Profesori americani finanțează „crize pe campusuri”

organizație profesională care pretinde că apără libertatea academică sponsorizează acum o campanie care instruiește studenții să „creeze o criză” pe campusurile universitare — o mișcare care ridică semne de întrebare despre adevărata agendă din spatele activismului academic american. American Association of University Professors (AAUP), cândva un bastion al neutralității intelectuale, finanțează acum un „toolkit” care îi învață pe studenți cum să forțeze universitățile să rupă contractele cu companiile care colaborează cu ICE (Immigration and Customs Enforcement).

Campania, dezvăluită de The College Fix, poartă semnătura unei coaliții care include Young Democratic Socialists of America, Sunrise Movement și Workplace Justice Lab de la Rutgers University. Documentul-ghid este explicit: „Creați o criză pentru administrația universității printr-o campanie de escaladare.” Obiectivul declarat? Să oprească ceea ce numesc „regimul Trump” și „terorismul” său prin sabotarea companiilor care colaborează cu agenția de imigrări.

Ce nu se menționează în comunicatele de presă: această campanie este finanțată și de Coefficient Giving, fondația asociată cu miliardarul liberal Dustin Moskovitz și soția sa Cari Tuna — aceiași donatori care au fost criticați pentru finanțarea mișcărilor „defund the police” și a altor agende radicale. Coincidență sau strategie coordonată?

Profesorul Jonathan Turley, care a documentat această derivă ideologică în cartea sa „The Indispensable Right: Free Speech in an Age of Rage”, subliniază că AAUP a parcurs un drum lung de la misiunea sa inițială. În 2024, organizația l-a ales președinte pe Todd Wolfson, un activist de extremă stânga care și-a asumat deschis transformarea AAUP într-o „organizație de luptă” pentru schimbare socială. Wolfson a numit susținătorii lui Trump „fasciști” și a cerut boicoturi împotriva Israelului — poziții care ridică întrebări despre cât de „academic” mai este această asociație.

Campania vizează companii precum Enterprise, Flock, ICE Air Carriers, Hilton și Target, acuzându-le că „normalizează colaboratorii ICE”. Mesajul central: „ICE și regimul Trump nu pot funcționa fără consimțământul și colaborarea lumii de afaceri. Ruperea companiilor de ICE este axa centrală pentru generarea suficientei pârghii pentru a opri campania de terorizare a regimului.”

Ceea ce nu apare în titlurile oficiale: profesorii universitari finanțează acum activ crearea de crize pe campusuri și declară că aplicarea legilor imigrației este „terorism”. Tăcerea colegilor lor este asurzitoare. Practic nicio obiecție din rândurile cadrelor didactice că AAUP ar trebui să se concentreze pe libertatea academică și protecția membrilor săi, nu pe activism politic militant.

Contextul mai larg e și mai revelator: multe departamente universitare nu mai au niciun profesor republican. Un studiu Georgetown a constatat că doar 9% dintre profesorii de la cele mai bune 50 de facultăți de drept se identifică drept conservatori. La Yale University, cercetarea recentă a Institutului Buckley arată că nu există niciun donator republican printre cadrele didactice — zero republicani în 27 din 43 de departamente. Într-o națiune divizată aproximativ egal între republicani și democrați (cu un ușor avantaj pentru GOP), doar 3% din profesorii Yale sunt republicani.

La North Carolina State University, democrații îi depășesc numeric pe republicani cu 20 la 1. Cronologia e clară: purjarea conservatorilor din mediul academic nu e un accident — e o politică consecventă.

Efectele se văd și la studenți: un studiu recent arată că aproape 90% dintre studenți își denaturează convingerile în clasă și în lucrări pentru a satisface profesorii, adoptând poziții mai liberale. Cine beneficiază de această uniformizare ideologică? Și de ce nicio voce oficială nu ridică problema?

AAUP are acum doar 44.000-45.000 de membri dintr-un total estimat de 1,5 milioane de profesori universitari din SUA. American Bar Association (ABA) — care promovează o agendă similară de stânga — reprezintă acum doar 17% din avocați, în scădere dramatică. Ambele organizații au fost capturate de elementele cele mai ideologice ale membrilor lor, abandonând misiunea inițială apolitic.

Turley concluzionează că această ortodoxie va continua până când donatorii vor refuza să sprijine universitățile care nu iau măsuri semnificative pentru restabilirea diversității în rândurile profesorilor. Doar donatorii pot forța reforma prin întreruperea contribuțiilor sau redirecționarea lor către școli cu un angajament dovedit față de diversitatea intelectuală.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: când profesorii care ar trebui să predea gândire critică finanțează „crize” pe campusuri și numesc jumătate din țară „fasciști”, cine mai apără cu adevărat libertatea academică?