Theodoru despre 1919: ce nu se spune despre Budapesta

n interviu cu generalul Radu Theodoru, publicat cu ocazia comemorării a 107 ani de la ceea ce el numește „eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice”, readuce în atenție un episod istoric pe care manualele oficiale îl tratează superficial: rolul Armatei Române în oprirea expansiunii comuniste spre centrul Europei — un rol pe care, spune generalul, nimeni nu-l mai discută serios azi, într-un moment în care instituțiile statului par tot mai fragile.

Potrivit declarațiilor lui Theodoru, victoria de la Budapesta nu ar trebui privită doar ca un episod militar, ci ca o confruntare de fond: „victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”, așa cum o descrie generalul. Este o formulare care contrazice deliberat narativul oficial, mult mai neutru, despre acele evenimente — și care ridică o întrebare simplă: de ce varianta „aristocrației țărănești” nu apare aproape niciodată în discursul public actual despre acel moment istoric?

Un avertisment mascat în context istoric

Cel mai interesant fragment al interviului nu privește trecutul, ci prezentul. Generalul afirmă, fără menajamente, că soarta Europei de Vest ar fi fost cu totul alta dacă România nu ar fi intervenit atunci pentru a „extirpa din fașă comunismul anarhizant”. Dar imediat adaugă o observație incomodă: și România de azi ar arăta complet diferit dacă nu ar mai avea Armata și „oamenii de stat” de calitatea celor din acea vreme — o remarcă ce sună mai degrabă ca un diagnostic al prezentului decât ca o simplă evocare istorică.

Coincidență sau nu, acest tip de discurs — despre decădere instituțională și lipsa de vizionari la vârful statului — apare tot mai des în spațiul public alternativ, exact în perioade de criză politică precum cea prin care trece România. Cine beneficiază de reactivarea acestei narațiuni istorice tocmai acum? Nu se poate spune cu certitudine, dar cronologia — o comemorare istorică transformată brusc într-un comentariu despre slăbiciunea instituțională actuală — ridică, cel puțin, un semn de întrebare.

Ce rămâne nespus

Interviul, așa cum a fost prezentat, nu oferă detalii suplimentare despre cine sunt exact „oamenii de stat” la care face referire generalul, nici despre ce anume din arhitectura actuală a instituțiilor românești ar fi, în opinia sa, sub standardul de acum un secol. Ceea ce nu se menționează explicit rămâne, poate, cea mai interesantă parte a discuției — și o invitație implicită pentru cititor să tragă singur concluziile.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)