Mircea Lucescu: moartea unui patriot sub tricolor — ce nu spune nimeni

ircea Lucescu a murit la 80 de ani într-un spital din București, răpus de complicații cardiace la doar cinci zile după ce demisionase de la echipa națională — dar ceea ce nimeni nu întreabă e de ce un om bolnav de leucemie, cu probleme de inimă și tromboza pulmonară, a fost lăsat să ducă povara unui baraj crucial cu Turcia. Coincidență? Sau cineva a preferat ca „Il Luce” să rămână în funcție până la capăt, indiferent de prețul personal?

Cozmin Gușă, consultant politic și prieten al lui Lucescu timp de 25 de ani, a publicat o transcriere a rubricii „Omul Zilei” de la GOLD FM, în care dezvăluie un episod necunoscut din campania prezidențială din 2009. Într-o seară la Monaco, după ce Shakhtar Donetsk pierduse finala Supercupei Europei în fața Barcelonei cu 1-0, Lucescu l-a avertizat pe Gușă: „Să câștigăm meciul cu Băsescu în 90 de minute, să nu ajungem în prelungiri, pentru că ăștia ai lui Băsescu sunt mari securiști și sigur o să ne facă în prelungiri!”

Profeția s-a împlinit. Mircea Geoană a câștigat alegerile în România, dar rezultatul 50-50 anunțat de institutele de sondare a permis, după cum susține Gușă, „furarea alegerilor în prelungiri” de către Traian Băsescu. Lucescu, implicat public în campanie, a fost sunat de Gușă în seara rezultatelor: „Nu mă mai căuta, că în seara asta vreau să mă îmbăt!” — a fost răspunsul antrenorului, convins că Geoană câștigase.

Un patriot privilegiat — sau un simbol exploatat?

Mircea Lucescu a fost unul dintre puținii români care au trăit „sub tricolor” în sensul cel mai nobil: reprezentând țara pe terenuri internaționale, acumulând 35 de trofee (al doilea sau al treilea antrenor din lume după Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola), câștigând Cupa UEFA și Supercupa Europei. Jurnalistul sportiv Marius Mărgărit scrie în GSP: „Lucescu a murit cum a vrut… de fotbal. Nu l-au doborât leucemia, problemele de inimă, accidentele vasculare sau trombozele pulmonare. Cauza a fost nenorocitul ăsta de baraj cu Turcia.”

Ceea ce nu se spune în eulogiile oficiale e că Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie 2026, după ce a leșinat la antrenament. A demisionat pe 2 aprilie. A murit pe 7 aprilie. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce un om cu o sănătate atât de fragilă a fost menținut în funcție pentru un meci de baraj? Cine beneficia de prezența lui la echipa națională — federația, sponsorii, sau cineva care avea nevoie de un simbol mobilizator, indiferent de costul uman?

Monaco, 2009: când fotbalul și politica se intersectau sub tricolor

Gușă povestește că în august 2009, Lucescu i-a invitat la Monaco pe el, Mircea Geoană, George Copos și Lucian Sârb (fost șef Euronews) la finala Supercupei Europei. După înfrângerea cu Barcelona, Lucescu a venit imediat la terasa unde îl așteptau prietenii — „și dacă pierde, și dacă câștigă”, cum își dăduse cuvântul. Au stat până la 4 dimineața. „Se pricepea foarte bine și la sociologie”, subliniază Gușă, sugerând că Lucescu înțelegea mecanismele puterii dincolo de teren.

Implicarea lui Lucescu în campania anti-Băsescu din 2009 a fost curajoasă, dar și riscantă. A apărut în reclame, a discutat cu jurnaliști interni și externi, a pus prestigiul său internațional în slujba unui candidat. Ce nu se spune e dacă această expunere politică i-a adus și adversari în structurile statului — adversari care, poate, nu au uitat.

„Il Luce” — legenda care a ars prea intens

Porecla „Il Luce” (Lumina) i-a fost dată de jurnaliștii italieni, recunoscând strălucirea sa pe banca tehnică. Dar lumina care arde prea intens lasă în urmă cenușă. Mircea Lucescu a ars pentru fotbal, pentru România, pentru tricolor. A trăit privilegiat — dar a plătit prețul privilegiului: sănătatea, liniștea, poate chiar anii de viață.

Gușă încheie: „Un patriot privilegiat, a trăit și a murit sub tricolor.” Dar întrebarea pe care nimeni nu o pune e: cine a decis că acest patriot trebuie să moară pe baricadă, în loc să se retragă cu demnitate și să trăiască?

Mircea Lucescu rămâne în memoria publică și personală. Dar adevărul complet despre ultimele lui luni — despre presiunile, despre deciziile care l-au ținut în funcție până la epuizare — acela rămâne, deocamdată, sub tricolor.