea e cel mai periculos.

Contextul geopolitic adaugă un strat suplimentar de îngrijorare. Europa traversează o perioadă de reindustrializare forțată, accelerată de lecțiile pandemiei și ale războiului din Ucraina. Țări precum Polonia, Cehia sau chiar Ungaria atrag investiții industriale majore tocmai pentru că și-au menținut costurile competitive. România, cu cel mai mare deficit bugetar din UE în 2024 — 9,3% din PIB — și cu o inflație industrială record, riscă să rateze exact fereastra istorică în care ar fi putut deveni un hub de producție european. Coincidență sau nu, această fereastră se închide tocmai acum.

Petrișor Peiu nu este singurul voce care trage semnale de alarmă, dar în contextul crizei guvernamentale prelungite — România funcționează cu un guvern interimar cu atribuții limitate din mai 2026, fără un premier nou învestit — capacitatea executivului de a răspunde acestei urgențe economice este, practic, zero. Cine decide, în aceste condiții, soarta industriei românești? Și mai ales: cui îi convine paralizia?

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)