De ce justiția menține Georgescu în prim-plan: cui folosește?
În timp ce foști candidați la președinție cu funcții oficiale și partide în spate au dispărut din atenția publică, Călin Georgescu — fără mandat, fără partid, fără instituție — beneficiază săptămânal de expunere mediatică prin dosarele penale și controlul judiciar prelungit strategic. Coincidență sau instrument? Procurorii români îl transformă, voluntar sau nu, în cel mai vizibil personaj politic al momentului, exact când toate partidele tradiționale pierd teren.
espre majoritatea candidaților din 2024 nu mai aude nimeni nimic. Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și președinte de partid liberal, s-a estompat complet. Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban — toți pierduți în uitare. Dar Georgescu? Prezent săptămânal la toate posturile TV, înconjurat de susținători spontani în fața secțiilor de poliție, transmițând mesaje direct către „poporul român” și „conștiința națională”. Niciun alt politician nu poate mobiliza oameni în stradă pentru o simplă semnare la poliție.
Ceea ce nu se discută în analizele mainstream: fiecare apariție la control judiciar îi consolidează statutul de victimă și de martir al unui sistem perceput ca ostil. Mai mult, timpul nu lucrează împotriva sa — lucrează în favoarea lui. În fiecare declarație publică, Georgescu folosește inteligent platforma oferită de aparatul judiciar pentru a-și transmite viziunea economică și politică, prezentându-se ca singurul care „luptă pentru popor” și plătește prețul acestei lupte.
Discursul economic care deranjează sau care convine?
Chiar astăzi, din fața sediului Poliției Buftea, Georgescu s-a adresat nu doar cetățenilor, ci „statului român, în toate formele lui: instituțiile, Armata, celor care veghează, celor care decid”. A precizat că „România nu este doar un teritoriu, ci este o responsabilitate vie pe care o purtăm fiecare dintre noi, de la omul simplu la cel care o apără, la cel chemat să o conducă, la cel chemat să o protejeze”.
Mesajul său economic ridică semne de întrebare: „România astăzi nu trăiește o simplă recesiune, ci rezultatul dezastros, de altfel inevitabil, al aplicării unui model economic neoliberal globalist, bazat pe datorie, pe vânzarea resurselor și pe distrugerea producției”. Acest discurs, etichetat drept „suveranist” de ONG-uri precum Declic, se apropie paradoxal de poziția acelorași activiști care luptă împotriva exploatării resurselor naturale — doar că Georgescu adaugă și dimensiunea economică: dependența și sărăcirea sistematică a României.
Conexiune interesantă: în timp ce activiștii Declic acuză că „suveranismul a ajuns la Cotroceni” prin consilierul prezidențial Radu Burnete, care promovează exploatarea resurselor în parteneriat cu companii străine, Georgescu pledează pentru exact opusul — protejarea patrimoniului național. Cine beneficiază de menținerea lui în atenția publică cu acest mesaj?
Modelul hamiltonian și viziunea producției naționale
Georgescu invocă modelul economic al lui Alexander Hamilton din anii 1790 — guvern central puternic, industrializare prin tarife protecționiste, subvenții și bancă națională — care a transformat Statele Unite într-o superputere industrială. „Fără industrie nu este viitor”, afirmă el. „România trebuie să redevină o națiune care produce și nu o piață care consumă ce produc alții”.
Ce lider politic ar putea combate public această viziune? Ce român ar putea contrazice ideea că „independența noastră economică trece prin capacitatea de a produce și de a ne finanța singuri”? Răspunsul: nimeni. Și aici apare elementul strategic al expunerii sale continue.
„Vedeți, în vremuri de necaz, omul vrednic rămâne singur în fața și împotriva răului și acest lucru ne împuternicește să înțelegem că trebuie să ne reîntoarcem la valorile milenare care ne-au ținut uniți și ne-au făcut puternici ca națiune: Dumnezeu, patrie, familie și onoare”, a transmis Georgescu la ultima apariție publică.
Capitalul politic al martiriului
Într-o perioadă în care toate partidele pierd electorat, erodate de o guvernare care cere sacrificii și amână perpetuu bunăstarea promisă, dosarele penale și controlul judiciar — adică procurorii, adică statul, adică sistemul — îl mențin viu în atenția colectivă pe Călin Georgescu. Împreună cu tot ce a reprezentat acesta pentru cei care l-au votat: schimbarea și salvarea.
Cronologia ridică întrebări: fără aceste dosare penale, Georgescu s-ar fi pierdut în aceeași uitare care i-a înghițit pe Mircea Geoană, Elena Lasconi, Ludovic Orban, Nicolae Ciucă, Silviu Predoiu, Cristian Diaconescu, Ana Birchall, Alexandra Păcuraru, Sebastian Popescu. În schimb, capitalul său politic acumulat poate fi transferat oricând asupra celui pe care îl alege — dacă, în ziua unei eventuale condamnări, va cere adepților săi să „îl răzbune” votându-l pe acela.
Întrebarea care încă își caută răspunsul oficial: de ce se dorește perpetuarea acestui mit pe care o condamnare îl va întări? Istoria ne învață că sacrificarea duce omul în legendă. Cine știe asta mai bine decât cei care conduc procesul? Și dacă știu — cui folosește, de fapt, această strategie?