Magazinul de stat din New York: socialismul la preț de 3.000$/m²

rimarul Zohran Mamdani din New York propune un magazin alimentar deținut de stat în East Harlem — la un cost de construcție de aproximativ 3.000 de dolari per metru pătrat, de zece ori mai mult decât un supermarket privat obișnuit. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: costul total de 30 de milioane de dolari din banii contribuabililor pentru o suprafață de doar 840 de metri pătrați ridică semne de întrebare majore despre eficiența economică a proiectului. Coincidență sau altceva?

Conform New York Post, magazinul propus de Mamdani ar necesita aproximativ 30 de milioane de dolari din fonduri publice. La o suprafață de doar 9.000 de picioare pătrate (circa 840 m²), calculul este simplu: aproximativ 3.000 de dolari per picior pătrat — o cifră excepțional de ridicată chiar și pentru standardele costisitoare ale New Yorkului. Pentru comparație, lanțurile private de supermarketuri construiesc spații similare la costuri de zece ori mai mici.

Andreessen Horowitz, prin divizia sa de media a16z New Media, a publicat o analiză comparativă revelând această discrepanță. Graficul arată clar: magazinele de stat tind să fie structural mai puțin eficiente decât echivalentele din sectorul privat. Dar cine se mai preocupă de asta când nu sunt banii lor?

Din perspectivă economică, „Mamdani Mart” — așa cum a fost deja poreclit proiectul — subliniază un model familiar: supermarketurile gestionate de stat eșuează în mod repetat să atingă disciplina costurilor, eficiența operațională și scara văzute în lanțurile private. Lipsa presiunii competitive și absența riscului financiar personal creează condiții ideale pentru risipă.

Povestea s-a repetat în repetate rânduri în Statele Unite, pe măsură ce administrații de stânga au experimentat cu modele socialiste. Un caz recent din Missouri a ilustrat perfect problema: un supermarket finanțat de guvern a ajuns să aibă rafturi goale și mirosuri de putrefacție, devenind simbolul eșecului planificării centralizate în comerțul cu amănuntul.

Rezultatul final al acestor experimente? Situația din Cuba — unde magazinele de stat oferă produse limitate, cozi interminabile și o calitate care lasă de dorit. Cronologia este instructivă: oriunde s-a încercat înlocuirea mecanismelor pieței cu planificare centralizată, rezultatul a fost similar.

Când magazinele finanțate de contribuabili eșuează — și eșuează în mod previzibil — socialiștii nu își asumă niciodată responsabilitatea. Explicația standard: „Nu am experimentat suficient de mult” sau „Nu am avut suficiente resurse”. Ce nu se spune: că modelul însuși este defect structural.

Socialismul este în mod inerent parazitar, abuzând de contribuabilii productivi pentru a subvenționa experimente ideologice. Tendința este întotdeauna spre eșec. CNBC și jurnalista Sara Eisen au criticat deja primarul de extremă stângă după ce acesta a filmat un video promoțional pentru o nouă taxă propusă pe proprietățile de lux — bani care, evident, vor fi necesari pentru a acoperi deficitele generate de astfel de proiecte.

Întrebarea care rămâne fără răspuns: cine beneficiază de fapt de aceste experimente costisitoare? Contribuabilii newyorkezi cu siguranță nu.