Atacul din Iran: de ce tace Washingtonul la cinci luni distanță?

reprezentantă democrată din Congresul SUA acuză public administrația Trump de o crimă de război în Iran, în timp ce Pentagonul rămâne mut de cinci luni — iar tăcerea asta, spun criticii, spune la fel de mult ca orice declarație oficială.

Deputata Yassamin Ansari (D-AZ) a declarat, la emisiunea „The Lead” de pe CNN, că atacul militar american asupra unei școli primare din Iran, produs în februarie, reprezintă o „crimă de război” care nu a primit nicio urmare instituțională. „Aceasta este o rușine națională. Suntem la cinci luni distanță de această crimă de război oribilă. Cred că este o crimă de război”, a spus Ansari, adăugând că organizații de drepturile omului precum Amnesty International și Human Rights Watch consideră, la rândul lor, că fapta ar putea constitui o crimă de război care necesită investigație.

Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este chiar cronologia: atacul a avut loc în primele ore ale unui conflict inițiat de Statele Unite sub conducerea lui Donald Trump — un conflict pentru care, potrivit lui Ansari, președintele „încă nu a reușit să articuleze” nici scopul, nici strategia. Cinci luni mai târziu, nimeni nu a fost tras la răspundere, iar informațiile care ies la suprafață devin, spune ea, „tot mai devastatoare”.

Viteză, inteligență artificială și „due diligence” sărită

Potrivit relatărilor CNN citate de Ansari, Departamentul Apărării, condus de Pete Hegseth, ar fi primit instrucțiuni să acționeze rapid, lucrând „într-un ritm extraordinar”. Cine beneficiază de o asemenea grabă, într-un context în care fiecare oră contează pentru justificarea publică a unui război? Întrebarea rămâne deschisă.

Ansari a explicat mecanismul care ar fi dus la tragedie: „Știm că a fost folosită inteligența artificială pentru a analiza cantități uriașe de date de informații, iar apoi oamenii au acționat rapid, fără o verificare temeinică.” Rezultatul, spune ea, a fost folosirea unor informații de informații învechite și lovirea unei școli — fără ca autoritățile să știe, sau fără să fi verificat corect, exact ce se afla la sol. „Toate acestea au fost făcute într-o manieră atât de grăbită, atât de nesăbuită”, a subliniat deputata.

Bilanțul, potrivit relatării ei, este cutremurător: aproximativ 170 de persoane, inclusiv copii, ar fi murit în acest incident specific, în timp ce mii de alți civili iranieni ar fi fost uciși pe parcursul conflictului mai larg. „Este cea mai devastatoare poveste și cu adevărat o rușine, cu adevărat o dizgrație, ceva de care această țară nu va putea trece rapid și pentru care comunitatea internațională ne va privi de sus”, a conchis Ansari.

Un tipar care nu e nou

Coincidență sau nu, folosirea sistemelor de inteligență artificială pentru procesarea rapidă a țintelor militare readuce în discuție un subiect mai vechi și mai puțin confortabil: presiunea de a „acționa rapid” în conflictele moderne pare să erodeze constant etapele de verificare care, teoretic, ar trebui să prevină exact acest tip de tragedii civile. Cazul iranian se adaugă unui șir de episoade similare din ultimul deceniu, în care rapoartele independente de drepturile omului ajung la concluzii mult mai dure decât comunicatele oficiale ale armatelor implicate — iar întrebarea „cine verifică verificatorii” rămâne, ca de obicei, fără un răspuns instituțional clar.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)