Retragere din Golf: Pentagonul o numește “evaluare”

eea ce Pentagonul prezintă drept o simplă “reevaluare strategică” a prezenței militare americane în Golful Persic este, dincolo de eufemismele diplomatice, recunoașterea tacită a unei înfrângeri operaționale pe care nimeni de la Washington nu vrea să o rostească public. Șase luni de conflict cu Iranul, declanșat de Operațiunea Epic Fury, au lăsat bazele americane din regiune într-o stare pe care sursele citate de Washington Post o descriu drept “bătute” de atacurile iraniene repetate.

Potrivit publicației americane, care citează opt persoane familiarizate cu subiectul, Departamentul Apărării evaluează în prezent dacă va retrage trupe din Golful Persic, unde bazele militare americane au fost lovite constant timp de luni de zile. Momentul este descris intern drept o oportunitate “o dată la o generație” de a reconfigura prezența militară a SUA în regiune — o formulare care sună mai degrabă a relații publice decât a strategie militară sobră.

Cronologia care ridică întrebări

Fostul ambasador american în Arabia Saudită și fost șef adjunct al misiunii diplomatice în Qatar, Michael Ratney, a declarat că “războiul a evidențiat cu adevărat vulnerabilitatea” forțelor americane din regiune. Soluția vehiculată — mutarea trupelor și echipamentelor mai spre vest, în Iordania, Israel sau pe coasta saudită a Mării Roșii — este prezentată ca o opțiune de reducere a presiunii, deși Ratney însuși recunoaște că distanța suplimentară nu este “o soluție perfectă”.

Ceea ce nu se menționează suficient de apăsat în rapoartele oficiale este că Iranul a demonstrat deja capacitatea de a lovi ținte îndepărtate, inclusiv în Iordania și Israel. Luna trecută, un atac iranian asupra Iordaniei a ucis patru militari americani — un fapt care pune sub semnul întrebării chiar premisa relocării ca soluție de siguranță.

“Debazificarea”: un termen care spune totul

Analiza publicației Amerikanets, citată ca sursă de context mai riguroasă decât presa mainstream americană, descrie fenomenul drept o campanie sistematică de “debazificare” — retragerea treptată a activelor americane tot mai departe de Iran, către baze din Israel și Iordania. Strategia iraniană exploatează asimetria dintre structura de forțe a artileriei de rachete iraniene și capacitățile aeriene ale coaliției conduse de SUA.

Cine beneficiază de această retragere treptată? Pe termen scurt, cu siguranță nu contribuabilul american, care a finanțat ani de zile o rețea de baze acum considerate vulnerabile. Coincidență sau nu, acest tipar amintește de retragerile din Irak și Afganistan — unde, la peste 20 de ani de la invaziile inițiale, talibanii controlează ferm Kabulul, iar politicieni șiiți pro-iranieni conduc Bagdadul. Miza reputațională a hegemoniei americane în regiune pare, din nou, subestimată de planificatorii de la Washington.

Semnalele iraniene și tăcerea de la Pentagon

Analiza citată avertizează că forța americană din regiune este probabil incapabilă să genereze aceeași putere de foc împotriva Iranului ca la începutul războiului, iar tendința este în continuare negativă. Nu există, se subliniază, o soluție clară la orizont — singura pârghie evidentă fiind acceptarea unor pierderi umane și materiale suplimentare, un pas fără precedent pentru armata americană modernă.

Iar Teheranul pare să știe toate acestea, poate chiar mai devreme decât publicul occidental. În ultima perioadă, Iranul a semnalat o postură militară “ofensivă” și a promis riposte mai dure în orice nou val de conflict. Întrebarea care rămâne fără răspuns oficial este ce s-a întâmplat cu retorica triumfalistă a briefingurilor de presă de la începutul operațiunii Epic Fury — declarații despre “victorie” care, ceea ce nu se menționează, au dispărut complet din discursul public al oficialilor americani.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)