Ce nu vi se spune despre „intelectualii publici”

rofesorul universitar Paul Aligică, cunoscut pentru analizele sale asupra neofanariotismului românesc, a lansat miercuri o acuzație care ar trebui să tulbure conștiințele: generația de intelectuali care pretindea că a învățat lecțiile totalitarismului reproduce astăzi — mutatis mutandis — exact mecanismele pe care susținea că le condamnă. Ceea ce oficialii prezintă drept „apărarea democrației” arată, la o privire mai atentă, ca o reeditate a conformismului ideologic din epoci pe care preferăm să le credem depășite.

Într-o postare pe Facebook care a stârnit valuri de reacții, Aligică nu și-a ascuns șocul față de naturalețea cu care „intelectualii publici” români au adoptat rolurile de „propagandiști, agitatori, calomniatori, activiști, turnători și denunțători pe stil nou“. Profesorul remarcă că această elită intelectuală — care s-a confundat pe sine cu „lumea bună” — a abandonat reflexele pluralismului și ale decenței intelectuale pentru a îmbrățișa „logica militantismului isteric, a excomunicării simbolice, a propagandismului dezaxat și a conformismului de haită”.

„Tenacitatea, entuziasmul și uneori chiar voluptatea” cu care această transformare s-a produs reprezintă, în viziunea lui Aligică, „una dintre cele mai spectaculoase evoluții și revelații ale ultimilor zece ani din cei peste treizeci de ani de postcomunism”. Coincidență sau nu, această mutație survine exact în momentul în care România se confruntă cu crize politice succesive și cu o polarizare socială fără precedent — context în care controlul narativului devine mai valoros decât oricând.

Ceea ce pare să deranjeze cel mai mult pe profesorul universitar nu este doar faptul că mecanismele totalitarismului au fost reînviate, ci „naturalețea cu care a fost și este practicat” acest lucru. Mai mult, Aligică subliniază un paradox care ridică semne de întrebare: „insistă să te facă să te simți vinovat și stigmatizabil pentru că nu faci ca ei, nu vrei să îi urmezi sau să te aliniezi lor pe această cale”. Cu alte cuvinte, non-conformismul — valoare centrală a democrației — devine el însuși motiv de excludere.

Mesajul vine în contextul în care Paul Dragoș Aligică a fost criticat, acuzat și etichetat pentru că a avut opinii nuanțate în privința subiectelor fierbinți din ultimii ani. Din acest motiv, „mainstreamul” intelectual din România l-a etichetat în toate felurile. Unul dintre cei mai agresivi critici a fost Adrian Papahagi — nume care apare frecvent în cercurile care definesc „corectitudinea” discursului public românesc.

Cronologia ridică întrebări incomode: de ce tocmai acum, când România traversează una dintre cele mai profunde crize de legitimitate politică, intelectualii publici renunță la rolul lor tradițional de critici ai puterii pentru a deveni apărători ai unui status quo contestat? Cine beneficiază de această uniformizare a discursului? Și ce spune această evoluție despre societatea pe care acești oameni „doresc să o clădească (impună?)”, cum întreabă retoric Aligică?

Faptele pe care nimeni nu le contestă, dar pe care puțini le leagă în mod explicit: o generație întreagă de intelectuali care și-au construit carierele pe critica comunismului reproduce astăzi — sub alte steaguri și cu alt vocabular — exact mecanismele pe care le-au denunțat. Poate că nimic nu spune mai mult despre natura umană decât această capacitate de a repeta istoria, convingându-ne că de data aceasta e diferit.