Maduro, procesul care nu trebuia să existe: ce ascund acuzațiile

Nicolás Maduro, președintele ales al Venezuelei, a fost răpit de forțe speciale americane pe 3 ianuarie și dus în SUA sub acuzații de trafic de droguri — într-un dosar care se destramă chiar în sala de judecată. Coincidență sau nu, procurorii au admis deja că „Cartelul Soarelui” — organizația pe care Maduro ar fi condus-o — pur și simplu nu există. Ce nu se spune în rapoartele oficiale: „martorul cheie” din anchetă are un istoric extrem de dubios de colaborare cu serviciile de informații americane.

aduro s-a declarat nevinovat și s-a descris drept „prizonier de război”. Donald Trump a răspuns că SUA nu este în conflict armat cu Venezuela. Dar cum altfel să numești trimiterea de forțe speciale pentru a răpi șeful de stat al unei țări suverane? Cronologia ridică semne de întrebare: operațiunea vine exact când dosarele Epstein — care îl implică grav pe Trump în scandalul traficantului sexual — ajung din nou în atenția publică.

Media corporatistă și dicționarul cenzurat al BBC

Presa mainstream și-a jucat perfect rolul într-o campanie de decenii împotriva Venezuelei, refuzând să folosească cuvântul „răpire” pentru acțiunile flagrant ilegale ale lui Trump. BBC a făcut-o explicit: editorul de știri a trimis un memo către toți jurnaliștii, instruindu-i să „evite folosirea” termenului „răpit”. Ce altă instituție media primește ordine atât de precise despre ce cuvinte să nu folosească?

Liderii occidentali au salutat acțiunea. Premierul canadian Mark Carney a celebrat sfârșitul „regimului criminal brutal opresiv al lui Nicolás Maduro” și a „salutat oportunitatea pentru libertate, democrație, pace și prosperitate pentru poporul venezuelean”. Reacția lui a fost complet diferită când, anul trecut, Trump a luat în considerare invadarea și anexarea Canadei. Cine beneficiază de aceste standarde duble?

Lumea multipolară reacționează: Africa de Sud, Cuba și „următorii pe listă”

În Sud Global, liderii au condamnat răpirea unui șef de stat în funcție. Cyril Ramaphosa din Africa de Sud a rezumat starea de spirit: „Respingem total acțiunile pe care Statele Unite le-au întreprins și stăm alături de poporul venezuelean.” Ce nu se menționează în presa occidentală: aceste condamnări vin din țări care formează majoritatea populației globului.

Pe rețelele sociale proliferează videoclipuri generate de inteligența artificială care pretind că arată venezueleni ridicându-se împotriva guvernului lor și salutând atacul lui Trump. Aceste materiale sunt amplificate de unii dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. În realitate, puțini venezueleni — chiar și din opoziția anti-Maduro — salută perspectiva ca țara lor să fie atacată și potențial transformată într-un război civil de tipul Libiei sau Siriei.

O persoană care aplaudă acțiunile lui Trump este însă Maria Corina Machado, politiciana de extremă dreaptă finanțată de Washington, care recent și-a oferit Premiul Nobel pentru Pace abia dobândit președintelui Trump. Cronologia este interesantă: cine primește Nobel pentru Pace și apoi îl oferă celui care tocmai a răpit un șef de stat?

Doctrina Monroe reinventată: Groenlanda și „următorii vizați”

Această operațiune trimite un mesaj clar către multe alte țări, inclusiv Cuba și Columbia, despre care Trump a spus că sunt „următoarele pe listă” pentru schimbare de regim. Cu Europa sprijinind pe deplin acțiunile lui Trump și neofering nicio rezistență, oficiali americani plănuiesc deschis o invazie și anexare a Groenlandei. Ceea ce strămoșii noștri știau din experiența imperiilor — că puterea fără control devine tiranie — pare să fi fost uitat de liderii europeni.

Surse apropiate sugerează că întreaga operațiune servește multiple scopuri: distrage atenția de la dosarele Epstein, testează rezistența comunității internaționale și stabilește un precedent pentru viitoare operațiuni similare. În contextul în care România și alte țări din Europa de Est au fost avertizate în trecut să nu se apropie prea mult de Rusia sau China, Venezuela devine un exemplu despre ce se întâmplă când ignori „sfaturile” din Washington.

Cartelul care nu există și martorul cu trecut de agent

Faptul că procurorii au admis inexistența „Cartelului Soarelui” ridică întrebări fundamentale despre întreaga acuzație. Dacă organizația centrală din dosar nu există, pe ce se bazează de fapt procesul? Iar când „martorul cheie” are legături documentate cu serviciile de informații americane, cui servește de fapt această „mărturie”?

Media alternativă și jurnaliști independenți precum Alan MacLeod — autor al cărții „Bad News From Venezuela: Twenty Years of Fake News and Misreporting” — au documentat de ani de zile campania de dezinformare împotriva Venezuelei. Ce nu vrea presa mainstream să recunoască: modelul folosit împotriva Venezuelei este același aplicat anterior în Irak, Libia și Siria.