Ciobanul, desertul și bazele pe care Bagdadul nu le vede
ouă baze militare israeliene funcționează în deșertul vestic al Irakului — țară care oficial nu recunoaște existența statului Israel și care și-a construit întreaga retorică post-Saddam pe suveranitate și rezistență la „ocupația străină”. Informația, confirmată de The New York Times pe baza surselor din parlamentul irakian, vine la scurt timp după ce The Wall Street Journal a dezvăluit existența primei baze. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: cum exact reușește Israelul să opereze infrastructură militară pe teritoriul unui stat teoretic ostil, la peste 1.000 de kilometri de granițele sale, fără ca guvernul de la Bagdad să intervină efectiv?
În martie 2026, parlamentul irakian a organizat o ședință secretă dedicată „descoperirii” bazei israeliene. Parlamentarul care a participat la briefing a confirmat pentru NYT că a doua bază a fost identificată ulterior. Potrivit surselor citate, ambele instalații se află în zona desertică vestică — regiune strategică la granița cu Siria și Iordania, coridorul tradițional al contrabandei de arme către miliții pro-iraniene din Irak și Siria.
Cronologia ridică întrebări. Israelul a intensificat dramatic atacurile aeriene împotriva țintelor iraniene și ale miliților pro-iraniene în Irak începând din 2019, invocând „amenințarea strategică” a coridorului terestru Teheran-Damasc-Beirut. Oficial, aceste lovituri erau executate din spațiul aerian sirian sau prin drone de lungă distanță. Existența bazelor terestre sugerează un nivel de cooperare tacită — sau cel puțin de non-intervenție — din partea anumitor facțiuni din establishment-ul irakian, probabil legate de SUA sau de Arabia Saudită.
Detaliul picant: descoperirea inițială a primei baze ar fi fost făcută de un cioban local, potrivit WSJ — un scenariu care seamănă suspect de mult cu narativele „întâmplătoare” folosite pentru a acoperi informații obținute prin surse de intelligence. Cine beneficiază de menținerea acestor baze în secret? Israelul câștigă capacitate de reacție rapidă împotriva convoaielor de arme iraniene. SUA — care menține peste 2.500 de militari în Irak — obține un proxy regional fără amprentă directă. Iar anumite facțiuni irakiene pro-occidentale consolidează o legătură operațională cu Tel Aviv-ul, ocolind complet retorica publică anti-israeliană.
Parlamentul irakian nu a emis nicio declarație publică după ședința din martie. Guvernul de la Bagdad — dominat de partide șiite pro-iraniene — nu a lansat nicio investigație oficială. Armata irakiană nu a raportat nicio operațiune de verificare în zona desertului vestic. Tăcerea instituțională este, în sine, un răspuns. Întrebarea rămâne: cât timp poate Bagdadul să ignore ceea ce propriul parlament a confirmat în ședință secretă? Și mai ales — cine, exact, a autorizat aceste instalații?