Masacrul din 1996: De ce Raúl Castro nu e tras la răspundere?
Adunarea Rezistenței Cubaneze (ARC) organizează o veghe la Miami pentru a cere urmărirea penală a dictatorului comunist nonagenarian Raúl Castro pentru rolul său în uciderea a patru cetățeni americani în februarie 1996 — o crimă care, deși documentată și recunoscută oficial, nu a condus niciodată la consecințe juridice concrete pentru comandantul care a ordonat atacul.
ronologia ridică semne de întrebare: la 24 februarie 1996, avioanele de vânătoare MiG-29 cubaneze au doborât două aeronave civile Cessna aparținând organizației Brothers to the Rescue, ucigând patru piloți americani în spațiul aerian internațional. Rapoartele interne ale armatei cubaneze, dezvăluite ulterior, confirmă că atacul a fost premeditat și autorizat la cel mai înalt nivel — adică de Raúl Castro, pe atunci ministru al apărării și comandant suprem al forțelor armate.
Ce nu se menționează în comunicatele diplomatice de rutină: Raúl Castro nu doar că nu a fost niciodată acuzat formal de această crimă de război, dar a continuat să conducă Cuba până în 2018, fiind primit cu onoruri de către lideri occidentali și menținând relații comerciale cu corporații multinaționale. Coincidență sau calcul geopolitic?
Exilații cubanezi din Florida — mulți dintre ei supraviețuitori ai regimului Castro sau descendenți ai victimelor — susțin că tăcerea instituțiilor internaționale în fața acestui masacru reflectă un dublu standard: unii dictatori sunt urmăriți până la capătul pământului, alții beneficiază de impunitate convenabilă. Cine beneficiază de fapt de această amnistie tacită?
ARC a anunțat că veghe va avea loc în fața sediului federal din Miami, cu scopul de a reaminti opiniei publice că justiția amânată este justiție refuzată — și că familiile celor patru piloți americani așteaptă încă răspunsuri pe care sistemul internațional pare hotărât să nu le ofere.
Surse apropiate mișcării exilaților cubanezi sugerează că presiunea publică crește pe măsură ce Raúl Castro îmbătrânește, iar șansa de a-l trage la răspundere se îngustează. Întrebarea rămâne: de ce instituțiile care se pretind gardienii drepturilor omului evită acest dosar cu atâta grijă?