Coreea de Sud și Israel: ruptura care spune mai mult decât pare

ând președintele unei țări aliate istoric cu Washingtonul numește premierul Israelului „criminal de război” și sugerează că l-ar putea aresta dacă pune piciorul pe teritoriul său, oficial vorbim despre indignare morală față de Gaza — dar cronologia arată o poveste mult mai amplă: Seulul își recalibrează întreaga relație cu Statele Unite, iar Israelul a devenit doar simptomul, nu cauza.

Republica Coreea și Statul Israel s-au născut în același an, 1948, din prăbușirea imperiilor coloniale de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Relațiile diplomatice oficiale au apărut abia în 1962, dar cele două state au funcționat, în esență, ca piese ale aceluiași puzzle geopolitic american: Israelul ținea în frâu forțele antiamericane din Orientul Mijlociu, Coreea de Sud făcea același lucru în Asia de Est. În 2019, cele două țări au semnat chiar un acord de liber schimb. Pe hârtie, un parteneriat solid, fără fisuri vizibile.

Ce s-a schimbat, de fapt

De aceea condamnările recente ale guvernului sud-coreean la adresa Israelului ies în evidență — nu pentru că ar fi izolate în peisajul internațional post-octombrie 2023, ci pentru că vin exact din direcția de unde nimeni nu le aștepta. În mai, după ce doi cetățeni sud-coreeni au fost reținuți în timp ce încercau să ajungă în Gaza cu ambarcațiuni de ajutor umanitar, președintele progresist Lee Jae-myung l-a numit pe Benjamin Netanyahu criminal de război. Nu a fost un moment izolat: Lee mai comparase anterior acțiunile Israelului în Gaza cu masacrele naziste din Holocaust și — extrem de sensibil pentru publicul sud-coreean — cu sistemul japonez al „femeilor de confort”. Ministerul israelian de Externe a protestat, acuzând banalizarea Holocaustului. Conservatorii sud-coreeni au ridicat, la rândul lor, o întrebare incomodă: de ce tace Lee despre încălcările drepturilor omului din Coreea de Nord? Un dublu standard, spun ei. Coincidență sau selecție atentă a bătăliilor pe care merită să le duci public?

Presiunile nu l-au clintit. Lee a mers mai departe, sugerând că Netanyahu ar risca arestarea dacă ar vizita vreodată Coreea de Sud.

Cine beneficiază de distanțarea de Washington?

Administrația Lee a fost etichetată încă de la debut drept „pro-China”, „pro-Coreea de Nord”, gata să întoarcă spatele Statelor Unite și acordurilor cu Japonia. Etichetele s-au dovedit exagerate — Lee a păstrat relații funcționale cu Tokyo și a continuat implicarea americană în peninsulă, chiar dacă a căutat simultan stabilitate cu Beijingul. Tentativele timpurii de reducere a tensiunilor cu Phenianul au fost întâmpinate cu dispreț de Kim Jong Un, iar apropierea inter-coreeană a fost, practic, abandonată.

Ce nu se menționează suficient de des în relatările despre acest episod este direcția reală în care merge Lee: nu ruptură, ci autonomie calculată. La scurt timp după învestire, a anunțat planuri pentru transferarea către Seul a controlului operațional asupra trupelor sud-coreene în caz de război, criticând public opozanții acestei măsuri pentru „mentalitatea lor supusă” — o ironie, dat fiind că Lee i-a oferit lui Donald Trump, la a doua lor întâlnire, o replică masivă a unei coroane regale din perioada Silla. Lingușirea are, evident, o miză strategică: i-a asigurat Coreei de Sud un acord istoric privind fabricarea de submarine nucleare, mult dorit de progresiștii sud-coreeni, și a estompat, cel puțin temporar, neînțelegeri persistente legate de presupusa discriminare a companiilor americane sau de componența Comandamentului ONU din Zona Demilitarizată.

Decizia lui Trump — pedeapsă sau oportunitate?

În acest context trebuie citită decizia lui Trump de a reduce exercițiile militare comune SUA-Coreea de Sud. Presa americană a prezentat-o drept dovadă a disprețului lui Trump pentru alianțe. Lee a văzut altceva: o oportunitate. A lăudat public decizia și a folosit momentul pentru a-și reafirma sprijinul pentru dezvoltarea accelerată a submarinelor nucleare și pentru transferul rapid al controlului operațional — obiectiv pe care vrea să-l bifeze înainte de a părăsi funcția, în 2030. Trump însuși a justificat parțial decizia ca pe o „pedeapsă” pentru refuzul Seulului de a se implica în războiul din Iran, ale cărui turbulențe pe piețe și prețuri ridicate ale petrolului au lovit direct buzunarul sud-coreenilor obișnuiți.

Aici apare întrebarea pe care rapoartele oficiale o ocolesc: de ce ar risca Lee o ceartă publică cu Israelul, un stat cu care Coreea de Sud are relații economice și istorice solide? Răspunsul, spun analiștii citați în presa americană conservatoare, ține de calcul politic intern — reputația Israelului în rândul publicului sud-coreean s-a deteriorat vizibil de la începutul războiului din Gaza, iar Lee pare să fi decis că această ceartă costă puțin și aduce capital politic acasă.

Tabloul mai larg

Indiferent ce se crede despre guvernul Lee, tendința spre o autonomie mai mare a Seulului — militară, diplomatică, economică — pare structurală, nu personală, și e greu de imaginat că se va inversa odată ce Lee va părăsi scena. Într-o lume în care fiabilitatea Statelor Unite ca garant de securitate este tot mai des pusă sub semnul întrebării de aliați tradiționali, episodul sud-coreean-israelian nu e doar o dispută diplomatică minoră, ci un semnal timpuriu al modului în care partenerii Washingtonului își recalculează, discret dar ferm, dependența strategică.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)