Bessent-He Lifeng: negocierile din umbra summitului Trump-Xi

a sediul JPMorgan Chase din Manhattan, o clădire care oficial nu are nicio legătură cu negocierile, s-au întâlnit duminică oamenii care decid, de fapt, cursul relației economice dintre cele două superputeri ale planetei — și asta la doar câteva zile înainte ca Donald Trump să îl primească pe Xi Jinping la Washington, începând cu 24 septembrie. Coincidență de locație sau semnal discret despre cine are, în realitate, ultimul cuvânt în aceste tratative?

Secretarul Trezoreriei american, Scott Bessent, și reprezentantul comercial Jamieson Greer s-au întâlnit cu viceprimul-ministru chinez He Lifeng pentru o sesiune de negocieri de o zi întreagă, descrisă drept „ultimul impuls ministerial” înainte de summitul prezidențial. Ce nu se explică public este de ce o instituție financiară privată, JPMorgan, oferă cadrul fizic pentru discuții de stat de o asemenea anvergură. Compania nu este implicată direct în negocieri — cel puțin nu oficial — dar merită menționat că Bessent l-a invitat anterior pe CEO-ul Jamie Dimon să vorbească la o reuniune a miniștrilor de finanțe G20, găzduită de Trezorerie la Asheville. Cine beneficiază de o asemenea proximitate constantă între marile bănci de pe Wall Street și arhitectura politicii comerciale americane?

Un armistițiu fragil, cu ceas care ticăie

Acest canal de negociere a fost cel care a construit armistițiul de la Busan, care a plafonat taxele vamale bilaterale la aproximativ 20%, după ce tarifele reciproce explodaseră la cifre cu trei zecimale. Administrația americană și-a reconstruit de atunci structura tarifară folosind alte prevederi legale, în timp ce tarifele mai ample legate de suprakapacitatea industrială rămân suspendate până după summitul din această săptămână. Armistițiul actual expiră pe 10 noiembrie — o dată care, cu fiecare zi ce trece, arată tot mai mult ca un termen-limită impus dinadins pentru a forța concesii de ultim moment.

Ce se negociază, de fapt, în spatele ușilor închise

Trei subiecte domină discuțiile, pe fondul tensiunilor geopolitice legate de Taiwan și de petrolul iranian — două teme care, oficial, nu fac parte din agenda comercială, dar care planează asupra fiecărei runde de negocieri:

• Terenurile rare și mineralele critice: Beijingul s-a angajat la Busan să reia livrările de materiale critice, dar un oficial american de rang înalt a remarcat că performanța Chinei a fost sub așteptări. Perturbările acestor lanțuri de aprovizionare afectează semnificativ producția și tehnologia globală. China deține pârghia de a oferi mai multe licențe de export, dar nu a restabilit încă volumele de dinainte de restricții — ceea ce ridică întrebarea firească: cine controlează, de fapt, ritmul acestor „concesii”?
• Inteligența artificială: Negocierile vor viza atât modelele AI cu weight-uri deschise, cât și cele proprietare. Sistemele chinezești open-weight, mai ieftine, sunt tot mai adoptate de dezvoltatorii americani, ceea ce împinge Washingtonul să caute garanții bilaterale împotriva utilizării abuzive de către actori non-statali, fără a rupe complet ecosistemele tehnologice ale celor două țări.
• Angajamente comerciale nerezolvate: Negociatorii revin la subiecte rămase în suspensie după vizita lui Trump la Beijing din mai. Aici intră reducerea tarifelor pentru bunuri non-sensibile, finalizarea achizițiilor agricole chineze și tarifele americane propuse, legate de suprakapacitatea industrială și de acuzațiile privind munca forțată.

Peste toate acestea plutesc tensiuni geopolitice mai largi. Conflictul legat de Iran și impactul său asupra aprovizionării cu energie a devenit, surprinzător pentru mulți observatori, un punct de presiune major în negocieri — un aspect care nu apare în titlurile oficiale, dar care influențează, culise, fiecare rundă de discuții. Washingtonul continuă, de asemenea, să monitorizeze fluxul de precursori chimici pentru fentanil din China, temă care va fi cu siguranță prezentă și la summitul principal.

Ce vor arăta, de fapt, rezultatele

Scenariul cel mai probabil nu este un pact structural major, ci o gestionare diplomatică a status quo-ului. Ambele administrații au un interes clar în a evita o nouă escaladare a tensiunilor comerciale și în a preveni prăbușirea cadrului de la Busan înainte de noiembrie — un cadru care, nu întâmplător, expiră chiar în perioada electorală americană.

Piețele financiare vor urmări cu atenție dacă va exista o prelungire formală a termenului de 10 noiembrie, dacă vor fi confirmate creșteri reale ale permiselor de export pentru magneți din terenuri rare și dacă eventualele acorduri privind inteligența artificială vor conține clauze cu adevărat obligatorii — sau doar declarații de intenție, bune pentru presă, dar fără forță reală. Cronologia acestor evenimente, de la Busan la summitul Trump-Xi, ridică întrebarea dacă nu privim, de fapt, un joc de negociere pe termen lung, în care fiecare „armistițiu” este doar o pauză calculată înainte de următoarea rundă de presiune.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)