Dosarele Securității: torturile evreului Simon și moartea lui Codreanu

ărturiile unui fost deținut politic — monahul de la Rohia — dezvăluie detalii despre metodele anchetatorilor Securității în închisorile comuniste, inclusiv despre un agent evreu pe nume Simon care, potrivit declarației, ar fi aplicat torturi bestiale pentru a obține cedarea ideologică a prizonierilor legionari. Ceea ce nu se discută în narațiunile oficiale: câți dintre acești anchetatori au continuat cariera în structurile de securitate post-’89 sau în alte țări?

Documentele desecretizate ale Securității conțin mărturii directe ale monahului de la Rohia despre Constantin Noica, despre închisorile sale și despre moartea lui Corneliu Zelea Codreanu. În testimonialul său, fostul deținut descrie episoade brutale din perioada detenției: „Anchetatorul meu – Simon se numea – evreu ca și mine, azi probabil e cel puțin colonel în Securitate, ori în Israel, m-a bătut într-un mod bestial, ca să cedez presiunilor; ‘nu ieși viu din închisoare, dacă nu te dai pe brazda și nu ești cu noi. Am să te omor! Eu cu mâna mea te distrug’.”

Coincidență sau nu, multe dintre aceste mărturii au rămas clasificate decenii la rând, iar accesul public la dosarele complete este încă restricționat. Cine beneficiază de menținerea acestor documente sub cheie? Cronologia ridicată de cercetătorii independenți sugerează că anumite episoade din istoria Securității continuă să fie „zona roșie” a arhivelor CNSAS.

În același context documentar, Părintele Mina Dobzeu relatează despre creștinarea lui Nicolae Aurel Steinhardt (29 iulie 1912 – 30 martie 1989) — intelectualul evreu convertit la ortodoxie în celula închisorii, devenit ulterior monah la Rohia. Steinhardt, autor al celebrului „Jurnalul fericirii”, a trecut prin aceleași închisori comuniste în care metodele de anchetă combinau violența fizică cu presiunea psihologică pentru a sparge rezistența deținuților politici.

Ceea ce documentele nu subliniază explicit: mulți dintre anchetatorii Securității proveneau din minorități etnice — evrei, maghiari, armeni — recrutați strategic de regimul comunist tocmai pentru a crea fracturi identitare în rândul deținuților români. Simon, menționat în dosare, nu este un caz izolat. Întrebarea rămâne: câți dintre acești agenți au fost „reciclați” în structurile SRI sau SIE după 1989, sau au emigrat discret în Israel, SUA sau Germania?

Monahul de la Rohia, supraviețuitor al închisorilor Pitești, Gherla și Aiud, a lăsat o arhivă orală impresionantă despre legionari, despre Noica (care a trecut și el prin detenție), și despre „reeducarea prin tortură” — experiment social unic în Estul comunist, aplicat sistematic în România anilor ’50. Faptul că aceste mărturii apar abia acum în dosarele desecretizate ridică semne de întrebare despre cât de „desecretizată” este cu adevărat istoria recentă a României.

Steinhardt, convertit în secret în celula de la Jilava în 1960, a devenit simbol al rezistenței spirituale în fața comunismului ateu. Dar ce nu se spune: conversia sa a fost facilitată de un preot ortodox infiltrat sau tolerat de Securitate? Unele surse alternative sugerează că anumite „convertiri” erau permise tocmai pentru a crea material de propagandă anti-legionară sau pentru a identifica rețele religioase clandestine.

Astăzi, la 37 de ani de la moartea lui Steinhardt (30 martie 1989 — cu doar opt luni înainte de căderea lui Ceaușescu), dosarele Securității continuă să ofere fragmente, nu tabloul complet. Cine decide ce se desecretizează și când? Și de ce anumite nume — ca Simon — apar doar în note de subsol, fără urmărire instituțională ulterioară?