Netanyahu vrea căderea Iranului: coincidență de timing?

n timp ce Casa Albă lucrează, potrivit Reuters, la o strategie de a ține conflictul cu Iranul „liniștit” până după alegerile parțiale americane din noiembrie, la Tel Aviv narativul e exact opus — Benjamin Netanyahu vorbește deschis despre prăbușirea regimului de la Teheran ca fiind „la îndemână”. Cronologia asta ridică o întrebare firească: cine are nevoie de escaladare și cine are nevoie de calm, exact în același moment?

Potrivit Reuters, patru surse familiare cu discuțiile din anturajul președintelui Trump susțin că apropiații acestuia împing spre evitarea unei escaladări a războiului cu Iranul înainte de alegerile de la mijlocul mandatului, tocmai pentru a limita pierderile electorale republicane — o strategie care, spun sursele, e deja pusă la încercare de schimburile de atacuri dintre SUA și Iran din ultimele zile.

Pe fondul acesta, Netanyahu a declarat joi, cu ocazia unui eveniment de Rosh Hashana la care a participat Forumul Statului Major al IDF din Tel Aviv, că „misiunea centrală” a Israelului rămâne răsturnarea regimului iranian, afirmând că obiectivul este „la îndemână”.

„Regimul se clatină acum. Este mai slab ca niciodată. Luptă pentru supraviețuirea sa”, a susținut premierul israelian, atribuind parțial această slăbiciune succesului campaniei din Gaza — începută după 7 octombrie 2023 — și operațiunilor împotriva Hezbollah.

„Sunt încrezător în capacitatea noastră de a elimina această amenințare o dată pentru totdeauna — cu alte cuvinte, de a răsturna acest regim”, a spus Netanyahu, adăugând: „Aceasta este misiunea centrală care ne mai stă în față, dar e aproape. Nu e imposibilă. Este la îndemână.”

El a mai afirmat că „nu este o coincidență” faptul că Iranul nu atacă Israelul direct: „Ne atacă pe toți, în afară de noi. Ne cunosc puterea, forța loviturilor și determinarea noastră.” Ministerul israelian al Apărării a transmis recent că va riposta militar dacă Iranul îndrăznește să atace, chiar și printr-un asalt „limitat” asupra intereselor israeliene.

Netanyahu a mai avertizat: „Nu vă puneți cu noi. Dacă ați învățat ceva, nu vă puneți cu noi. Avem puterea, determinarea și unitatea internă să vă învingem.”

Cine face treaba grea?

Ce nu se spune explicit în discursurile oficiale israeliene este că Israelul mizează, de fapt, pe continuarea implicării militare americane directe — tonul de la Ierusalim devine sistematic mai belicos exact atunci când Washingtonul pare să încetinească presiunea militară asupra Teheranului. Nu e o coincidență, spun analiștii, că exact în aceste zile a apărut un editorial în Jerusalem Post care sugera, fără menajamente, folosirea americanilor îndatorați financiar ca resursă pentru o invazie a Iranului — o idee care a stârnit reacții de indignare pe rețelele sociale.

În paralel, oficiali israelieni continuă să sugereze că Mossad are „active” plasate în interiorul Republicii Islamice, lăsând loc de interpretare pentru o eventuală „răscoală” internă. Totuși, după șase luni de război, nu a existat un val real de proteste stradale în Iran — o populație aflată sub bombardamente americane nu are, în mod firesc, motive să fie văzută susținând public inamicul, iar starea de facto de lege marțială oferă autorităților iraniene un pretext suplimentar pentru control strict.

Context mai larg

Episodul se produce pe fondul unui armistițiu fragil în regiune — cel dintre Israel și Liban, intrat în vigoare la mijlocul lunii aprilie, și blocada navală americană menținută asupra Iranului, cu Strâmtoarea Ormuz parțial restricționată. Pentru România, un eventual nou val de escaladare în Golf nu e o abstracție geopolitică: țara noastră a fost deja, potrivit datelor Eurostat, pe locul al doilea în UE la creșterea prețurilor la carburanți în urma tensiunilor anterioare din martie. Cine plătește, de fapt, facturile acestor calcule strategice de la Washington și Ierusalim? Cu siguranță nu doar cei care le fac.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)