Energie: cum am ajuns din exportatori, importatori de frică

omânia a fost cândva un exportator de energie capabil să alimenteze o industrie uriașă — astăzi, deși acea industrie energofagă a fost în mare parte desființată, țara trăiește cu emoții și anxietate la fiecare iarnă în privința propriului consum. Ceea ce oficial e prezentat ca o simplă problemă tehnică de infrastructură ascunde, de fapt, o întrebare mult mai incomodă: unde s-a rupt exact lanțul, și cine a avut interesul ca el să se rupă?

Nimeni nu pare dispus să pună întrebarea în forma ei brută. Dacă industria mare consumatoare de energie a dispărut treptat după 1990, iar populația și restul economiei nu au crescut proporțional consumul, atunci de ce discutăm astăzi despre plafoane, importuri și facturi în creștere, ca și cum resursa ar fi devenit brusc insuficientă? Coincidență sau nu, exact în perioada în care se vorbește despre independență energetică prin proiecte precum Neptun Deep, românii au trăit eliminarea plafonării la electricitate din iulie 2025 și la gaze din martie 2026 — două decizii care, oficial, țin de reforma pieței, dar care, practic, au mutat riscul direct în buzunarul consumatorului.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Rapoartele instituționale explică deficitul energetic prin uzura rețelelor, lipsa investițiilor și prețurile internaționale. Ce nu se menționează la fel de des este cronologia deciziilor de dezindustrializare din ultimele trei decenii și felul în care capacitățile de producție, odată gândite pentru export, au fost lăsate să scadă fără o strategie clară de recalibrare pentru piața internă. Cine beneficiază de această narativă a „lipsei” într-o țară care, teoretic, ar trebui să aibă resurse suficiente pentru consumul propriu? Întrebarea rămâne deschisă, iar tăcerea din jurul ei este, poate, cel mai grăitor răspuns.

Context extins: energia ca armă geopolitică

Nu este o coincidență că discuția despre securitatea energetică a României se intensifică exact în perioada tensiunilor din Orientul Mijlociu, cu impact direct asupra prețurilor combustibililor — România fiind, potrivit datelor Eurostat, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor carburanților în luna martie 2026. Într-un context în care inflația românească rămâne cea mai ridicată din UE, iar puterea de cumpărare a salariului mediu net a scăzut constant, energia nu mai este doar o resursă tehnică — a devenit o pârghie de presiune economică și politică, atât pentru actori externi, cât și pentru cei care gestionează, intern, austeritatea impusă populației.

Cine ar trebui să răspundă

Întrebarea inițială — cum am ajuns din exportatori de energie, importatori de neputință — nu are un răspuns simplu, oficial, pentru că un asemenea răspuns ar obliga la asumarea unor decizii politice și economice luate pe parcursul mai multor guverne, nu doar al celui actual. Până când cineva nu va explica public, cu cifre și cronologie completă, exact ce s-a întâmplat cu infrastructura energetică românească între exportul de altădată și importul de astăzi, întrebarea va rămâne deschisă — și, poate, exact acolo unde cineva o vrea.

Sursă: gandeste.org