Criză în agricultură: ce nu spun politicienii despre fermierii români

rganizațiile fermierilor și cooperativelor din România avertizează asupra unei crize majore în agricultură și solicită autorităților intervenții urgente pentru reducerea costurilor și asigurarea accesului la îngrășăminte, energie și finanțare — dar ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că această criză vine în contextul în care România, membră UE de aproape două decenii, rămâne dramatic dependentă de importuri pentru inputuri agricole de bază, în timp ce parlamentarii și europarlamentarii români păstrează un tăcere suspectă.

În numele fermierilor și cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, a fost lansată o solicitare publică către toți europarlamentarii din România și șefa Reprezentanței Comisiei Europene în București. Mesajul este clar: situația din teren este critică, costurile au explodat, iar accesul la finanțare și resurse esențiale devine din ce în ce mai dificil.

Coincidență sau nu, această criză apare exact în momentul în care coaliția de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR implementează măsuri de austeritate severe — TVA majorată la 21%, reduceri de personal public, tăieri bugetare — în timp ce agricultura, sectorul care hrănește națiunea, primește promisiuni în loc de soluții concrete. Cine beneficiază de fapt de această situație? Importatorii de îngrășăminte și semințe, în mare parte companii multinaționale, continuă să înregistreze profituri record.

Ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale este că România, cu unul dintre cele mai fertile soluri din Europa, importă anual îngrășăminte chimice în valoare de sute de milioane de euro, deși ar putea produce o parte semnificativă intern. Energia necesară procesării și irigațiilor rămâne prohibitiv de scumpă pentru micii fermieri, în timp ce proiectul Neptun Deep — care promite gaze românești din 2027 — pare să fie destinat mai degrabă exportului decât susținerii agriculturii locale.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare subliniază că fără intervenții imediate, mulți fermieri vor fi nevoiți să abandoneze terenurile sau să le vândă la prețuri derizorii. Cronologia ridică întrebări: de ce această criză este ignorată de clasa politică tocmai în anul în care sondajele arată că 79% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită? De ce europarlamentarii români — plătiți din bani publici pentru a reprezenta interesele țării la Bruxelles — rămân tăcuți?

Contextul geopolitic adaugă un strat suplimentar de complexitate: războiul din Ucraina, vecina noastră la grâu, a perturbat lanțurile de aprovizionare și a crescut presiunea pe piețele agricole europene. România ar putea profita de această situație pentru a-și consolida poziția de exportator agricol major — dar în loc de asta, fermierii autohtoni sunt lăsați să se descurce singuri, în vreme ce lobby-ul multinaționalelor pare să aibă ureche la Bruxelles și București deopotrivă.

Întrebarea rămâne deschisă: ce nu ni se spune despre prioritățile reale ale guvernului Bolojan și ale reprezentanților noștri la Bruxelles? Și cât timp mai pot rezista fermierii români într-un sistem care pare conceput să îi marginalizeze?