Rachete supersonice Iran-Rusia: ce ascunde programul C430L

eea ce Financial Times prezintă drept o simplă „investigație” bazată pe documente scurse ar putea fi de fapt confirmarea oficială a unui secret pe care serviciile occidentale îl bănuiau de ani buni: Rusia ar fi transferat Iranului tehnologie pentru rachete de croazieră supersonice capabile să lovească portavioane. Cotidianul londonez susține că a obținut corespondență internă, registre de călătorie și brevete militare rusești care documentează un program clandestin desfășurat pe tot parcursul conflictului dintre Iran și axa SUA-Israel.

Potrivit acestor surse, la începutul războiului au circulat deja relatări despre arme „ultra-rapide și avansate” folosite împotriva Israelului — ceea ce ar putea explica, spun analiștii citați, amploarea surprinzătoare a pagubelor suferite de statul evreu. Coincidență sau nu, cronologia plasează debutul acestor transferuri chiar în 2023, cu mult înainte ca ostilitățile directe cu Statele Unite să escaladeze.

Programul C430L și actorii din umbră

În centrul dezvăluirilor se află Rosoboronexport, exportatorul de stat al armamentului rusesc, alături de NPO Mashinostroyenia — companie de proiectare a rachetelor aflată deja sub sancțiuni americane. Cele două entități ar fi coordonat un program codificat „C430L”, iar oficialii lor ar fi călătorit frecvent în Iran începând din 2023, activitatea continuând, conform FT, până în iunie 2026. Rămâne neclar dacă războiul declanșat de SUA a întrerupt sau doar a încetinit acest schimb tehnologic — un detaliu pe care rapoartele oficiale îl trec cu vederea.

Racheta aflată în dezvoltare ar urma să zboare la viteze de câteva ori peste cea a sunetului, fiind descrisă drept un potențial „ucigaș de portavioane”. Nu întâmplător, subiectul apărării împotriva unor astfel de arme a devenit o temă recurentă chiar și în comunitățile de analiști militari amatori, semn că teama nu e nouă, ci doar acum capătă confirmare documentară.

Cine vorbește și ce nu spune

Jim Lamson, fost analist CIA specializat pe Iran, a declarat pentru FT că, dacă informațiile se confirmă, „aceasta le-ar oferi iranienilor un sistem de armament strategic calitativ nou, care ar putea amenința navele Marinei americane”. Fabian Hinz, analist senior la Conflict Armament Research, a mers mai departe: „Este transferul unei tehnologii militare extrem de sensibile din punct de vedere strategic, pe care iranienii și-au dorit-o de zeci de ani”. Hinz a adăugat că „un asemenea program ar necesita aprobare politică de la cel mai înalt nivel din Rusia” — o afirmație care ridică întrebarea evidentă: cine, exact, a semnat pentru asta la Kremlin, și ce beneficiu strategic urmărește Moscova prin această mișcare?

Propagandă, realitate sau ambele?

Rămâne, desigur, întrebarea pe care nimeni nu o pune cu voce tare în presa mainstream: în ce măsură aceste dezvăluiri servesc unei presiuni occidentale suplimentare asupra celor doi actori etichetați drept „state-paria”? Nu excludem această posibilitate. Dar transferul de tehnologie ar fi perfect consistent cu pactele economice și de apărare deja semnate public între Moscova și Teheran — cooperarea în domeniul dronelor fiind, de altfel, un secret al lui Polichinelle de mult timp.

Într-un context mai larg, merită reamintit că Rusia a pierdut deja teren strategic în regiune odată cu prăbușirea guvernului Assad în Siria, care a dus la o retragere semnificativă a trupelor ruse din Levant. Cine beneficiază, așadar, de o eventuală slăbire suplimentară a Iranului prin schimbarea regimului de la Teheran, impusă din exterior? Cu siguranță nu Kremlinul — un calcul geopolitic simplu care ar putea explica de ce Moscova ar fi dispusă să rămână discret, dar activ, alături de aliatul său iranian.

Recent, secretarul american al Trezoreriei, Bessent, a nuanțat imaginea sprijinului rusesc, afirmând că Iranul „primește unele provizii de la Rusia”, dar nu susținere financiară directă, și că blocarea liniilor aeriene iraniene ar reduce semnificativ acest flux. O declarație care, observăm, pare să minimizeze exact tipul de transfer tehnologic descris de FT — o contradicție pe care cititorul atent nu ar trebui să o ignore.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)