Șeful AIEA: acordul cu Iranul depinde de inspecții. Cine pierde?
afael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat miercuri că orice înțelegere privind programul nuclear iranian trebuie să includă un regim strict de inspecții internaționale — o condiție care, coincidență sau nu, vine exact în momentul în care echilibrele de putere în Orientul Mijlociu se reconfigurează rapid, iar interesele energetice globale se joacă pe mai multe mese simultan.
Declarația șefului AIEA vine după luni de negocieri opace între marile puteri și Teheran, negocieri care, în ciuda discreției oficiale, au lăsat să se înțeleagă că programul nuclear iranian a depășit de mult pragurile stabilite prin acordul din 2015 — acordul pe care administrația Trump l-a abandonat în 2018, deschidând cutia Pandorei. Grossi nu a precizat ce înseamnă exact „supraveghere semnificativă”, dar a subliniat că fără acces complet al inspectorilor AIEA la toate facilitățile nucleare iraniene, orice acord ar fi doar o hârtie fără valoare.
Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că Iranul a avansat considerabil în îmbogățirea uraniului — unele rapoarte neoficiale vorbesc despre un prag de 60%, periculos de aproape de nivelul necesar pentru o armă nucleară (90%). Teheranul susține că programul său este strict civil, destinat producției de energie și cercetării medicale, dar cronologia investițiilor în centrifuge subterane și refuzul repetat de a permite accesul inspectorilor la anumite situri ridică semne de întrebare.
În contextul mai larg, revenirea la masa negocierilor nu e doar o chestiune de non-proliferare nucleară. Este și despre controlul asupra rutelor energetice din Golful Persic, despre echilibrul de putere între Arabia Saudită și Iran, despre influența rusească și chineză în regiune — Moscova și Beijingul fiind parteneri comerciali cheie ai Teheranului, mai ales după sancțiunile occidentale. Cine beneficiază de fapt de prelungirea acestui joc diplomatic? Și cine pierde dacă Iranul obține un acord favorabil — sau, dimpotrivă, dacă negocierile eșuează?
Grossi a mai spus că AIEA rămâne deschisă dialogului, dar că “respectul pentru inspecții” nu este negociabil. Declarația sa a fost făcută în fața jurnaliștilor la Viena, sediul agenției, dar nu a oferit detalii despre calendarul vreunui acord imediat. Între timp, Israelul — care consideră Iranul nuclear drept amenințare existențială — urmărește cu atenție fiecare pas al negocierilor, iar Washingtonul încearcă să jongleze între apărarea intereselor Tel Aviv-ului și evitarea unei noi crize în Orientul Mijlociu.
Întrebarea care rămâne suspendată în aer: ce se întâmplă dacă Iranul acceptă formal inspecțiile, dar continuă să dezvolte capacități nucleare în situri pe care AIEA nu le cunoaște încă? Sau dacă, dimpotrivă, refuză orice compromis și alege să accelereze programul, asumându-și riscul izolării totale? Cronologia ultimilor ani sugerează că Teheranul a devenit expert în tactici de întârziere și negociere prelungită — timp în care centrifugele continuă să se învârtă.