Turcia vinde S-400-urile rusești, dar are nevoie de permisiunea Moscovei

nkara finalizează vânzarea sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400 către state din Golf — o mișcare prezentată oficial drept un pas spre reconcilierea cu Washington, dar care ridică o întrebare incomodă pe care puțini o formulează cu voce tare: de ce are Turcia, membră NATO, nevoie de aprobarea Moscovei pentru a dispune de propriul armament?

Triunghiul imposibil: NATO, Rusia și F-35

Potrivit cotidianului turc Hurriyet și agenției Bloomberg, Turcia caută în prezent consimțământul formal al Rusiei pentru a transfera sistemele S-400 către o țară terță — o condiție care, în sine, spune mai multe despre natura relației Ankara-Moscova decât orice declarație diplomatică. Discuțiile au loc la câteva luni după ce președintele Recep Tayyip Erdogan propusese chiar returnarea sistemelor direct către Rusia — propunere care, interesant, nu a primit nicio reacție entuziastă din partea Kremlinului.

Contextul imediat: summitul NATO de la Ankara, unde președintele american Donald Trump a dat un semnal clar că este dispus să ridice restricțiile legale privind vânzarea avioanelor de luptă F-35 către Turcia. „Avem o relație mai bună cu Turcia, iar Turcia a fost în multe privințe mult mai loială decât alte țări pe care le credeam loiale. Cu siguranță, este ceva ce vom lua în considerare”, a declarat Trump în fața presei.

CAATSA: legea care blochează — și care ar putea fi ocolită

Prin renunțarea la echipamentele rusești, Ankara speră să fie eliminată de sub incidența sancțiunilor impuse prin Legea privind Contracararea Adversarilor Americii prin Sancțiuni — CAATSA, adoptată în 2017. Turcia a intrat sub aceste sancțiuni după ce a semnat contractul de achiziție a S-400 din septembrie 2017, cu livrări începute în iulie 2019. Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale este că ridicarea sancțiunilor necesită aprobarea Congresului american — un obstacol deloc neglijabil, dat fiind că opoziția față de reintegrarea Turciei în programul F-35 a venit tocmai din legislativ, nu din executiv.

Erdogan a fost explicit la conferința de presă de închidere a summitului NATO: „Sperăm că, atunci când F-35-urile vor fi livrate Turciei, întreaga lume va spune că America și-a ținut promisiunea.” O declarație care sună mai degrabă a presiune publică decât a certitudine diplomatică.

Cine beneficiază și ce rămâne nespus

Cronologia ridică semne de întrebare. De ce tocmai acum, după ani de impas, mișcarea se accelerează? Coincidență sau nu, Turcia urmărește simultan și asigurarea de componente critice pentru propriul program de avion de luptă KAAN — o ambițioasă inițiativă de înzestrare națională care are nevoie de motoare și tehnologie occidentală. Cu alte cuvinte, F-35-urile nu sunt singurul miez al negocierii: în joc este și accesul la tehnologia militară de vârf care ar putea face din Turcia un jucător de sine stătător în industria de apărare.

Marea teamă care a stat la baza excluderii Turciei din programul F-35 rămâne valabilă: posesia simultană a S-400 și a F-35 ar fi permis tehnicienilor ruși — prezenți obligatoriu pentru mentenanța sistemului antirachetă — să studieze semnătura radar a celui mai avansat avion de luptă american. Prin urmare, vânzarea S-400-urilor nu este doar un gest politic, ci o condiție de securitate tehnologică. Cine beneficiază de fapt? Statele din Golf care primesc sisteme antiaeriene avansate, industria americană de apărare care reintegrează un client major, și Turcia — care joacă simultan pe mai multe table, demonstrând că Ankara rămâne cel mai abil negociator din arhitectura NATO.

Rămâne deschisă întrebarea pe care analiștii o șoptesc: dacă Moscova refuză să dea acordul de transfer, ce face Ankara? Și dacă îl acordă — ce primește în schimb?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)