Război comercial SUA-Canada: cine pierde, cine câștigă real

Ceea ce se prezintă oficial drept o simplă „ruptură de negociere” între Washington și Ottawa ascunde de fapt un joc de interese mult mai vechi, în care poziția premierului canadian față de China devine brusc relevantă exact în momentul în care relația cu SUA se destramă. Negocierile comerciale dintre Statele Unite și Canada au eșuat în ultimul moment, chiar înainte de miezul nopții, iar administrația americană a activat o prevedere din Legea Tarifelor din 1930 (Secțiunea 338), niciodată folosită până acum, impunând tarife de 50% pe bunuri canadiene în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari.

Reprezentantul Comercial al Statelor Unite (USTR) a anunțat pe platforma X, sâmbătă dimineața, că „în această noapte, Canada a refuzat să finalizeze acordul comercial în termenii conveniți la începutul săptămânii”. Potrivit comunicatului oficial, SUA oferiseră Canadei „cel mai bun tratament dintre toți exportatorii majori” către piața americană, însă „noi cerințe și retrageri ale unor angajamente anterioare din partea Canadei” ar fi destabilizat echilibrul negocierii. Oferta americană includea reduceri semnificative de tarife la oțel, aluminiu, automobile și lemn, plus un parteneriat extins pe controlul exporturilor, combaterea transshipment-ului, comerțul digital, cooperare pe minerale critice și deschiderea oficială a negocierilor pentru actualizarea Acordului USMCA (SUA-Mexic-Canada).

Cronologia ridică semne de întrebare

Premierul canadian Mark Carney — fost guvernator atât al Băncii Angliei, cât și al Băncii Canadei, și fost președinte al Brookfield Asset Management, companie cu expuneri estimate la 23 de miliarde de dolari în active legate de China (date din 2021) — a dat vina pe Washington pentru colapsul negocierilor și a promis un răspuns „dolar la dolar” pentru a proteja lucrătorii și companiile canadiene.

e nu se menționează suficient în relatările oficiale este contextul mai larg al legăturilor lui Carney cu Beijingul. La începutul anului, în timpul unei vizite în China, acesta a remarcat cât de mult s-a schimbat lumea de la ultima vizită a unui premier canadian, cu un deceniu în urmă, și a sugerat că „progresul” și „parteneriatul” reînnoit cu China poziționează ambele țări favorabil pentru „noua ordine mondială” emergentă. Coincidență sau nu, această retorică precede cu doar câteva luni ruptura bruscă a negocierilor cu principalul partener comercial tradițional al Canadei.

Cine beneficiază de fapt de acest război comercial?

Decizia lui Carney de a suspenda negocierile și de a intra într-un conflict tarifar de tip „ochi pentru ochi” cu administrația Trump alimentează inevitabil întrebări legate de calendarul politic american: o bătălie comercială prelungită ar crește costurile pentru companiile și consumatorii americani exact într-un moment sensibil, cu alegerile de la jumătatea mandatului (midterms) din SUA la orizont — creând astfel un obstacol economic suplimentar pentru administrația Trump.

Acordul comercial propus, care acum a picat, ar fi redus tarifele americane la oțelul și aluminiul canadian la 25%, ar fi coborât taxele auto la 15% și ar fi eliminat complet o taxă de 10% pe lemn. Includea, de asemenea, cooperare pe controlul exporturilor, comerț digital și negocieri formale pentru reînnoirea USMCA. Pentru cititorul român, episodul e un memento util: în spatele fiecărei „rupturi comerciale” dintre giganți economici există de regulă interese financiare private — fonduri de investiții, expuneri geopolitice, calendare electorale — care rareori ajung în titlurile principale, dar care explică de multe ori mai mult decât declarațiile oficiale.

Rămâne de văzut dacă „relația dizolvată”, așa cum a fost descrisă de comentatori, va fi doar un episod tensionat trecător sau începutul unei realinieri economice mai profunde a Canadei către alți parteneri comerciali globali.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)