Ilie Bolojan: opinia care ridică întrebări despre competență

n editorial semnat de Lucian Ciuchiță pune degetul pe o rană pe care mulți români o simt, dar puțini o formulează public: în România anului 2026, lipsa de experiență la vârful statului nu mai e privită ca un defect, ci aproape ca o virtute electorală. Ceea ce oficial trece drept „stabilitate guvernamentală” ascunde, potrivit autorului, o realitate mult mai incomodă — un exercițiu de putere fără fundamentul competenței.

Textul lui Ciuchiță, intitulat sugestiv „Și Ilie face sport”, este un atac direct la adresa lui Ilie Bolojan, aflat în prezent la conducerea unui guvern interimar, după ce Executivul pe care îl conducea a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai 2026, cu 281 de voturi pentru. De atunci, Bolojan gestionează doar afaceri curente, fără mandat pentru reforme majore — un detaliu esențial pe care multe analize îl trec cu vederea atunci când vorbesc despre „premierul” în funcție.

Ce spune, de fapt, editorialul

Potrivit autorului, Ilie „nu mai face sport” — o metaforă transparentă pentru schimbarea de rol: de la activitatea sportivă la exercițiul politic. „Astăzi, Ilie face pe premierul”, scrie Ciuchiță, adăugând că persoana vizată „nu are experiență”, „nu are anvergură” și „nu are autoritatea pe care o conferă competența”. În schimb, subliniază autorul, ar avea „o încredere nemărginită în propria persoană, suficientă pentru a aspira la orice funcție”.

Concluzia editorialului este tăioasă: „În România de astăzi, lipsa competenței nu mai pare un obstacol. De multe ori, pare chiar o recomandare.” Este o critică ce nu se oprește la o singură persoană, ci vizează un mecanism mai larg — modul în care sistemul politic românesc pare, în ultimii ani, să recompenseze vizibilitatea și îndrăzneala, nu neapărat pregătirea.

Context extins: o criză care durează de luni bune

Ceea ce nu se menționează explicit în editorial, dar care oferă cheia de lectură pentru cititorii atenți, este cronologia haotică a ultimelor luni: guvernul Bolojan demis în mai, apoi desemnarea lui Eugen Tomac ca premier pe 4 iunie — care își depune mandatul chiar înainte de votul de învestitură —, urmată de eșecul guvernului propus de Adrian Veștea de a obține votul Parlamentului. La 1 iulie 2026, România a intrat în vacanța parlamentară fără un premier nou învestit, iar Bolojan a rămas, formal, doar interimar.

Coincidență sau nu, această perioadă de vid instituțional se suprapune cu termenul critic de 31 august 2026, până la care România trebuie să îndeplinească jaloanele restante din PNRR — un guvern cu atribuții limitate neputând adopta reformele necesare. Cine beneficiază de această prelungire a incertitudinii? Întrebarea rămâne deschisă, dar cronologia — criză politică exact în perioada în care se joacă miliarde de euro din fonduri europene — ridică, cel puțin, semne de întrebare legitime.

Editorialul lui Ciuchiță nu face trimitere directă la aceste detalii tehnice, dar critica sa privind „lipsa de competență ca recomandare” capătă o greutate suplimentară atunci când o plasăm în acest tablou mai larg: un premier interimar, fără mandat clar de reformă, gestionând o țară aflată sub presiunea celei mai mari inflații din Uniunea Europeană și a unui deficit bugetar de aproape 9% din PIB.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Rapoartele instituționale despre stabilitatea guvernamentală vorbesc, de regulă, despre „continuitate administrativă” și „gestionare responsabilă a crizei”. Ceea ce nu apare în aceste formulări este exact observația incomodă a lui Ciuchiță: că absența unei baze solide de competență nu mai stârnește reacții publice pe măsură, ci pare să fi devenit, cumva, norma acceptată a momentului politic românesc.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)