Criză în agricultură: De ce politicienii evită subiectul?

rganizațiile fermierilor și cooperativelor din România avertizează asupra unei crize majore în agricultură și solicită autorităților intervenții urgente pentru reducerea costurilor și asigurarea accesului la îngrășăminte, energie și finanțare — dar ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale este cât de convenabilă devine această criză pentru anumiți actori din lanțul de distribuție. În numele fermierilor și cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, un apel public a fost adresat tuturor Europarlamentarilor din România și Șefei reprezentanței Comisiei Europene la București.

Cererea este clară: intervenții concrete pentru stoparea creșterii costurilor de producție care amenință supraviețuirea fermelor mici și mijlocii. Prețurile la îngrășăminte au explodat în ultimii ani, iar accesul la energie electrică și combustibili rămâne un obstacol major. Finanțarea, deși promisă prin diverse programe europene, ajunge cu întârziere sau deloc la beneficiarii finali. Coincidență sau nu, perioada de criză coincide cu o consolidare accelerată a marilor lanțuri de distribuție și cu achiziții masive de terenuri agricole de către investitori străini — o tendință care ridică semne de întrebare despre viitorul suveranității alimentare a României.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este cronologia: în timp ce fermierii mici se confruntă cu falimentul, importurile de produse agricole au crescut constant, iar prețurile la raft nu reflectă scăderea costurilor pentru consumatori. Cine beneficiază de fapt? Lanțurile mari de retail și intermediarii care controlează canalele de distribuție. Alianța pentru Agricultură și Cooperare avertizează că fără măsuri urgente, România riscă să devină dependentă de importuri pentru produse pe care le-a produs secole la rând — o vulnerabilitate strategică pe care puțini par dispuși să o recunoască public.

Europarlamentarii români au rămas în mare parte tăcuți pe acest subiect, preferând să se concentreze pe teme mai vizibile electoral. Între timp, fermierii așteaptă răspunsuri concrete la întrebări simple: cum vor supraviețui până la următoarea recoltă? Cine va plăti diferența dintre costurile de producție și prețurile de achiziție impuse de piață? Și de ce, în plină criză energetică și alimentară globală, România exportă cereale în timp ce fermierii intră în insolvență?

Răspunsurile oficiale lipsesc. Dar cifrele vorbesc de la sine: suprafața agricolă deținută de investitori străini a crescut cu peste 30% în ultimii cinci ani, în timp ce numărul fermelor românești active a scăzut dramatic. O coincidență? Sau o strategie pe termen lung care nu apare în niciun document oficial?