ONU și Gaza: aritmetica voturilor care nu se mai poate ascunde

n director de școală UNRWA plătit simultan de agenția ONU și de Hamas, cu un puț de tunel și trei poziții antitanc chiar sub clădire — descoperit nu de ONU, ci de anchetatori americani. Ceea ce se prezintă oficial drept „eșec izolat de personal” arată, la o privire mai atentă asupra cifrelor și cronologiei, ca un tipar instituțional vechi de decenii: cine plătește prețul greșelilor și cine rămâne intact la vârf.

Un principiu vechi: vinovatul e mereu la firul ierbii

Cine ține minte scandalul „petrol contra hrană” își amintește exact acest scenariu: fostul președinte irakian Saddam Hussein a extras 1,8 miliarde de dolari din mită începând cu 1996, cu ajutorul a peste 2.000 de companii, iar ancheta Volcker a arătat că supravegherea slabă a ONU și paralizia Consiliului de Securitate au făcut posibilă schema. Rezultatul? Directorul de program al ONU a fost inculpat în SUA. Oficialii de rang înalt care au gestionat programul de sus? Și-au păstrat pozițiile. Coincidență sau tipar instituțional?

Același script s-a repetat la o scară mai mică, dar constantă: o structură de achiziții ONU a documentat peste 630 de milioane de dolari în contracte compromise și două duzini de scheme de corupție confirmate — pentru ca apoi să fie desființată în 2008, după ce statele membre cu cetățeni implicați au refuzat să-i reînnoiască mandatul. Cine beneficiază de o asemenea „reorganizare”? Nu victimele.

Aritmetica ce dărâmă pretenția de neutralitate

În 2025, Adunarea Generală ONU a adoptat 15 rezoluții care vizează Israel, față de doar 11 pentru restul planetei la un loc — o listă care include Coreea de Nord, Iran, Myanmar, Rusia și Statele Unite, toate combinate. Între 2015 și 2024, totalul a ajuns la 173 de rezoluții împotriva Israelului, comparativ cu 80 pentru toate celelalte state membre luate împreună. Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a înregistrat cifre similare din 2006: 112 rezoluții împotriva Israelului față de 45 împotriva Siriei, în ciuda unui război civil care a ucis sute de mii de oameni acolo.

Pe 20 noiembrie 2025, Comitetul al Patrulea al Adunării Generale a adoptat șase rezoluții de condamnare a Israelului, fără a produce vreo rezoluție privind Sudanul, unde luptele au ucis peste 150.000 de oameni și au dislocat 12 milioane. Blocul care controlează majoritatea automată în Adunarea Generală stabilește aceste priorități — iar suferința umană reală nu pare să aibă nicio legătură cu ordinea de zi.

Ce a descoperit, de fapt, ancheta americană

UNRWA — agenția ONU pentru refugiații palestinieni — oferă cea mai clară ilustrare a decalajului dintre versiunea oficială și realitate. După 7 octombrie, propria anchetă internă a agenției a găsit că nouă angajați ar fi putut participa la masacru — o cifră pe care investigatorii americani au făcut-o ulterior să pară nesemnificativă. Potrivit USAID, Oficiul Inspectorului General, o entitate independentă din punct de vedere statutar, a referit pentru suspendare/excludere numele a 101 angajați actuali sau foști ai UNRWA pentru participare la atacurile din 7 octombrie 2023 și/sau afiliere cu aripa militară a Hamas (Brigăzile al-Qassam).

Printre cei referiți: un director adjunct de școală care servea drept comandant adjunct de companie al-Qassam, un profesor care urmărea distribuirea dispozitivelor explozive în cadrul unității de informații militare Hamas, un profesor de matematică cu legături la o unitate de informații al-Qassam, un profesor cu expertiză de lunetist pentru Hamas, un director de școală alocat departamentului chimic al unei unități de fabricație militară Hamas — a cărui școală avea trei poziții antitanc și un puț de tunel chiar sub clădire.

Unul dintre cei referiți, Hafez Mousa Mohammed Mousa, a coordonat cu alți operativi în timpul masacrului din 7 octombrie în timp ce conducea o școală UNRWA, devenind prima persoană afiliată unei agenții umanitare ONU exclusă vreodată de guvernul american pentru terorism. Sub presiune crescândă, UNRWA însăși a concediat 70 de angajați legați de organizații teroriste în Gaza, în săptămânile dinaintea publicării referinței — o recunoaștere venită după publicarea dovezilor, nu ca rezultat al propriei verificări. Grupurile care urmăresc personalul UNRWA plasează adevărata amploare a infiltrării Hamas considerabil mai sus, spre 1.500 de angajați care încă încasează salariu ONU.

1 iulie 2026: momentul rupturii publice

Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este momentul exact al ruperii publice a paravanului. Pe 1 iulie 2026, „Board of Peace”, organismul care supraveghează acum administrația postbelică a Gazei, a anunțat că UNRWA „nu are ce căuta în noua Gaza”, descriind dependența continuă de agenție drept un obstacol în calea recuperării, nu o formă de ajutor.

În aceeași zi, ambasadorul american pentru reforma ONU, Jeff Bartos, a declarat la conferința anuală de finanțare că statele membre care finanțează UNRWA au ales, ani de zile, incitarea, terorismul și stagnarea în locul unei alternative — și a avertizat că istoria va ține minte această alegere. La câteva ore distanță, Autoritatea Palestiniană și Liga Arabă au respins anunțul, insistând că mandatul UNRWA nu poate fi dizolvat printr-o declarație administrativă. Cronologia ridică o întrebare simplă: cine beneficiază de menținerea status quo-ului, dacă dovezile sunt deja publice?

Un tipar care se repetă de trei decenii

Registrul istoric e mai grav decât cel birocratic. În 1994, reprezentanții ONU și trupele de menținere a păcii au privit cum peste 800.000 de oameni au fost uciși în Rwanda în aproximativ 100 de zile, în timp ce propriul comandant din teren cerea întăriri și era refuzat. Un an mai târziu, ONU a declarat orașul bosniac Srebrenica zonă protejată, apoi a refuzat sprijinul aerian cerut de propriile trupe, în timp ce 8.000 de bărbați și băieți erau uciși sub steagul ONU. În Haiti, trupele ONU au introdus holera într-o țară care fusese liberă de această boală timp de un secol; aproape 10.000 de oameni au murit înainte ca organizația să recunoască vreo responsabilitate — la șase ani după izbucnirea epidemiei.

Abuzurile sexuale comise de forțele de menținere a păcii au urmat același scenariu identic: aproape 2.000 de acuzații acumulate în 12 ani, dintr-o fracțiune minimă ajungând vreodată la o condamnare cu executare.

Rwanda, Bosnia, Haiti și Gaza împărtășesc același reflex organizațional: anchetă discretă, disciplinarea celui mai jos plasat angajat disponibil, iar cei care stabilesc politica rămân la locul lor. Secretarul General ONU António Guterres a declarat Consiliului de Securitate, după 7 octombrie, că atacurile Hamas „nu s-au întâmplat într-un vid” — o formulare pe care a repetat-o de atunci și despre eșecurile UNRWA, un limbaj construit cu grijă pentru a evita numirea propriei culpabilități a agenției.

Ce rămâne deschis

ONU a fost fondată pentru a face atrocitățile costisitoare pentru cei care le comit sau le permit. În schimb, a construit o mașinărie care absoarbe aceste costuri intern, atât timp cât responsabilii rămân în interiorul instituției sau reprezintă statele care controlează voturile ei.

Chiar și coaliția care administrează acum tranziția din Gaza a concluzionat că una dintre agențiile-vedetă ale ONU nu are ce căuta acolo. Acest verdict a venit de la „Board of Peace”, organismul însărcinat cu curățarea a ceea ce a lăsat războiul în urmă — nu de la Ierusalim și nici de la cei mai duri critici americani ai ONU. Registrul vorbește suficient de clar de la sine. Ce rămâne deschis e cât timp mai intenționează restul lumii să plătească pentru el.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)