Percheziții pentru cărți cu Eminescu: ce nu vi se spune

eea ce oficial apare drept aplicarea legii devine, privit mai atent, o operațiune de intimidare culturală: mascați la 6 dimineața, biblioteci personale „verificate”, iar printre volumele ridicate — Eminescu, poezie orală din închisori și literatură de detenție. Silvian-Emanuel Man, care anticipase acest scenariu, confirmă: „V-am zis că vor veni cu procurori, mascați și polițiști să cotrobăie prin case după cărți. Mulți nu m-au crezut și unii au spus că exagerez. Iată că s-a întâmplat.”

Mesajul, spune Man, este clar și brutal: „Fără Eminescu, fără poezie orală din închisori, fără literatură de detenție, fără cărți duhovnicești care nu plac la Regim și fără lucrări științifice despre subiectele anterior menționate!” Cine nu se supune, avertizează el, „va primi 20 de mascați la 6 dimineața și va avea biblioteca luată la rost.”

Coincidență sau nu, cronologia ridică semne de întrebare: descinderi pentru cărți într-un context în care discursul public este tot mai fragmentat, iar narativele alternative — fie ele literare, spirituale sau istorice — sunt tratate ca amenințări la securitate. Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că astfel de operațiuni nu vizează doar presupuse infracțiuni, ci și un anumit tip de memorie culturală — cea a rezistenței, a detenției politice, a spiritualității neconforme.

Cine beneficiază de fapt de această „curățenie” prin biblioteci? Întrebarea rămâne fără răspuns oficial, dar tiparele sunt clare: când un regim începe să verifice rafturile de cărți ale cetățenilor, nu e vorba despre lege — e vorba despre control. Și când Eminescu ajunge pe lista „suspecților”, poate ar fi cazul să ne întrebăm ce altceva urmează.

Pentru mulți, avertismentul lui Man suna a exagerare. Acum, cu mascații la ușă și cărțile pe masă, sună mai degrabă a profeție împlinită.