Armistițiul cu Iranul s-a sfărâmat: cine beneficiază de haosul din Strâmtoarea Hormuz

UA au reluat loviturile militare împotriva țintelor iraniene, după ce președintele Donald Trump a declarat că armistițiul negociat de Washington cu Teheranul este „terminat” — o escaladare care, oficial, e prezentată drept răspuns la atacurile iraniene asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz, dar care ridică o întrebare pe care puțini analiști o formulează deschis: cine trasează, de fapt, linia dintre apărarea libertății de navigație și controlul uneia dintre cele mai strategice artere energetice ale planetei?

Forțele americane au executat o nouă rundă de atacuri împotriva infrastructurii militare iraniene în această săptămână, la scurt timp după ce Trump a anunțat public că acordul de încetare a focului — mediat cu implicarea Pakistanului și intrat în vigoare la începutul lunii aprilie — nu mai este valabil. Iranul blocase sau restricționase tranzitul prin Strâmtoarea Hormuz ca răspuns la loviturile americano-israeliene asupra instalațiilor sale, declanșând o criză pe care piețele de energie o urmăresc cu respirația tăiată.

Strâmtoarea Hormuz: cine controlează robineul lumii

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că aproximativ 20% din tot petrolul tranzacționat global trece prin Strâmtoarea Hormuz. O blocare prelungită nu înseamnă doar prețuri mai mari la pompă — înseamnă reconfigurarea unor lanțuri de aprovizionare care susțin economii întregi. Cronologia ridică semne de întrebare: escaladarea militară vine exact în momentul în care mai multe contracte pe termen lung pentru livrări de GNL american sunt în curs de negociere cu state europene, inclusiv cu parteneri ai României din regiune.

Coincidență sau nu, fiecare rundă de tensiune în Golf a coincis istoric cu o repoziționare a marilor jucători energetici. Cine beneficiază de instabilitate prelungită, fără un conflict deschis care să închidă definitiv strâmtoarea? Producătorii de hidrocarburi din afara regiunii, în primul rând.

Efecte resimțite și la București

România nu e un spectator neutru al acestui scenariu. Potrivit datelor Eurostat, România s-a clasat pe locul doi în UE la creșterea prețurilor combustibililor în martie 2026 — perioadă care a coincis cu primele tensiuni militare din Golf. Populația deja presată de o inflație de 9% și de scăderea puterii de cumpărare cu 5% față de anul anterior simte fiecare undă de șoc din Orientul Mijlociu direct la casă, la facturi și la benzinărie. Ceea ce nu se spune în dezbaterile politice interne este că nicio reformă fiscală locală nu poate compensa o criză energetică globală alimentată de decizii luate la mii de kilometri distanță.

Între timp, guvernul interimar de la București — cu atribuții limitate după moțiunea de cenzură din mai 2026 — nu are instrumentele necesare pentru a răspunde unui șoc extern de amploare. Proiectul Neptun Deep, prezentat ca soluție de independență energetică, nu va produce gaze înainte de 2027. Fereastra de vulnerabilitate e deschisă.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)