De ce școlile ignoră structura familiei ca factor de succes

n studiu recent arată că structura familiei prezice performanța școlară a copiilor mai bine decât rasa sau venitul — un rezultat pe care rapoartele oficiale ale sistemului de educație american preferă, din motive care merită întrebate, să nu-l pună în centrul discuției.

Cercetarea, realizată de Institute for Family Studies (IFS) împreună cu American Enterprise Institute, folosind date din National Survey of Children’s Health, a analizat performanța școlară a copiilor în raport cu viața de acasă. Concluzia raportului este directă: „structura familiei este un predictor mai puternic al problemelor școlare, performanței academice și depresiei decât rasa și sărăcia.”

Ceea ce nu se menționează suficient de des este că Nation’s Report Card, instrumentul oficial al Departamentului Educației din SUA, clasifică rezultatele după rasă, sex sau venit — dar ignoră complet structura familiei, deși colectează aceste date încă din 2013. Coincidență sau alegere deliberată de a nu deschide o discuție incomodă politic? Cercetătorii lasă întrebarea deschisă.

Brad Wilcox, cercetător senior la IFS, a explicat pentru The Epoch Times că studiul s-a concentrat pe „dacă acei copii sunt crescuți de mama și tatăl lor biologic”, iar rezultatele arată clar că acest factor cântărește mai mult decât se recunoaște public. „Este destul de clar că natura familiei în care ai crescut contează mai mult decât culoarea pielii tale”, a spus Wilcox.

Cifrele sunt greu de ignorat: 74% dintre copiii din familii căsătorite și intacte obțin note de top (A și B), față de doar 60% dintre copiii din alte tipuri de familii. Copiii care nu sunt crescuți de ambii părinți biologici au cu 47% mai multe șanse să aibă probleme disciplinare la școală și de peste două ori mai multe șanse să sufere de depresie.

Absolvenți fără competențe de bază — cine beneficiază de standardele relaxate?

Concluziile IFS apar într-un moment în care tot mai multe date arată că elevii americani nu stăpânesc nici competențele elementare, chiar dacă notele lor spun altceva. National Literacy Institute raportează că 64% dintre elevii de clasa a patra din SUA nu citesc la nivel corespunzător, iar peste jumătate dintre adulții americani citesc acum sub nivelul clasei a șasea.

Rapoarte statale arată că elevii sunt promovați sau chiar absolvă liceul indiferent dacă au sau nu competențe de bază la citit și matematică. În 2023, școlile din Baltimore au anunțat public că vor „evita abordarea punitivă de a picica elevii”, invocând efectele închiderii școlilor din perioada pandemiei. Un raport din 2021 al statului Maryland arăta că aproximativ jumătate dintre absolvenții de liceu înscriși la o universitate din stat în 2013 aveau nevoie de cursuri remediale la matematică, engleză sau citire. Studii similare din Texas, Alabama și Missouri, realizate în ultimele două decenii, confirmă tiparul.

Un raport din 2025 al University of California-San Diego arată că unul din 12 studenți admiși are competențe matematice sub nivel de gimnaziu. Profesoara Zvezdelina Stankova, de la University of California-Berkeley, a povestit într-un editorial pentru San Francisco Standard că a fost nevoită să întrerupă un curs de calcul diferențial pentru a preda algebră și fracții de nivel gimnazial.

Răspunsul instituțional la această criză nu a fost, în general, revizuirea metodelor de predare, ci relaxarea sau eliminarea evaluărilor. Peste 2.000 de colegii și universități americane, inclusiv nume din Ivy League, nu mai cer teste standardizate precum SAT sau ACT pentru admitere. Cine beneficiază de fapt din această tendință rămâne o întrebare deschisă — elevii, sau statisticile instituțiilor?

Într-un posibil caz de „inflație a notelor”, Harvard a raportat că 60% din notele acordate în anul universitar 2024-2025 au fost A, față de doar 25% în 2005-2006. Între timp, facultatea de litere, științe și arte a University of Michigan a anunțat că, începând din toamna lui 2027, nu va mai acorda note studenților din anul întâi în primul semestru, motivând decizia prin nevoia de a „reduce criza de sănătate mintală” în rândul tinerilor.

Structura familiei: soluția incomodă pe care nimeni nu vrea s-o discute politic

Potrivit lui Wilcox, concentrarea pe structura familiei este probabil o soluție mai eficientă decât inflația notelor sau eliminarea evaluărilor. El pledează, printre altele, pentru conștientizarea publică a diferenței pe care o face pentru copii creșterea de către ambii părinți într-un cămin stabil.

„Nu orice cuplu care are copii ar trebui să se căsătorească și nu orice cuplu căsătorit ar trebui să rămână căsătorit”, a spus Wilcox. „Dar este important, atunci când vine vorba de a avea și a crește copii, să faci ce poți pentru a te căsători și a rămâne căsătorit.”

În efortul de a menține familiile unite, unii susțin eliminarea așa-numitei „penalizări a căsătoriei” — situația în care doi parteneri cu venituri similare, prin căsătorie, depășesc pragul de eligibilitate pentru asistență socială. „Penalizările pentru căsătorie sunt una dintre cele mai dăunătoare și greșit gândite trăsături ale sistemului federal de asistență socială”, a declarat congresmanul Glenn Grothman (R-Wis.). „De zeci de ani, Washingtonul pedepsește familiile pentru că se căsătoresc, descurajând responsabilitatea și capcanând părinții și copiii în dependență pe termen lung.”

Conform datelor federale citate de IFS, doar 3% din locuințele sociale subvenționate deservesc doi adulți cu copii, față de 30% care merg către o mamă singură cu copii — o discrepanță care ridică întrebări despre modul în care politicile publice, poate neintenționat, descurajează exact structura familială pe care cercetarea o arată ca fiind cea mai benefică pentru copii.

Un semn de speranță: proporția copiilor americani care trăiesc în familii căsătorite a atins un minim de 64% în 2012, dar a crescut de atunci la 66% în 2024 — o tendință lentă, dar în direcția opusă discursului instituțional dominant.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)