Fritz caută parlamentari AUR: coincidență sau strategie ascunsă?

ominic Fritz, președintele USR, a declarat că nu exclude racolarea unor parlamentari AUR pentru susținerea guvernului minoritar Bolojan — o mișcare care ridică semne de întrebare despre limitele pe care partidul „anti-extremism” și le-a stabilit public. În timp ce Fritz respinge negocierile cu AUR ca entitate politică, ușa rămâne deschisă pentru „discuții individuale” cu reprezentanți ai celui mai mare partid de opoziție — o distincție subtilă care merită examinată.

„Eu nu exclud că există parlamentari care acum sunt la AUR și sunt și ei îngrijorați și suntem dispuși la negociere”, a afirmat Fritz în consultările de la Cotroceni. Declarația vine în contextul în care guvernul Bolojan, rămas fără miniștrii PSD după criza din 20-23 aprilie 2026, caută disperată sprijin parlamentar pentru a evita moțiunea de cenzură pregătită de coaliția PACE-AUR.

Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale: această strategie de „racolări selective” ar putea fi o încercare de fragmentare a AUR — partid care, conform sondajelor INSCOP din aprilie, mobilizează 38,8% din electoratul sigur. Cine beneficiază de slăbirea principalului partid de opoziție? Evident, actuala coaliție PNL-USR-UDMR, care altfel nu ar avea cum să guverneze fără sprijinul PSD (acum în opoziție) sau al AUR (respins public).

Fritz a reiterat poziția USR față de PSD: „Un PSD care șantajează constant cu o majoritate paralelă cu partidul extremist AUR dacă merge atât de departe încât să voteze o moțiune de cenzură împreună cu AUR, atunci evident că asta exclude orice colaborare viitoare.” Tonul e ferm, dar cronologia ridică întrebări: USR a guvernat alături de PSD în cadrul coaliției PNL-PSD-USR-UDMR formată după alegerile din mai 2025, acceptând compromisuri majore pe austeritate și reforme. Acum, când PSD iese din guvern și amenință cu moțiune, devine brusc „extremist prin asociere”.

Strategia de racolări individuale nu e nouă în politica românească — dar aplicată asupra AUR, un partid construit pe narativa anti-sistem și coeziune ideologică, pare riscantă. Dacă parlamentari AUR acceptă să susțină guvernul Bolojan, fie devin „trădători” în ochii bazei electorale proprii, fie demonstrează că „anti-sistemul” AUR e la fel de negociabil ca restul. În ambele scenarii, Fritz și coaliția ar câștiga: fie sprijin parlamentar, fie slăbirea credibilității AUR.

Rămâne de văzut câți parlamentari AUR consideră că „îngrijorarea” pentru stabilitate depășește loialitatea de partid — și ce promisiuni exacte li se vor face în „negocierile individuale” pe care Fritz le lasă deschise.