Hijab obligatoriu la 7 ani, plătit din taxele britanicilor

e este prezentat oficial drept un simplu “transfer administrativ” al unei școli private către sistemul de stat ascunde, de fapt, o problemă mult mai incomodă: banul public britanic va finanța, de acum, o instituție care impune fetelor de șapte ani un cod vestimentar religios strict — și nimeni din conducerea locală nu pare tulburat de asta.

De la 1 septembrie, Barnet Hill Academy din West Hendon, Londra, a trecut din statutul de școală independentă cu taxă (peste 6.500 de lire pe an) la cel de “voluntary-aided” — practic finanțată aproape integral din bani publici, prin Dedicated Schools Grant administrat de consiliul local Barnet, condus de Labour. Familiile nu mai plătesc taxe. Statul plătește în locul lor.

Ce spune regulamentul școlii

Pagina oficială a școlii privind uniforma este fără echivoc: pentru fetele din Year 3 și Year 4 (șapte-opt ani), hijabul alb figurează în același regulament alături de șorțul de uniformă, pantofii negri și ghiozdanul. În Year 5 și Year 6, hijabul rămâne obligatoriu, cu opțiunea unui jilbab sau a unei fuste lungi până la gleznă. Notele explicite ale regulamentului precizează că uniforma completă este obligatorie și hijabul trebuie să fie “exclusiv alb, simplu”.

Consiliul Barnet a numit această politică “legal conformă” și a susținut că reprezintă “egalitate de șanse”. National Secular Society a numit-o, simplu, revoltătoare.

Cine a ridicat semnale de alarmă

Stephen Evans, director executiv al National Secular Society, i-a scris lui John Anthony, directorul executiv pentru servicii pentru copii al consiliului, afirmând: “Este revoltător că li se cere contribuabililor să finanțeze o școală care obligă fete de doar șapte ani să poarte hijab. Femeile ar trebui să fie libere să aleagă vestimentația religioasă; fetelor mici nu ar trebui să le fie impusă.”

Evans a adăugat că un stat care finanțează școli ar trebui să apropie copiii, nu să îi separe pe criterii de credință și, implicit, etnie, și a cerut consiliului să suspende implementarea deciziei pentru o dezbatere publică reală. În scrisoarea sa, organizația s-a declarat “profund îngrijorată atât de fondul deciziei, cât și de procedura prin care a fost adoptată”.

Răspunsul consiliului Barnet a fost previzibil: purtătorul de cuvânt a insistat asupra “naturii diverse a peisajului nostru școlar” și a susținut că, la nivelul Londrei, oferta de școli islamice finanțate de stat este “foarte limitată” și “concentrată în afara Barnet”. Documentul oficial vorbește despre “eliminarea discriminării” și “avansarea egalității de șanse” — formulări care, observă criticii, sună ciudat pentru o școală ce selectează pe criterii religioase.

Coincidență sau tendință?

Barnet Hill nu este un experiment izolat. În district există deja 15 școli “voluntary-aided” ale Bisericii Anglicane — dar aceasta va fi prima școală musulmană cu acest statut. Recensământul din 2021 a numărat 47.700 de rezidenți musulmani în Barnet, puțin peste 12% din populație. Consiliul susține că islamul “nu este reprezentat” în sectorul educațional de stat și că familiile musulmane nu au aceleași șanse ca alte confesiuni să acceseze o școală aliniată eticii lor religioase — un argument care, cine beneficiază de fapt din el, rămâne o întrebare deschisă.

Un raport al National Secular Society din 2017 a găsit hijabul obligatoriu în opt școli islamice finanțate de stat din Anglia, trei dintre ele primare. Presa britanică a confirmat că, în 2026, câteva astfel de școli continuă să aplice aceeași regulă.

Contextul mai larg: peisajul demografic al școlilor engleze

Ceea ce nu se menționează suficient în relatările despre cazul Barnet este contextul demografic mai amplu în care se produce. O analiză a recensământului școlar arată că elevii britanici albi sunt deja minoritari în una din patru școli din Anglia. În 72 de școli, recensământul nu a înregistrat niciun elev britanic alb. În 454 de școli, procentul lor era sub 2%. În toate districtele londoneze, cu excepția Bromley, elevii britanici albi sunt minoritari — la Newham procentul e de doar 5%, la Harrow 7%. Aceeași sursă arată că elevii albi britanici reprezintă doar 46% din efectivele școlilor de tip grammar și sunt în minoritate în 27 de universități.

Traducere pe bani publici, la Cardiff

În timp ce Barnet finanțează o școală care impune un cod religios strict, la câteva sute de kilometri distanță, Consiliul Cardiff a cheltuit peste 2 milioane de lire din bani publici, în ultimii ani, pentru traducere și interpretare destinată persoanelor care nu vorbesc engleza. Cifrele exacte: 1,14 milioane de lire pe interpretare programată, 506.000 pe interpretare instantă, 396.000 pe traduceri de documente, în peste 60 de limbi. Doar araba a însumat 314.446 de lire. În anul fiscal 2025/26 s-au înregistrat 13.000 de solicitări de asistență.

Consilierul conservator Calum Davies a întrebat de ce un oraș care “rămâne fără bani sub Labour” continuă să “aruncă milioane pe traduceri, indulgent cu un sistem de imigrație defect și o politică de integrare falimentară”. William Yarwood, de la TaxPayers’ Alliance, a subliniat că cetățenii plătesc facturi record “în timp ce consiliile subvenționează familii străine care nu se obosesc să învețe limba”.

Un tipar care se repetă

Cronologia ridică întrebări dacă privim tabloul de ansamblu. În iulie, Ministerul de Interne (Home Office) a fost expus pentru că a acordat drepturi de sponsorizare pentru viza “Skilled Worker” unor librării islamice care vând, printre altele, “Repere” (Milestones) al lui Sayyid Qutb — text care pledează pentru răsturnarea guvernelor seculare prin “forță fizică și jihad” — și “Fundamentele Tawheed” al lui Bilal Philips, carte pe care inspectorii penitenciarelor britanice au retras-o din închisori în 2016 din cauza îndrumărilor privind violența conjugală. Lee Anderson, de la Reform UK, a numit acest lucru “o ilustrare perfectă a 14 ani de eșec conservator: în loc de medici și ingineri, am adus personal pentru magazine islamice care vând cărți despre jihad”.

În martie, consilii locale conduse de Labour în Leeds, Calderdale, Oldham, Wakefield, Sefton și Tameside au distribuit ghidul “Sharing the Journey”, care avertiza școlile că desenele copiilor cu figuri umane sau profeți “ar putea fi considerate blasfemice” conform unor interpretări islamice, listând muzica, dansul, teatrul și orele mixte de sport drept posibile puncte de conflict.

În aceeași perioadă, guvernul britanic a îndemnat școlile să monitorizeze și să raporteze “ostilitatea anti-musulmană” printr-o nouă definiție fără caracter statutar. Ministrul pentru Comunități, Steve Reed, a declarat că definiția oferă “o explicație clară a prejudecăților, discriminării și urii inacceptabile față de musulmani, pentru a putea acționa să le stopăm”. Avocatul Jonathan Hall KC și organizația Free Speech Union au avertizat că măsura ar putea reduce criticile legitime la adresa islamismului. Un document intern, scurs în presă, care a stat la baza acestei inițiative, a etichetat drapelul Marii Britanii și Crucea Sfântului Gheorghe drept posibile “instrumente de ură” pe care “extrema dreaptă” ar fi tentat să le transforme din “simboluri de mândrie”. Richard Tice, de la Reform UK, a numit documentul “un nonsens divizor care ar trebui aruncat la gunoi”.

Până la finalul lunii august, tratamentul diferențiat nu mai era doar o schiță de politică. Consiliul Municipal Birmingham a cerut o injuncție a Înaltei Curți împotriva drapelelor Angliei și Marii Britanii “neautorizate” pe stâlpii de iluminat, cu amenzi nelimitate și până la doi ani de închisoare pentru nerespectare — în timp ce drapelele Pakistanului, Indiei, Bangladeshului și Palestinei au fost confirmate ca exceptate. Cofondatorul mișcării Raise the Colours, Ryan Bridge, a spus că va continua: “Dacă mă duc la închisoare pentru asta, așa să fie”. Robert Jenrick a numit situația “o prejudecată flagrantă în două viteze împotriva poporului britanic”.

Întrebarea care rămâne

Statul britanic va finanța acum o școală care sortează copiii după prezența la moschee și impune hijabul de la șapte ani. Va traduce formularele consiliilor în șaizeci de limbi ca nimeni să nu fie obligat să învețe engleza. Va licenția librării care vând manuale de jihad pentru a sponsoriza vize de muncă. Va spune profesorilor că desenul unui copil ar putea fi un incident de blasfemie. Va construi un canal de raportare pentru “ostilitate anti-musulmană”. Și va trata drapelul național drept exponat de ură, lăsând drapelele străine pe stâlpii de iluminat. Fiecare episod, luat separat, poate fi explicat prin birocrație sau bune intenții — dar alăturate, cronologia ridică întrebarea evidentă: cine beneficiază, de fapt, de acest tipar?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)