OMS încearcă să recicleze spaima: de la Hantavirus la Ebola

rganizația Mondială a Sănătății revine cu un nou episod din seria „amenințări pandemice globale” — de data aceasta cu Ebola în Congo — după ce tentativa recentă de a declanșa panică cu Hantavirusul s-a dovedit un eșec spectaculos. Coincidență sau strategie de supraviețuire instituțională pentru o organizație care tocmai a pierdut 20% din finanțare după retragerea SUA?

Contextul este revelator: în timpul pandemiei Covid, oficiali de rang înalt din cadrul WEF, OMS, Imperial College of London și o armată de politicieni și-au permis un moment de aroganță publică. Au sărbătorit prematur puterea pe care urmau să o acumuleze, în timp ce masele tremurau de frică în fața unui virus cu o rată medie de supraviețuire de 99,8%. Ceea ce nu au anticipat: această aroganță a declanșat trezirea a milioane de foști sceptici, acum deveniti „teoreticieni ai conspirației” avizi de adevăr.

Astăzi, capacitatea clasei elitiste de a manipula populația într-un nou teatru pandemic este dramatic redusă. Nimeni nu mai crede narativele oficiale. Și chiar dacă ar exista o amenințare biologică legitimă, nimeni nu va mai avea încredere într-o organizație coruptă precum OMS să rezolve problema.

Am văzut consecințele farselor Covid în scandalul recent cu Hantavirusul, care nu a reușit să inspire nicio reacție notabilă din partea publicului. Cum am semnalat acum câteva zile, OMS a fost expusă ca perpetrator al dezinformării pandemice și nu mai are credibilitate publică.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul General OMS, a declarat că „așteaptă mai multe cazuri” de Hantavirus, invocând decalajul dintre primul caz și momentul identificării virusului — pasagerii interacționau pe navă în acest interval. Retorica sună cunoscut: aceeași limbă de lemn folosită în timpul Covid.

SUA, sub administrația Trump, a suspendat temporar finanțarea organizației în aprilie 2020 în contextul pandemiei COVID-19, iar ca urmare OMS a pierdut cel puțin 20% din finanțarea totală. Acum se confruntă cu condiții financiare disperante. Ca răspuns, ONU și mass-media mainstream derulează o campanie de spin pentru a prezenta OMS drept indispensabilă. Tedros însuși a postat pe Twitter, mulțumind Spaniei pentru „solidaritate” și „compasiune” față de pasagerii navei de croazieră MV Hondius — un exercițiu de relații publice transparent.

Ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale: transmiterea Hantavirusului de la om la om este rară și apare doar în cazul tulpinii sud-americane (Andes). Contractarea este dificilă, virusul transmițindu-se printr-un „contact prelungit”, adesea implicând fluide corporale. Isteria în jurul Hantavirusului nu s-a materializat, iar povestea se stinge rapid.

Ca răspuns, OMS și Tedros revin în mass-media cu o nouă „amenințare Ebola” în Republica Democratică Congo. Tedros cere „solidaritate globală” (și mai multă finanțare) ca răspuns la epidemia care ar fi infectat până acum 13 persoane. Merită menționat: RD Congo a avut cel puțin 17 focare de Ebola din anii 1970 încoace — niciuna nu a dus la o amenințare pandemică globală.

Retorica „unității globale” este familiară — exact același limbaj folosit în timpul pandemiei Covid. Ultima dată când SUA a avut un „moment critic” cu Ebola a fost în 2014, când CDC a identificat peste o duzină de purtători pe teritoriul american și două decese. Rezultatul final? Nimic nu s-a întâmplat, în ciuda furtunii mediatice care susținea că o ciumă mortală era la colț.

Cronologia ridică întrebări: nu spunem că focare periculoase nu vor apărea niciodată, dar este destul de convenabil că OMS pierde finanțare substanțială și influență geopolitică, iar brusc, focare comune sunt tratate ca dezastre iminente în mass-media. Cine beneficiază de fapt de perpetuarea fricii? Cui îi servește menținerea unei stări permanente de alertă sanitară globală?

Întrebarea pe care „ei” nu vor să o pui: dacă OMS nu mai are credibilitate după Covid, de ce ar trebui să credem narativele lor acum — mai ales când supraviețuirea lor instituțională depinde direct de existența unor „crize” perpetue?