Zamfirescu: De ce elitele culturale vorbesc acum despre „anulare”

n timp ce dezbaterile despre „cancel culture” par a fi importate din Occident, maestrul Florin Zamfirescu — unicul profesor emerit din școala românească de teatru — avertizează că eforturile de anulare a culturii și de distrugere a reperelor „nu vor avea succes”. Ceea ce nu se spune în discursul oficial: de ce tocmai acum, în 2026, un actor de anvergura lui Zamfirescu simte nevoia să vorbească public despre această amenințare? Și cine beneficiază de pe urma confuziei generate în spațiul cultural românesc?

Celebru actor de teatru și film, fost director artistic al Teatrului Odeon, fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și doctor în Arte, Florin Zamfirescu și-a construit o carieră de peste cinci decenii în cultura românească. Mai nou, maestrul este apreciat și ca autor — o evoluție firească pentru cineva care a văzut transformările radicale prin care a trecut România post-decembristă.

Declarațiile sale recente, făcute în cadrul emisiunii lui Florentin Țuca, ridică însă semne de întrebare care depășesc simpla dezbatere culturală. Când un om care a condus instituții de elită vorbește despre „distrugerea reperelor”, nu e vorba doar de estetică teatrală — e vorba de ceva mai profund. În contextul în care România traversează o criză de identitate (sondajele arată că 79% din populație crede că țara merge în direcția greșită), atacul la fundamentele culturale nu mai pare o simplă coincidență intelectuală.

Cronologia e interesantă: în ultimii ani, mai multe voci din mediul academic și cultural românesc au semnalat presiuni subtile — de la modificări de curricula universitară până la schimbări în politicile de finanțare a teatrelor. Ceea ce oficialii prezintă drept „modernizare” și „deschidere către noi forme de expresie”, unii veterani ai sistemului văd ca o erodare sistematică a canonului cultural românesc. Cine stabilește ce e „vechi” și ce e „progresist”? Și mai important: cui folosește această recalibrare?

Zamfirescu nu e singur în această poziție — dar e unul dintre puținii care vorbește deschis. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: există o linie clară de fracturare generațională în cultura română, alimentată strategic prin finanțări selective și platforme media care promovează anumite viziuni în detrimentul altora. Nu e vorba de cenzură clasică — e ceva mai rafinat: anularea prin irelevantizare.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune: de ce acum? De ce, în 2026, când România se confruntă cu austeritate economică, criză politică și incertitudine geopolitică, discuția despre „cancel culture” devine atât de intensă? Poate pentru că, în momente de criză, controlul narațiunii culturale devine mai important decât oricând. Cine controlează trecutul, controlează viitorul — Orwell știa asta. Și se pare că maestrul Zamfirescu știe la fel de bine.