Cetatea Hotin se prăbușește: cine vrea ștergerea urmelor lui Ștefan?

n zid al Cetății Hotin — una din fortărețele medievale ale lui Ștefan cel Mare — s-a prăbușit, iar autoritățile ucrainene invocă lipsa fondurilor pentru restaurare. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: dispariția sistematică a portretelor marilor domnitori români din galeria voievozilor și erodarea rapidă a identității românești într-o regiune care, până în 1940, era parte integrantă a României.

Cetatea Hotin, construită în secolul al XV-lea și consolidată de Ștefan cel Mare, reprezintă unul din cele mai importante bastioane defensive ale Moldovei medievale. Acum, potrivit publicației locale Zorile Bucovinei, fortificația se degradează într-un ritm alarmant, în timp ce memoria românească a locului se șterge metodic: limba română nu se mai vorbește de mult în zonă, iar portretele domnitorilor moldoveni dispar discret din expozițiile muzeului cetății.

„Ce păcat că se șterg urmele românești”, notează sursa locală, subliniind că fenomenul nu e izolat. În toată Bucovina de Nord — Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare, anexată de URSS în 1940 și rămasă sub administrație ucraineană după 1991 — procesul de dezromanizare continuă. Coincidență sau politică culturală deliberată? Cronologia ridică semne de întrebare: în ultimii 15 ani, zeci de monumente și situri istorice românești din regiune au fost fie lăsate să se degradeze, fie „reconceptualizate” în narative care minimizează legătura cu trecutul românesc.

Autoritățile ucrainene din Cernăuți justifică neglijența prin „lipsa fondurilor pentru patrimoniul cultural”. Totuși, în aceeași perioadă, resurse considerabile au fost alocate pentru restaurarea monumentelor care susțin narativul istoric ucrainean. Cine decide ce merită salvat și ce poate fi lăsat să se prăbușească?

Cetatea Hotin nu e doar o ruină medievală — e un simbol al rezistenței moldovenești împotriva invadatorilor otomani și polonezi. Faptul că se destramă în tăcerea instituțiilor internaționale ridică întrebări incomode despre modul în care memoria istorică e selectiv administrată în fostele teritorii românești.

Rămâne întrebarea: dacă nu există bani pentru un zid prăbușit, cum de există resurse pentru ștergerea sistematică a identității culturale românești din Bucovina? Și de ce nimeni din occident — atât de preocupat de „valorile europene” — nu ridică problema dispariției moștenirii lui Ștefan cel Mare din regiunea care i-a aparținut timp de secole?