Coreea de Sud, OPCON și darul lui Trump către Kim

ând Washingtonul reduce brusc niște exerciții militare majore chiar în ziua în care încep, oficial e prezentat ca un gest de bunăvoință față de Phenian — dar cronologia arată altceva: președintele sud-coreean Lee Jae Myung folosește exact acest moment pentru a-și reafirma planul de a smulge Statelor Unite controlul militar deplin asupra propriei armate.

Coreea de Sud nu are, oficial, control total asupra propriilor forțe armate din 1950. Războiul Coreean nu s-a încheiat niciodată formal — armistițiul din 1953 a oprit luptele, dar nu a fost urmat de un tratat de pace. De atunci, Statele Unite dețin ceea ce se numește „wartime OPCON” (controlul operațional în caz de război), în timp ce Seulul a recăpătat abia în 1994 controlul pentru timp de pace.

Lee Jae Myung a promis că va recupera și controlul de război până la finalul mandatului său, în 2030 — angajament reafirmat într-o ședință de cabinet, chiar în contextul în care Donald Trump a anunțat că a ordonat Secretarului american al Războiului, Pete Hegseth, „reducerea substanțială” a exercițiului comun Ulchi Freedom Shield, care începuse cu o zi înainte. Rămâne neclar cât de semnificativă e, în realitate, această reducere.

Cine beneficiază de „bunăvoința” lui Trump?

Trump a explicat gestul prin relația sa „foarte bună” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe care l-a întâlnit de trei ori în primul mandat. Coincidență sau nu, anunțul a venit la o zi după ce Lee propusese discuții directe cu Phenianul — o secvență care ridică întrebarea firească: cine a inițiat de fapt mișcarea, Washingtonul sau Seulul?

Lee a declarat: „O alianță puternică întărește fundația securității, iar consolidarea capacităților proprii ne crește valoarea și necesitatea ca aliat”, potrivit The Guardian. Consilierul său pentru securitate națională, Wi Sung Lac, a ținut să precizeze că Seulul rămâne în coordonare strânsă cu SUA privind exercițiile comune — o formulare diplomatică ce sună mai degrabă ca o încercare de a calma nervii din interiorul alianței decât ca o confirmare clară a planurilor americane.

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este exact mecanismul din spatele deciziei: dacă Trump a redus exercițiile ca „pedeapsă” pentru lipsa de sprijin sud-coreean în războiul cu Iranul — cum a lăsat el însuși de înțeles — atunci gestul se suprapune, poate nu întâmplător, peste exact agenda pe care Lee o promova deja. Iar Phenianul, între timp, a minimalizat public gestul lui Trump și nu a confirmat niciun contact nou — tăcere care spune, de multe ori, mai mult decât o declarație.

Un context mai larg: cine controlează, de fapt, Peninsula Coreeană?

Dincolo de retorica diplomatică, miza reală rămâne aceeași de șapte decenii: cine decide, în ultimă instanță, dacă armata sud-coreeană merge la război. Pentru o țară care găzduiește zeci de mii de militari americani și rămâne, teoretic, în stare de război cu vecinul de la nord, fiecare pas spre independență militară e un pas spre reconfigurarea echilibrului de putere din regiune — iar reacția fulgerătoare a lui Trump la propunerea de dialog directă a lui Lee arată că Washingtonul urmărește îndeaproape orice mișcare independentă a Seulului.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)