Profiturile utilităților americane: cine plătește nota reală?

n timp ce facturile la curent explodează în Statele Unite, un detaliu esențial rămâne mereu în subsolul rapoartelor oficiale: profiturile marilor companii de electricitate sunt garantate prin lege, indiferent cât de mult se plâng consumatorii. Luna trecută, protestatari furioși din cauza costurilor mari la electricitate au perturbat o conferință de la Las Vegas a directorilor celor mai mari utilități americane cu capital privat — un episod care arată cât de aproape a ajuns nemulțumirea populară de sala de consiliu.

Pe fondul îngrijorărilor legate de accesibilitate, mai multe state americane au început să reducă rata de rentabilitate a capitalului (ROE) permisă utilităților, fie prin acțiune legislativă, fie prin decizii ale reglementatorilor. Asociațiile de consumatori spun că această mișcare era de mult întârziată. Utilitățile, la rândul lor, avertizează că orice reducere a profitului le-ar afecta ratingul de credit — cost care, spun ele, s-ar transfera tot la clienți. Coincidență sau nu, aceleași companii care se plâng de riscuri financiare raportează cereri de venituri mai mari ca niciodată în ultimele decenii.

Un sistem prezentat ca „neutru”, dar profund politic

Ceea ce nu se menționează suficient în dezbaterea publică este că nivelul „acceptabil” al profitului unei utilități nu e stabilit de piață, ci de reglementatori de stat — un mecanism care, teoretic, ar trebui să echilibreze interesul investitorilor cu cel al consumatorilor, dar care în practică pare tot mai înclinat într-o singură direcție. Experții spun că am putea asista chiar acum la un punct de cotitură istoric în privința a cât de mult profit e considerat justificat pentru un serviciu esențial precum electricitatea.

Într-un caz tarifar din Maryland, considerat potențial decisiv, directorii utilităților susțin că decizia ar trebui lăsată exclusiv în mâinile reglementatorilor statali, în timp ce apărătorii consumatorilor cer ca profiturile să fie aduse mai aproape de costurile reale de deservire a clienților.

Utilitățile, în centrul atenției publice

Un sondaj Pew din martie a arătat că 85% dintre respondenți consideră că dorința utilităților de „a face mai mulți bani” este un motiv real al creșterii facturilor la energie. Nu e doar percepție: potrivit unei serii de rapoarte ale Lawrence Berkeley National Laboratory, prețurile practicate de utilitățile private — care reprezintă circa 70% din vânzările naționale de electricitate — sunt mai mari și au crescut mai rapid decât cele ale utilităților publice, care nu au aceleași motivații de profit.

Aceleași rapoarte arată că cererile de venituri ale utilităților private au atins niveluri nemaivăzute de decenii — totalizând 18 miliarde de dolari anul trecut — iar în ultimii cinci ani, reglementatorii au aprobat, în medie, 64% din valoarea acestor creșteri, față de doar 52% în cele două decenii anterioare. Cine beneficiază de acest tipar constant de aprobări generoase? Întrebarea rămâne deschisă.

Nemulțumirea legată de accesibilitatea energiei s-a suprapus și peste reacția populară față de centrele de date și consumul lor uriaș de resurse — o combinație care a creat un public numeros și receptiv la argumentele celor care pun sub semnul întrebării întregul model de profit reglementat.

ROE-urile devin subiect politic

Marjele de profit ale utilităților sunt stabilite de reglementatori și au avut o medie de 9,7% în 2025, fluctuând între 9% și 10,5%, potrivit Synapse Energy Economics. Sectoarele economice nereglementate au rentabilități care variază mult peste sau sub acest interval, dar acestea nu au obligația de a deservi toți clienții și nici nu trebuie să ceară aprobare pentru profiturile lor, spre deosebire de utilitățile reglementate.

Dani Marx, purtătoarea de cuvânt a Edison Electric Institute — grupul de lobby al utilităților private americane — insistă că deciziile privind rentabilitatea rămân „o chestiune pentru reglementatorii de stat”, care „lucrează prin proceduri deschise și transparente pentru a evalua nevoile de infrastructură”.

În decembrie, reglementatorii din California au redus ROE-ul pentru cele mai mari trei utilități private ale statului cu câte 0,3 puncte procentuale fiecare. Mai multe state, printre care Pennsylvania, iau în calcul legi care ar lega ROE-ul utilităților de randamentul obligațiunilor de trezorerie pe 10 ani — o formulă care ar reduce marja de manevră discreționară a companiilor.

Maryland a mers mai departe, adoptând legi care obligă companiile de electricitate să adere la organizații regionale de transmisie tocmai pentru a elimina așa-numitul „adder” — un surplus de rentabilitate pe care companiile îl încasau pentru simpla apartenență voluntară la aceste structuri. Între timp, liderii politici din Virginia, New Jersey și Pennsylvania au cerut reglementatorilor să analizeze cu mai multă atenție cererile de majorare tarifară, semnal că ar putea urma intervenții mai directe.

Subiectul a ajuns și în Congres. Reprezentantul democrat Greg Casar (Texas) a strâns peste 20 de co-inițiatori pentru Legea privind reducerea facturilor la utilități (H.R. 8568), care ar obliga o companie să calculeze rentabilitatea capitalului la limita cea mai joasă dintr-un interval considerat rezonabil de reglementatori.

Reducerea profiturilor utilităților „economisește bani tuturor consumatorilor de electricitate”, spune Mark Ellis, fost șef de strategie și economie la Sempra, acum consultant independent. În opinia sa, profiturile actuale ale utilităților reprezintă „o îmbogățire nejustificată a investitorilor pe seama clienților”.

Utilitățile răspund că marjele lor trebuie menținute suficient de ridicate pentru a atrage capital la dobânzi mici — ceea ce, susțin ele, economisește bani clienților pe termen lung și permite menținerea fiabilității rețelei. Robert Leming, vicepreședinte pentru politici de reglementare la Pepco Holdings — aflată acum într-o dispută de reglementare privind profiturile la Comisia de Servicii Publice din Maryland — a declarat că, dacă randamentele autorizate ale unei utilități sunt sub cele ale companiilor comparabile, capacitatea acesteia de a atrage capital este pusă în pericol.

Studiu de caz: bătălia Pepco din Maryland

Cazul tarifar Pepco ilustrează perfect miza dezbaterii. Compania a propus un ROE de 10,5%, în creștere față de 9,5% cât are aprobat în prezent. Biroul Avocatului Poporului din Maryland (OPC) a propus, în schimb, doar 7,7% — o diferență de aproape trei puncte procentuale, care s-ar traduce direct în facturi mai mari sau mai mici pentru milioane de oameni.

Șeful OPC, David Lapp, susține că multe dintre investițiile recente în infrastructură ale Pepco ar fi putut fi amânate: „Pepco investește prea mult, prea repede, și nu în lucruri cu adevărat eficiente din punct de vedere al costurilor și necesare pe termen lung”. Leming, de la Pepco Holdings, respinge acuzația, invocând „obiectivele ambițioase ale statului Maryland privind clima și electrificarea”, care ar necesita modernizarea urgentă a rețelei.

Ellis, Lapp și alți critici consideră că ROE-urile ridicate creează un stimulent pervers: cu cât o utilitate investește mai mult în active scumpe, cu atât baza de costuri finanțate — și implicit profitul garantat — crește, indiferent de necesitatea reală a investiției. Cine beneficiază de acest ciclu de investiții tot mai mari? Nu neapărat consumatorul.

Lapp merge mai departe și acuză că ROE-ul propus de Pepco este „umflat” printr-o strategie financiară numită „double leveraging” (levier dublu), care implică Exelon Utilities — compania-mamă și singurul investitor al Pepco. Potrivit OPC, datoria mai ieftină a Exelon este folosită de Pepco drept capital propriu mai scump, permițându-i astfel companiei să împrumute și mai multă datorie ieftină. Lapp precizează că această practică „nu este ilegală dacă reglementatorii o aprobă” — dar dacă Pepco contabilizează datoria Exelon drept capital propriu, asta ridică artificial ROE-ul total și, implicit, facturile clienților.

Consultantul Pepco, Adrien McKenzie, a respins acuzația în fața comisarilor din Maryland, spunând că „rolul Exelon nu schimbă nevoile de ROE ale Pepco” și că respectivul capital propriu „trebuie strâns de pe piețele de capital”, pe baza unor randamente competitive cu alternative de risc comparabil. Ratingurile de credit ale Pepco — Baa1 de la Moody’s și A- de la S&P — au fost centrale în argumentația sa, McKenzie insistând că agențiile de rating și investitorii de datorie „pun accent semnificativ pe menținerea unor indicatori financiari solizi”.

Leming susține că accesibilitatea rămâne „una dintre prioritățile de vârf ale Pepco” chiar acum, iar creșterile recente de tarife sunt legate de investiții care au adus companiei un loc fruntaș în satisfacția clienților. Lapp răspunde tranșant: „Toată lumea e de acord că investitorii în utilități ar trebui să aibă șansa de a obține același randament ca o entitate cu nivel comparabil de risc. Dar ROE-ul de 10,5% propus de Pepco este nedrept pentru clienți, pentru că nu are un cost al capitalului propriu doar puțin mai mic — ci semnificativ mai mic.” O decizie în acest caz este așteptată în august.

Soluții și interese ascunse

Reducerea ROE poate afecta ratingul de credit — mai multe utilități din Connecticut, printre care Eversource și Avangrid, au fost retrogradate de agențiile de rating, care au invocat un mediu de reglementare inconsecvent și „nesusținător”. Însă Ellis spune că acest impact poate fi compensat: creșterea ponderii capitalului propriu în raportul datorie-capital și reducerea simultană a ROE-ului pot genera economii pentru consumatori fără a altera semnificativ ratingurile de credit ale companiei.

Ellis propune o soluție structurală radicală: „capital propriu competitiv direct”, care ar înlocui ROE-urile stabilite administrativ printr-un cost al capitalului determinat de cerere și ofertă, printr-o licitație competitivă ce ar schimba fundamental structura de stimulente a utilităților. În opinia sa, calcularea actuală a ROE-ului în procesele tarifare „este o farsă care nu se calculează consecvent sau corect: utilitatea spune că ar trebui să fie 11%, avocatul consumatorilor spune 9%, iar reglementatorii ajung la un compromis de 10% și trec la următorul dosar”.

Karl Rabago, fost comisar pentru utilități în Texas și intervenient frecvent în procese tarifare de partea consumatorilor, observă că dosarele depuse de utilități, precum cel al Pepco, includ de obicei formule complexe de calcul al ROE-ului care copleșesc reglementatorii și concluzionează, aproape invariabil, că utilitatea are nevoie de o creștere. „Ideea originală, de a echilibra costul serviciului cu câștigurile, presupunea că reglementatorii ar înlocui forțele concurenței — iar acest lucru s-a pierdut pe parcurs”, spune el.

Contextul mai larg merită reținut: pe măsură ce cererea de energie explodează din cauza centrelor de date pentru inteligența artificială, aceleași companii care cer profituri tot mai mari invocă exact acest boom tehnologic drept justificare pentru investiții masive — un cerc care, cel puțin pe hârtie, pare să se închidă mereu în favoarea acționarilor, nu a facturii lunare a familiei obișnuite.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)