SUA lovește Iranul din nou: cine câștigă din escaladare?

eea ce administrația Trump prezintă drept „un răspuns necesar” la atacurile iraniene, ascunde de fapt o escaladare care a scăpat oricărui plan coerent — și care, coincidență sau nu, vine exact în perioada în care petrolul urcă și industria de apărare americană are nevoie de motive să justifice bugete tot mai mari.

Noul val de atacuri americane asupra Iranului a început în timpul nopții, conform unui oficial american citat de Axios. Amploarea bombardamentelor și dacă vor fi susținute rămâne neclar. Un oficial din administrație a declarat pentru Wall Street Journal că Trump „este într-o dispoziție de escaladare”, dar încă „analizează profunzimea acelui răspuns” — o formulare care, la o citire atentă, sugerează că nici măcar la Casa Albă nu există o strategie clară, ci doar reacții.

Amenințarea care a precedat atacul

Trump a declarat pentru Fox News, într-un limbaj neobișnuit de dur pentru un discurs oficial, că va „bate măr” Iranul, adăugând: „îi vom lovi tare, vor primi o bătaie.” Declarația a venit imediat după ce Iranul a atacat forțe americane din Iordania peste noapte. Cronologia ridică o întrebare firească: cine a provocat pe cine mai întâi, și cine avea interesul ca acest ciclu de represalii să continue?

Înainte de declanșarea atacurilor, s-a observat o activitate intensă de realimentare aeriană americană în regiune, precum și rapoarte neconfirmate despre explozii la aeroportul internațional din Riad — cauza rămânând, deocamdată, subiect de speculații. Ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că, de fiecare dată când SUA lovește Iranul, forțele iraniene răspund simetric împotriva țărilor din Golf care găzduiesc baze americane — un tipar previzibil care a devenit aproape ritualic.

Întâlnirea Trump-Netanyahu: detalii care apar cu întârziere

Deși marți Trump i-a primit pe Zelensky și Netanyahu la Casa Albă, nu a existat nicio conferință de presă sau informare oficială. Abia miercuri au început să apară detalii — și doar din partea israeliană, ceea ce în sine e o coincidență interesantă, având în vedere miza discuției.

Oficiali israelieni citați de i24 spun că Trump analizează trei variante: un acord nuclear, menținerea și intensificarea blocadei economice, sau reluarea atacurilor militare. „Nu i-am spus lui Trump că preferința Israelului este un atac. Preferința noastră este rezultatul. Decizia îi aparține în final lui”, a declarat un oficial — o formulare diplomatică ce lasă loc de interpretare despre cine influențează de fapt decizia finală.

Oficialii israelieni susțin că Iranul se află sub presiune internă severă: penurie de combustibil și motorină, inflație de aproximativ 90% și „începutul unor proteste publice”. Ei au adăugat: „Am discutat despre creșterea presiunii asupra Iranului, atât economic, cât și cinetic” — o formulare eufemistică pentru operațiuni militare.

Despre conducerea Iranului, oficialii au declarat: „Știm cu certitudine că Mujtaba este în viață, dar de la Operațiunea Rising Lion nimeni nu l-a mai văzut.” Referitor la capacitățile militare iraniene, aceștia au susținut că Iranul mai are doar 1.500–1.600 de rachete, după ce mare parte din capacitatea sa de producție a fost distrusă.

Despre programul nuclear, oficialii israelieni au afirmat, surprinzător: „În prezent nu evaluăm că are loc îmbogățire de uraniu la Pickaxe Mountain, și avem informații bune despre materialul nuclear al Iranului.” Ei au mai susținut: „Eliminarea a 29 de oameni de știință nucleari a fost insistența noastră. A eliminat o masă critică de cunoștințe din programul nuclear al Iranului.” Această declarație vine chiar după ce Trump a jurat să distrugă instalația puternic fortificată, aflată practic sub un munte — un obiectiv logistic aproape imposibil.

Casa Albă nu a oferit până acum o relatare detaliată a discuției din perspectiva americană. Ce nu se spune deschis: rapoarte regionale indică faptul că unii consilieri IRGC au fost uciși în noua operațiune comună americano-saudită din Irak.

Iranul neagă din nou că ar cere negocieri

Calmul de câteva zile de weekend s-a spulberat rapid, pe măsură ce atacurile reciproce între SUA și Iran au reînceput, implicând acum și Arabia Saudită și miliții proxy din Irak.

Noul episod a început în orele nopții de miercuri, când Iranul a lansat mai multe rachete asupra unei baze americane din Iordania, forțele armate iordaniene declarând că au interceptat cinci proiectile. Iranul prezintă acest atac drept răspuns la activitățile militare americane care impun blocada porturilor iraniene din Strâmtoarea Ormuz.

Cu câteva ore înainte de acest nou atac iranian — însoțit de lansări din Irak asupra unor situri energetice saudite — titlurile internaționale susțineau că mediatorii se apropiau de restabilirea defunctului Memorandum de Înțelegere. Ca și cum ar fi vrut să confirme că acele titluri nu aveau nicio legătură cu realitatea, viceministrul iranian de externe, Kazem Gharibabadi, a respins afirmațiile lui Trump conform cărora Teheranul „murea de nerăbdare pentru o negociere”: „Nu am trimis nicio cerere de negociere cu SUA în ultimele 16–17 zile.”

Iranul insistă că propriile sale condiții privind gestionarea strâmtorii vor fi rezultatul final al acestui război. „Dacă Strâmtoarea Ormuz revine la starea anterioară, succesul nostru în acest război nu este complet”, a declarat diplomatul iranian, menționând dreptul Iranului de a percepe taxe pentru trecerea în siguranță a navelor.

Lovituri comune, rare, americano-saudite în Irak

Loviturile comune americano-saudite, rare ca amploare, au ucis cel puțin 20 de militanți și au rănit alți 32, potrivit Forțelor de Mobilizare Populară din Irak (PMF), citate de Al Jazeera. PMF, o umbrelă de miliții irakiene susținute, antrenate și loiale Iranului, a numit atacurile „o escaladare extrem de periculoasă” și o încălcare a suveranității Irakului.

Rezistența Islamică din Irak, un grup armat auto-proclamat susținut de Iran, a negat orice implicare în atacurile asupra Arabiei Saudite, numind afirmațiile saudite „fabricații” și avertizând că „orice acțiune saudită nesăbuită va fi întâmpinată cu un răspuns dur”.

CENTCOM a confirmat operațiunea drept răspuns la atacurile din această săptămână asupra infrastructurii saudite, marcând prima acțiune militară majoră a SUA în Orientul Mijlociu de vineri, când Trump a declarat prima pauză după 13 zile consecutive de lupte. Trump a precizat, în declarațiile pentru Fox, că atacurile saudite și americane au fost coordonate cu Irakul — ceea ce ridică o întrebare interesantă, având în vedere că guvernul irakian încerca simultan să calmeze Washingtonul printr-un program voluntar de dezarmare a facțiunilor șiite.

Ministerul Apărării saudit a declarat că ofensiva a fost „un răspuns la atacurile recente cu drone” asupra regatului, drone lansate din teritoriul irakian de miliții aliate Iranului și îndreptate spre facilități petroliere din Provincia de Est și regiunea Riad.

Teheranul a condamnat „agresiunea clară împotriva suveranității naționale și integrității teritoriale a Irakului”, acuzând SUA și Arabia Saudită că acționează „în conformitate cu aspirațiile Statelor Unite și ale regimului sionist de a extinde amploarea războiului”.

Un război care depășește calendarul electoral american?

Politologul Robert Pape, de la Universitatea din Chicago, avertizează că războiul va continua să se extindă probabil chiar și dincolo de alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. „Retorica victoriei [a lui Trump] nu se potrivește cu realitatea escaladării”, a spus el, adăugând că schimbări semnificative de politică sunt puțin probabile înainte ca peisajul politic american să se schimbe. „Cred că se va întâmpla de fapt după alegerile de mijloc de mandat. Între acum și ianuarie, asta nu se va termina”, a precizat Pape.

Context extins: cine profită de escaladare?

Dincolo de schimbul zilnic de acuzații, tabloul mai larg rămâne același ca în fiecare conflict din Orientul Mijlociu al ultimelor decenii: prețul petrolului urcă, industria de apărare are cifre de afaceri record, iar populațiile din regiune — de la Irak la Iran, de la Arabia Saudită la Iordania — plătesc costul uman direct. Pentru România, efectul indirect se resimte deja prin presiunea asupra prețurilor la combustibili, într-un moment în care inflația internă rămâne deja cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Cine beneficiază de fapt de acest ciclu de escaladare rămâne întrebarea pe care puțini analiști occidentali par dispuși să o pună cu voce tare.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)