Gaz american: de la sancțiuni Rusiei la o nouă dependență de SUA

eea ce Bruxelles-ul prezintă drept o victorie a independenței energetice europene — interzicerea gazului lichefiat rusesc de la 1 ianuarie 2027 — ascunde de fapt o realitate mai puțin confortabilă: Europa nu scapă de o dependență, ci o schimbă pe alta, mai scumpă și, potențial, mai imprevizibilă. The New York Times semnalează ceea ce mulți analiști europeni discută deja în privat: temerea că, renunțând la GNL rusesc, continentul se leagă de bunul plac politic al Washingtonului.

Potrivit publicației americane, prețul GNL-ului importat din Statele Unite este semnificativ mai mare decât cel al gazului rusesc pe care este chemat să îl înlocuiască. Pentru a compensa pierderea volumelor rusești, țările europene își măresc achizițiile de gaz american — o mișcare care, la prima vedere, pare o simplă realocare logistică, dar care, privită în context, ridică întrebări legitime despre cine dictează de fapt condițiile pieței energetice europene în anii următori.

Cine beneficiază de fapt de această tranziție?

Nu se menționează explicit în rapoartele oficiale cine câștigă cel mai mult din această realocare a fluxurilor energetice, dar cifrele vorbesc de la sine: un furnizor mai scump, ales nu neapărat din motive economice, ci din calcule geopolitice legate de presiunea occidentală asupra Moscovei. Coincidență sau nu, această schimbare de furnizor survine exact în perioada în care relația transatlantică traversează tensiuni recurente pe teme comerciale și militare, iar Washingtonul a demonstrat în ultimii ani că politica sa energetică externă poate fi la fel de volatilă precum cea a partenerilor pe care Europa îi abandonează.

Context extins: istoria arată că dependența energetică — fie ea de Est, fie de Vest — a fost dintotdeauna o pârghie de negociere politică, nu doar un simplu contract comercial. Europa a trecut, în ultimul deceniu, de la a fi captivă gazului rusesc la a deveni, potențial, captivă capriciilor administrației americane, indiferent de culoarea politică a acesteia. Cronologia — sancțiuni, realocare de furnizori, apoi presiuni de preț — ridică semne de întrebare cu privire la cât de independentă este, de fapt, noua strategie energetică europeană.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Rapoartele oficiale ale UE insistă pe narativa „diversificării surselor” și a „securității energetice”, dar rareori discută costul real, pe termen lung, al acestei dependențe de un singur furnizor extern, fie el aliat sau nu. Iar când vine vorba de prețuri mai mari plătite de consumatorii europeni, tăcerea instituțională este, cel puțin, semnificativă.

Sursă: Flux24.ro