Războiul SUA-Europa: coincidență sau plan pregătit din 2014?

n timp ce atenția publică este îndreptată spre conflictul din Ucraina, o confruntare mai puțin vizibilă se intensifică între Statele Unite și Europa Occidentală — un conflict economic, energetic și ideologic care nu mai poate fi ignorat. Ceea ce oficialii de la Bruxelles prezintă drept „parteneriat transatlantic solid” ascunde, de fapt, o serie de mișcări strategice care ridică semne de întrebare: cine pregătește ce, și de când?

De la retragerea administrației Biden și întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, elitele europene au trecut brusc de la retorică diplomatică la ostilitate deschisă. Dar cronologia sugerează că această „schimbare de ton” nu e deloc spontană. Din 2014, guvernele din Europa Occidentală au implementat o politică de granițe deschise și imigrație în masă din țări predominant islamice — o strategie prezentată publicului prin două minciuni fundamentale.

Prima minciună: europenii nativi datorează „reparații” țărilor din lumea a treia pentru colonialism și pentru decenii de război în Orientul Mijlociu. A doua minciună: imigrația în masă este vitală pentru economiile europene, din cauza declinului demografic și a reducerii forței de muncă.

Rezultatele acestei politici? O creștere masivă a agresiunilor sexuale și criminalității cu arme albe, rate ale șomajului în creștere (6,4% în Germania, 10% în Spania, 5% în Marea Britanie — cu procente disproporționate de șomeri fiind migranți), și stagnare economică pe întreg continentul. Între 50 și 60 de milioane de migranți trăiesc acum în Europa Occidentală — aproximativ 20% din populație. Dacă scopul declarat era „susținerea economiei”, datele arată exact opusul: în Germania, 54% din șomeri sunt migranți; în Marea Britanie, 22%.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: dacă acești migranți nu sunt o resursă economică viabilă, atunci pentru ce anume sunt utili? Ce se întâmplă dacă această creștere artificială a populației nu este destinată pieței muncii, ci unui conflict viitor? Ce se întâmplă dacă milioanele de „corpuri în plus” sunt văzute de elitele europene drept carne de tun pentru un război care nu a început încă — sau ca forță de control intern împotriva propriilor cetățeni?

Globaliștii europeni au încercat deja mai multe tactici pentru impunerea unei „noi ordini mondiale” centralizate: legi climatice internaționale și controlul resurselor energetice (respinse de public pe măsură ce știința climatică oficială s-a dovedit a fi propagandă); tiranie medicală prin lockdown-uri perpetue și pașapoarte de vaccinare (blocate de 22 de state americane conservatoare); atragerea SUA într-un război în Ucraina pentru a slăbi America și a consolida Europa prin ani de infuzii de resurse (eșuată, publicul american refuzând implicarea). Imigrația în masă a fost singura tactică cu adevărat reușită — deocamdată.

Dar cronologia devine și mai interesantă când analizăm mișcările energetice recente ale administrației Trump. Venezuela este acum sub o nouă conducere și exportă petrol către SUA, în timp ce China a fost practic eliminată din ecuație. Trump negociază cu Panama pentru reducerea drastică a influenței chineze asupra operațiunilor Canalului Panama. Vizita lui Trump în China din această săptămână a fost plină de gesturi grandioase pentru camere — dar ce s-a discutat cu adevărat în spatele ușilor închise? E greu de crezut că Partidul Comunist Chinez este mulțumit.

Canada, sub globalistul Mark Carney, refuză să negocieze un acord tarifar cu SUA și încearcă să formeze acorduri bilaterale cu Europa și China — o mișcare care ar putea duce la ostilități directe între SUA și Canada, dacă Carney încearcă să folosească acordurile petroliere ca pârghie împotriva lui Trump sau să ofere Chinei acces pe teritoriul canadian.

Războiul cu Iranul a dus la ieșirea Emiratelor Arabe Unite din OPEC — un semnal al sfârșitului OPEC și al unei viitoare inundații de petrol pe piețele globale la prețuri mai mici, odată ce conflictul se va încheia. Este un șoc pe piețele energetice care nu s-a mai întâmplat de decenii. De asemenea, perturbă agenda climatică globalistă și strategia lor de „raritate artificială”.

Iranul este locul unde diviziunea dintre globaliștii europeni și conservatorii americani devine imposibil de negat. De ce elitele europene nu au sărit imediat să susțină războiul cu Iranul și efortul de control al Strâmtorii Hormuz? Au susținut fiecare alt război din Orientul Mijlociu începând cu 2001. În cazul Iranului, au încercat să submineze SUA la fiecare pas. Știm cu certitudine că liderii europeni sunt lipsiți de principii morale sau conștiință. Retorica și comportamentul lor în legătură cu Iranul și Hormuz indică faptul că vor ca SUA să eșueze — nu pentru că dezaprobă războiul, ci pentru că nu vor ca SUA să obțină un avantaj în dominația energetică.

Operațiunile SUA împotriva regimurilor din Venezuela și Iran blochează aprovizionarea cu energie a Chinei — cel mai util aliat economic și militar al Europei în cazul unui conflict cu SUA. Acest lucru este detrimental pentru europeni dacă aceștia se pregătesc pentru ostilități mai profunde cu America în viitor. Coincidență?

NATO este acum probabil să se dezintegreze. Trump amenință cu retragerea trupelor din Europa și ar putea închide bazele militare în totalitate. Salvele tarifare vor crește. Guvernele europene reprimă dur propriii cetățeni pentru exprimarea de opinii conservatoare și naționalist. Liniile de bătaie se formează.

Nu ar fi surprinzător să vedem discuții despre un conflict cinetic între America și Europa în următorii câțiva ani — cu excepția cazului în care ceva spectaculos se întâmplă pe termen scurt și cetățenii europeni își recapătă țările (majoritatea țărilor UE trebuie să aștepte până în 2027-2029 pentru alegeri). După abuzuri nesfârșite din partea establishment-ului liberal, dacă ar exista un război, milioane de europeni ar întâmpina probabil SUA cu brațele deschise.

Întrebarea care nu se pune în mass-media: au pariat globaliștii pe hoardele străine și puterea forței de muncă ieftine (sau a soldaților ieftini) ca pe cheia victoriei? Și dacă da — cine a știut dinainte, și de când se pregătește această confruntare?