Grecia și drona ucraineană: lecția pe care România o ignoră

ând o dronă navală ucraineană a ajuns în apele teritoriale grecești, Atena a transmis o notă oficială de protest — ferm, explicit, fără ezitări diplomatice. A invocat pericol pentru navigația civilă, riscuri pentru vieți omenești, prejudicii aduse securității naționale și a cerut Ucrainei să se abțină pe viitor de la acte similare. Mai mult, a precizat că incidentul reprezintă o încălcare a suveranității naționale și a dreptului internațional maritim.

Ceea ce nu se menționează în dezbaterile publice din România este că Grecia — membră NATO și UE, la fel ca noi — a aplicat un principiu fundamental: suveranitatea nu se negociază, indiferent de contextul geopolitic sau de simpatiile pro-occidentale. Atena nu a așteptat aprobări de la Bruxelles sau Washington. A acționat ca un stat care își apără interesele, nu ca un bufet diplomatic deschis non-stop.

Incidentul a avut loc în contextul în care dronele navale ucrainene au fost utilizate intens în Marea Neagră împotriva flotei ruse, dar și pentru operațiuni de recunoaștere în zone neutre. Grecia, cu o coastă extinsă și o industrie maritimă vitală pentru economia sa, nu și-a permis luxul ambiguității. Nota de protest a fost însoțită de consultări la nivel înalt între Ministerul de Externe elen și ambasada Ucrainei la Atena.

Cronologia ridică întrebări: de ce România — stat riveran la Marea Neagră, cu trafic comercial intens și cu o bază NATO în expansiune la Kogălniceanu — nu a adoptat niciodată o poziție similară în situații echivalente? Cine beneficiază de tăcerea noastră diplomatică? Răspunsul nu este simplu, dar merită pus pe masă: există o diferență între solidaritate strategică și abdicarea de la propriile interese de securitate.

Grecia a demonstrat că poți fi aliat ferm al Ucrainei și, în același timp, să îți protejezi spațiul maritim. România, între timp, continuă să trateze suveranitatea ca pe un concept negociabil — o abordare care, pe termen lung, costă mai mult decât orice notă de protest.