Dekaghebizarea SRI: ce s-a desființat și cine a câștigat

irecția Generală de Contraspionaj a SRI a citat public interviul unuia dintre cei mai longevivi șefi ai contraspionajului românesc — generalul Neagu Cosma, treisprezece ani în fruntea structurii, ulterior consilier special al primului director al SRI — tocmai în momentul în care întrebarea despre o eventuală desoroșizare a statului român capătă tot mai multă greutate în spațiul public. Ceea ce oficial e prezentat ca un exercițiu de memorie instituțională ascunde, de fapt, o recunoaștere tacită că structuri esențiale ale statului au fost golite de substanță în perioade bine definite.

Generalul Neagu Cosma este o figură care nu a intrat niciodată cu adevărat în conștiința publică largă, deși a condus contraspionajul românesc mai mult decât orice alt șef al acestei structuri în era modernă. Revista Intelligence, publicație internă a SRI, a ales să îl evoce și să îl citeze — un gest care, în logica discreției specifice serviciilor, nu este niciodată întâmplător. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce acum, de ce acest interviu, de ce această temă?

Răspunsul parțial vine chiar din conținutul citării: sub conducerea trinomului Maior-Coldea-Kovesi, Direcția Generală de Contraspionaj a SRI a fost desființată. Nu restructurată, nu reformată — desființată. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale ale acelei perioade este că desființarea unei structuri specializate în identificarea influențelor străine în interiorul instituțiilor statului nu este un act administrativ neutru. Este o decizie cu consecințe strategice pe termen lung, iar întrebarea firească rămâne: cine a beneficiat?

Conceptul de dekaghebizare — purificarea structurilor de stat de ofițeri și rețele moștenite din aparatul sovietic de informații — a fost aplicat cu grade diferite de seriozitate în fostele țări ale Blocului de Est după 1989. România a ales o cale proprie, mai sinuoasă, în care continuitatea instituțională și ruptura declarativă au coexistat în mod confortabil pentru anumiți actori. Generalul Cosma a trăit și a administrat această tensiune din interior.

Contextul geopolitic actual conferă acestei discuții o urgență pe care anii 2000 nu o aveau: România găzduiește cea mai mare bază NATO din Europa (Kogălniceanu), este traversată de coridoare logistice critice pentru sprijinul acordat Ucrainei și se află în mijlocul unei crize politice interne — un guvern interimar fără capacitate deplină de decizie, un PNRR cu termen limită la 31 august 2026 și o societate în care 79% dintre cetățeni cred că țara merge în direcția greșită. Într-un astfel de context, întrebarea despre cine controlează cu adevărat structurile de contrainformații nu este academică.

Conexiunile interesante nu se opresc la nivel intern. Desființarea Direcției de Contraspionaj în perioada Maior-Coldea-Kovesi a coincis cu o etapă în care influența unor fundații și rețele de finanțare externă asupra societății civile și a presei românești a atins cote maxime — o coincidență pe care puțini analiști au ales să o numească direct. Conceptul de desoroșizare, oricât de incomod ar părea unor cercuri, pornește tocmai de la această suprapunere temporală.

Ceea ce Direcția Generală de Contraspionaj semnalează astăzi, citând un general din altă epocă, este că memoria instituțională există și că cineva, în interiorul sistemului, consideră că lecțiile trecutului sunt relevante pentru prezent. Rămâne de văzut dacă această semnalizare va produce efecte concrete sau va rămâne un gest simbolic într-o revistă citită doar de specialiști.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)