Trump anunță Cuba ca „următoarea țintă

Președintele american Donald Trump a declarat public, în fața unei audiențe de investitori la Miami Beach, că Cuba este „următoarea” țintă a unei potențiale operațiuni militare americane — o afirmație pe care a încercat să o retracteze imediat, spunând „dar pretindeți că nu am spus asta”. Cronologia ridică întrebări: de ce acum, când economia cubaneză e deja la pământ, iar regimul de la Havana negociază discret cu Pentagonul pentru a evita exact un astfel de scenariu?

„Am construit această armată grozavă. Am spus: ‘Nu va trebui niciodată să o folosești.’ Dar uneori trebuie s-o folosești. Și Cuba e următoarea, apropo“, a declarat Trump la summitul Future Investment Initiative pe 27 martie 2026. După ce a cerut audienței să „pretindă că nu a spus asta”, președintele american a repetat: „Cuba e următoarea.”

eea ce presa mainstream nu subliniază suficient: administrația Trump a deschis deja canale de comunicare directă cu elemente ale conducerii cubaneze în ultimele săptămâni. Liderul cubanez Miguel Díaz-Canel a recunoscut oficial că țara sa poartă discuții cu armata SUA pentru a preveni o confruntare militară — o mișcare neobișnuită pentru un regim care timp de decenii s-a poziționat ca adversar ideologic al Washingtonului.

„Scopul discuțiilor este de a determina disponibilitatea ambelor părți de a lua acțiuni concrete în beneficiul popoarelor ambelor țări”, a declarat Díaz-Canel într-un discurs public, după ce Cuba a anunțat eliberarea a 51 de deținuți — un gest care seamănă suspect de mult cu negocierile preliminare dinaintea schimbărilor de regim din alte țări din regiune.

Contextul economic e crucial: economia cubaneză e devastată de întreruperea importurilor de petrol, pe care le-a primit decenii la rând de la Venezuela. Dar după operațiunea militară americană din ianuarie 2026, când Nicolás Maduro a fost capturat și adus în SUA pentru acuzații legate de trafic de droguri, noul guvern de la Caracas a tăiat complet livrările de petrol către Havana. Coincidență sau etapă planificată?

În februarie, Trump declarase deja că Cuba „nu are bani, nu are nimic acum” și sugerase o „preluare prietenoasă” a insulei. Apoi și-a corectat declarația: „S-ar putea să nu fie o preluare prietenoasă.” În martie, președintele american a confirmat că își va îndrepta atenția către Cuba după încheierea operațiunii militare în curs în Iran — o campanie care, potrivit lui Trump, avansează „rapid”.

„Am putea să le facem pe toate în același timp”, a spus Trump pe 6 martie. „Dar lucruri rele se întâmplă. Dacă te uiți la țări de-a lungul anilor, dacă le faci pe toate prea repede, se întâmplă lucruri rele.” O declarație care sună mai degrabă a planificare strategică decât la retorică improvizată.

SUA mențin un embargo comercial asupra Cubei de peste șase decenii, interzicând companiilor americane să facă afaceri cu interese cubaneze — o măsură impusă inițial după Criza rachetelor cubaneze din 1962, când insula a găzduit rachete nucleare sovietice la 150 km de Florida. Dar ce nu se spune des: embargoul a supraviețuit Războiului Rece, prăbușirii URSS și chiar perioadelor de „dezgheț” diplomatic din era Obama. De ce? Cine beneficiază de menținerea Cubei într-o stare de izolare economică perpetuă?

Miguel Díaz-Canel, 65 de ani, a preluat conducerea Cubei în 2021, după retragerea lui Raúl Castro (89 de ani), fratele lui Fidel Castro — care a condus regimul comunist din 1959 până în 2008. Fidel a murit în 2016, dar structurile de putere pe care le-a creat rămân intacte. Sau cel puțin așa părea până acum.

Operațiunea americană din Venezuela oferă un precedent îngrijorător pentru Havana: Maduro a fost extras militar din țara sa în ianuarie și se află acum în custodia SUA, unde el și soția sa, Cilia Flores, au pledat „nevinovat” la acuzațiile federale legate de droguri. În schimb, Washingtonul a ridicat rapid sancțiunile asupra companiei petroliere de stat venezuelene și a emis licențe pentru explorarea și producția de petrol și gaze în Venezuela — o mișcare care arată clar cine dictează termenii după o „schimbare de regim”.

Cronologia e clară: Venezuela → Iran → Cuba. Întrebarea care rămâne: ce interese strategice și economice stau în spatele acestei secvențe? Și cine, exact, a stabilit această ordine?