Teoria celor patru cicluri: cine profită de colapsul ordinii vechi

eea ce economiștii mainstream prezintă drept „turbulențe trecătoare” ale sistemului financiar global ar putea fi, de fapt, ultimul act al unui ciclu istoric de aproape un secol — iar cine a citit teoria, nu se miră de nimic din ce se întâmplă acum.

În 1997, istoricii americani William Strauss și Neil Howe publicau „The Fourth Turning”, o teorie ciclică a istoriei anglo-americane construită pe arhetipuri generaționale și ritmuri seculare de aproximativ 80-100 de ani — cam durata unei vieți lungi de om. Coincidență sau nu, cifra corespunde aproape exact intervalului dintre marile crize sistemice ale ultimelor trei secole.

Cele patru „viraje” ale istoriei

Cadrul lor identifică patru „turnări”, fiecare durând aproximativ 20-25 de ani, care se repetă în secvență.

Primul viraj, Apogeul (High), este o eră de încredere instituțională și solidaritate comunitară după o mare criză — vezi boom-ul postbelic sau Reconstrucția de după Războiul Civil American. Regulile funcționează, oamenii au încredere în ele, conformismul este recompensat.

Al doilea viraj, Trezirea (Awakening), este o trezire spirituală și culturală care contestă consensul instituțional al Apogeului. Individualismul renaște, establishmentul este pus sub semnul întrebării — vezi revoluția conștiinței din anii 1960-70 sau Al Doilea Mare Trezit din anii 1820-30.

Al treilea viraj, Destrămarea (Unraveling), vede instituțiile slăbind, individualismul atingând apogeul, iar ordinea civică decăzând. Încrederea se prăbușește — în guvern, în presă, în corporații, unii în alții — așa cum s-a întâmplat în epoca Războaielor Culturale din anii 1980-90 sau în Epoca de Aur (Gilded Age) din 1870-90.

Al patrulea viraj, Criza (Crisis), este era decisivă a distrugerii și reconstrucției instituționale, catalizată de obicei de o amenințare existențială — război, colaps economic sau ruptură civilizațională. Vechea ordine este măturată; una nouă este forjată. Marea Depresiune și Al Doilea Război Mondial. Războiul Civil American. Revoluția Americană.

„Istoria este sezonieră, iar iarna vine.”

— William Strauss și Neil Howe, The Fourth Turning, 1997

Unde ne aflăm acum — și cine beneficiază de fiecare act

Potrivit calculelor lui Strauss și Howe, actuala criză de tip „al patrulea viraj” ar fi început în jurul anului 2008 — criza financiară globală fiind scânteia catalizatoare — și ar urma să ajungă la rezolvare undeva în intervalul 2025-2030. Cu alte cuvinte, ne aflăm chiar în miezul ei. Bătăliile care se dau acum — despre sistemele monetare, legitimitatea instituțiilor, suveranitatea națională și natura adevărului însuși — sunt conflictele definitorii ale erei de criză. Ce nu se menționează în majoritatea rapoartelor oficiale despre economie este tocmai acest tipar recurent: fiecare criză „neprevăzută” pare să urmeze aceeași cronologie, la fiecare 80-100 de ani.

Ce produc aceste crize nu este predictibil în detaliu, dar este consistent ca structură: vechile instituții sunt expuse ca fiind fie corupte, fie incompetente, urmează o bătălie între viziuni concurente asupra ordinii de înlocuire, iar rezultatul este determinat de care facțiune poate mobiliza suficientă forță — socială, politică, economică sau militară — pentru a-și impune viziunea. Procesul nu este nici curat, nici drept. Istoric, aceste crize produc suferință enormă în paralel cu reconstrucția — iar întrebarea „cine beneficiază” rămâne, de fiecare dată, cea mai incomodă.

Criza financiară din 2008 a fost Actul Întâi: revelația că sistemul financiar nu era o mașinărie de generare a bogăției, ci un mecanism de reciclare a datoriei, susținut de capturarea reglementatorilor și de intervenția băncilor centrale. Programele de relaxare cantitativă (quantitative easing) care au urmat — tipărirea a aproximativ 20 de trilioane de dolari de către băncile centrale majore între 2008 și 2022 — au cumpărat timp cu prețul unei umflări masive a prețurilor activelor, al concentrării averii și al agravării scadenței finale.

Pandemia Covid a fost Actul Doi: o criză simultană de sănătate publică, credibilitate instituțională și libertăți civile, transformată în armă de un aparat de control statal care se construia de zeci de ani și care a găsit în pandemie o justificare perfectă pentru desfășurare la scară largă. Cronologia acestor două acte, luate împreună, ridică o întrebare pe care puțini analiști financiari mainstream o pun cu voce tare: sunt aceste crize accidente izolate sau etape ale aceluiași ciclu istoric?

Actul Trei este deja vizibil la orizont: criza valutară care urmează după ani de creare de bani, realinierea geopolitică determinată de o Chină în ascensiune și o alianță occidentală în fragmentare, precum și ruptura socială a populațiilor care descoperă amploarea sistematică a minciunilor cu care au fost hrănite. Aceste crize de tip „al patrulea viraj” nu se încheie până când criza nu este rezolvată. Nu am ajuns încă acolo — iar context mai larg, geopolitic și financiar, arată că fiecare fază a fost însoțită de o concentrare tot mai mare a puterii economice în mâinile acelorași actori instituționali care, teoretic, ar fi trebuit să fie „expuși” de criză.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)