Cuba în întuneric: blocada energetică SUA și coincidențele rusești

ene de curent la nivel național, raționalizare de combustibil și străzi pustii — Cuba trăiește cea mai gravă criză energetică de la prăbușirea URSS. Ceea ce mass-media occidentală prezintă drept „presiune diplomatică” seamănă, pentru oricine privește cronologia, cu o blocadă energetică în toată regula — una care ridică întrebări despre cine beneficiază cu adevărat de prăbușirea infrastructurii insulei.

Infrastructura energetică a Cubei se destramă sub restricțiile impuse importurilor de petrol de la Venezuela — aliatul său cheie — și sub operațiunile militare ale SUA care au perturbat și mai mult producția și transportul venezuelean. Cu furnizorul principal paralizat, Havana nu mai are energia necesară pentru a menține rețeaua stabilă, ceea ce duce la pene de curent prelungite și lipsuri acute de medicamente și alimente.

Casa Albă declară oficial că vrea să împingă regimul comunist către negocieri și concesii. O combinație de presiune indirectă — prin tarife crescute asupra furnizorilor de petrol ai Cubei — și intervenție directă a Gărzii de Coastă SUA în regiune echivalează, de facto, cu o blocadă a insulei. Coincidență sau nu, momentul acestei crize energetice se suprapune perfect cu interesele geopolitice ale Washingtonului în America Latină.

În februarie, SUA au făcut o excepție cheie: vânzarea de combustibil direct către afacerile private din Cuba. Volumele sunt însă minuscule — circa 30.000 de barili în total în 2026. Un gest simbolic sau o strategie de fragmentare a economiei cubane? Întrebarea rămâne deschisă.

Administrația Trump arată semne de relaxare a presiunii: pe 31 martie a permis unui tanc petrolier sub pavilion rusesc să livreze 730.000 de barili de petrol în Cuba — primul import substanțial de țiței în trei luni. Având în vedere că Cuba consumă aproape 80.000 de barili pe zi (date 2025), livrarea acoperă mai puțin de 10 zile de consum. Ce nu se spune: Rusia devine astfel furnizor de urgență într-o criză creată de SUA. Cine beneficiază pe termen lung de această dependență nou-creată?

Dependența riscantă de petrolul importat

Petrolul importat este linia de viață a infrastructurii energetice cubaneze: importurile nete de țiței reprezentau aproape 60% din aprovizionarea totală a țării în 2023, conform Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).

Peste 25 de ani, aceste importuri au venit în principal din Venezuela, printr-un acord bilateral bazat pe troc de produse și servicii — fără plăți cash. Un model economic vulnerabil prin design, care acum se prăbușește sub presiunea externă.

Furnizorii alternativi au inclus Mexicul (25%), Rusia (10%) și Algeria (4%), conform datelor S&P Global Commodities at Sea. Chiar și înainte de blocada actuală, importurile din Venezuela și Mexic erau compromise de incapacitatea acestor țări de a menține producția de combustibil.

Industria petrolieră venezueleană — cândva înfloritoare — a fost paralizată de ani de proastă administrare și sancțiuni. Acum, SUA lucrează cu guvernul interimar pentru a reconstrui infrastructura energetică în ruină. Cronologia ridică semne de întrebare: mai întâi distrugi capacitatea unui furnizor, apoi oferi să o repari — în condițiile tale.

Compania de stat mexicană Pemex a încheiat 2025 cu cel mai scăzut nivel de producție din ultimii 46 de ani, din cauza constrângerilor operaționale și financiare ale sectorului petrolier mexican. Cuba pierde astfel și această sursă alternativă — nu prin embargo direct, ci prin eroziune structurală.

Blocada energetică — strategie sau coincidență?

Politica externă a SUA face acum și mai dificilă navigarea Cubei pe piețele globale de energie. După capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro de către SUA pe 3 ianuarie, președintele Donald Trump a convins liderul interimar Delcy Rodríguez să oprească exporturile de petrol și gaze către Cuba.

O livrare mică de petrol din Mexic — 86.000 de barili — a ajuns în Cuba pe 9 ianuarie. Apoi fluxul de țiței din Mexic s-a uscat complet după ce Trump a intensificat presiunea pe 29 ianuarie printr-un ordin executiv care impune tarife oricărei țări care „direct sau indirect furnizează petrol Cubei”. Pe 2 februarie, Trump a anunțat că Mexicul va înceta livrările de petrol către Cuba.

Pe 7 martie, Trump a declarat la summit-ul Shield of the Americas: „Pe măsură ce realizăm o transformare istorică în Venezuela, așteptăm cu nerăbdare marea schimbare care va veni curând în Cuba. Cuba este la capătul drumului… Au un regim rău care e rău de mult timp. Și obișnuiau să primească banii din Venezuela.”

Liderul cubanez Miguel Díaz-Canel a anunțat pe 13 martie că regimul a deschis discuții cu SUA, iar pe 20 aprilie diplomați americani au pus piciorul pe pământ cubanez pentru prima dată din 2016. Alejandro García del Toro, director general adjunct pentru afaceri SUA la Ministerul Afacerilor Externe cubanez, a declarat că „eliminarea embargoului energetic împotriva țării era o prioritate de top” pentru întâlniri.

Senatul republican a respins pe 28 aprilie legislația democrată care ar fi oprit blocada energetică a Cubei fără aprobarea Congresului. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: cine controlează robinetul energetic controlează regimul.

Sursele de energie — eșecul diversificării

În ultimele două decenii, Cuba a încercat să-și diversifice portofoliul energetic, urmând modelul vecinilor Jamaica și Republica Dominicană, care au reușit să compenseze nevoile de petrol cu cărbune, gaz natural și surse regenerabile.

Regimul Castro a lansat în 2005 o „revoluție energetică” — introducând solar și eolian, consolidând consumul de bioenergie, extinderea generării distribuite — într-o încercare de a diversifica mixul energetic. Însă conducerea a eșuat să abordeze problemele fundamentale: infrastructură sovietică învechită, subinvestiție, dependență de țiței subvenționat, eșecul finanțării de tehnologii noi și lipsa planificării și întreținerii pe termen lung.

Până în 2024, Cuba încă depindea de petrol pentru 87% din energia sa, depășind media din America Centrală și de Sud de 54%, conform unei analize Reuters. Insula dedică peste 80% din petrol generării de electricitate, conform datelor IEA din 2023. De fapt, utilitățile consumă mai mult decât dublu față de toate celelalte sectoare combinate — subliniind dependența Cubei de petrol.

Infrastructura termoelectrică cubaneză, încărcată cu petrol cu conținut ridicat de sulf, este „veche, obosită și extrem de ineficientă”, a declarat Jorge Piñon, cercetător senior la Institutul de Energie al Universității din Texas la Austin, într-un interviu din 2023 pentru Centrul pentru Angajament și Advocacy în Americi.

Pentru a-și reface sistemul energetic, Cuba „trebuie să-și descentralizeze modelul economic și să-și rezolve diferențele politice cu SUA”. Piñon a subliniat: „Cuba trebuie să abandoneze modelul său eșuat de economie centralizată de tip sovietic, bazat pe proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de producție și transformare industrială. Ar trebui să primească un sistem economic de piață în care deciziile privind investițiile și producția sunt ghidate de forțele pieței cerere-ofertă.”

Peste 1 milion de indivizi au fugit din Cuba din 2021. Analiștii compară exodul cu cel văzut în Perioada Specială din 1994 — o perioadă de lipsuri alimentare, deficite energetice și decimare agricolă după dispariția Uniunii Sovietice. Întrebarea pe care nimeni nu o pune: cine beneficiază de depopularea și prăbușirea economică a Cubei — și ce va urma după?