Moștenirea nucleară de la Teheran: fiul e mai puțin ezitant decât tatăl

eea ce serviciile americane prezintă drept o simplă „evaluare de informații” ascunde de fapt o concluzie tulburătoare: noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi mult mai puțin reținut decât tatăl său în privința armelor nucleare — exact în momentul în care programul atomic iranian a fost lovit cel mai puternic din istoria sa recentă. Cine beneficiază de o asemenea schimbare de atitudine la vârful puterii de la Teheran, chiar acum, când Occidentul ar vrea să creadă că amenințarea a fost eliminată?

Evaluarea, relatată inițial vineri de New York Times și bazată în mare parte pe informații culese înainte de războiul actual, arată că Mojtaba este semnificativ mai puțin ezitant decât fostul lider suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, în privința urmăririi unei arme nucleare — potrivit oficialilor americani care au avut acces la aceste informații.

Mojtaba a preluat cea mai înaltă funcție din Iran după ce tatăl său a fost ucis în loviturile inițiale ale Operațiunii Epic Fury. Tânărul Khamenei ar fi fost grav rănit în atac și nu a mai apărut public de când a preluat puterea — un detaliu care, spun oficialii citați de Times, face evaluarea intențiilor sale actuale considerabil mai dificilă. Absența unei figuri publice, într-un moment de tranziție a puterii nucleare, ridică ea însăși semne de întrebare: ce se întâmplă, de fapt, în spatele ușilor închise de la Teheran?

Oficialii americani susțin că nu au văzut nicio dovadă că Iranul ar fi reluat activitățile de îmbogățire sau de dezvoltare a armelor de la declanșarea conflictului. În schimb, cred că Teheranul s-a concentrat pe conservarea activelor nucleare și a expertizei rămase în urma bombardamentelor — resurse care ar putea, teoretic, relansa programul la un moment ales cu grijă.

În loc să reconstruiască imediat instalațiile distruse sau grav avariate în timpul războiului, Iranul ar fi încercat să protejeze componentele supraviețuitoare ale infrastructurii sale nucleare, inclusiv echipamente despre care se crede că au fost mutate spre complexul puternic fortificat Pickaxe Mountain, aproape de Natanz.

Această instalație subterană nedeclarată a devenit o preocupare majoră pentru Washington și Ierusalim, după distrugerea principalelor situri nucleare iraniene de la Natanz, Fordow și Isfahan, în cadrul Operațiunii Midnight Hammer din iunie. Coincidență sau nu, tocmai acest sit rămâne singurul care nu a fost lovit direct — și tocmai spre el par să convergă acum eforturile Teheranului de conservare.

Relatări din această săptămână indică faptul că Iranul ar fi mutat echipamente avansate de centrifugare spre complexul din munte, în timp ce CNN a raportat separat că oficialii americani cred că părți din stocul de uraniu îmbogățit la nivel înalt al Teheranului ar fi supraviețuit campaniei de bombardamente americano-israeliene. Ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este tocmai această posibilitate — că, indiferent cât de spectaculoase au fost loviturile militare, materialul nuclear în sine ar putea fi încă acolo, undeva, în siguranță.

Se crede că situl fortificat conține tuneluri care se extind mai adânc sub pământ decât cele de la Fordow, instalație de îmbogățire grav avariată, considerată multă vreme una dintre cele mai greu de lovit ținte nucleare ale Iranului. Oficiali americani și israelieni sunt îngrijorați că echipamentele, materialul nuclear și personalul supraviețuitor ar putea fi în cele din urmă consolidate în interiorul muntelui, dacă Teheranul decide să reconstruiască programul.

Președintele Trump a evidențiat acest sit săptămâna trecută, avertizând că Statele Unite păstrează opțiuni militare suplimentare împotriva Iranului. „Nu am terminat deloc”, a spus Trump când a fost întrebat despre Pickaxe Mountain, potrivit relatării anterioare a Breitbart News. Întrebat când ar putea Statele Unite să lovească instalația, președintele a răspuns „Destul de curând”, adăugând că Washingtonul a încercat inițial să ofere Teheranului o șansă de a ajunge la un acord.

Atenția tot mai mare acordată acestui complex fortificat vine în contextul în care planificatorii militari americani ar fi analizat o operațiune de contingență extraordinară, menită să asigure controlul asupra uraniului îmbogățit rămas al Iranului, în cazul în care diplomația eșuează în cele din urmă.

Potrivit unui raport publicat sâmbătă de New York Post, o astfel de operațiune ar putea necesita trupe terestre care să stabilească un perimetru, urmate de ingineri militari, personal de operațiuni speciale și specialiști în muniție însărcinați să ajungă la materialul nuclear și să îl extragă în siguranță din locația fortificată.

„Cred că aceasta ar fi una dintre cele mai sofisticate operațiuni din istoria militară, dacă nu chiar cea mai sofisticată”, a declarat pentru publicație generalul-locotenent în rezervă al Armatei SUA, Joseph Rodgers.

Rodgers a spus că misiunea ar fi „grea din punct de vedere logistic și dificilă”, necesitând posibil o prezență terestră extinsă, precum și personal capabil să identifice, să manipuleze și să transporte uraniu îmbogățit din adâncul complexului subteran.

Fostul oficial al Consiliului de Securitate Națională, Richard Goldberg, a declarat că orice operațiune de recuperare ar necesita ca forțele americane să securizeze teritoriul înconjurător, să protejeze convoaiele care transportă materialul nuclear și să se pregătească pentru capcane sau alte sisteme de apărare plasate în interiorul instalației.

Goldberg a făcut și o distincție importantă: o misiune menită doar să distrugă situl este cu totul altceva decât una concepută pentru a recupera materialul nuclear despre care se crede că este depozitat acolo — iar cea din urmă implică provocări operaționale și logistice substanțial mai mari.

Această planificare reflectă o îngrijorare mai profundă: că lovituri aeriene suplimentare asupra muntelui fortificat nu ar garanta, de la sine, că uraniul îmbogățit, componentele de centrifugare sau alte active supraviețuitoare depozitate în interior sunt eliminate permanent de sub controlul Iranului.

Relatările disponibile nu stabilesc cu certitudine că Teheranul a transferat stocul de uraniu la Pickaxe Mountain, că situl este pe deplin operațional sau că Trump a aprobat o operațiune terestră. Planificarea de contingență se numără, se pare, printre opțiunile militare aflate în discuție, pentru cazul în care negocierile eșuează și oficialii stabilesc că Iranul încearcă să conserve sau să reconstituie capacitățile nucleare în interiorul complexului nedeclarat.

Trump a insistat în repetate rânduri că Iranul „nu poate avea o armă nucleară”, susținând în același timp că ar prefera o rezolvare negociată, dacă Teheranul acceptă cerințele Washingtonului.

„Uitați, suntem încărcați și pregătiți”, a declarat Trump reporterilor vineri. „Suntem gata să mergem mai departe, dar vorbim cu ei, așa că poate va exista, poate nu va exista un punct de cotitură.”

Evaluarea serviciilor de informații subliniază că, deși oficialii americani nu au detectat un efort reînnoit de îmbogățire sau de dezvoltare a armelor din partea Iranului, îngrijorarea Washingtonului se extinde tot mai mult dincolo de instalațiile deja distruse, către întrebarea dacă noua conducere iraniană este mai dispusă să conserve și, în cele din urmă, să reconstruiască programul — și dacă muntele fortificat i-ar putea oferi tocmai mijloacele necesare pentru asta. Cronologia — moartea tatălui în plin atac, tăcerea publică prelungită a fiului, mutarea suspect de bine sincronizată a echipamentelor spre singurul sit nelovit — rămâne, cel puțin, o coincidență care merită urmărită cu atenție.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)